Cum va place? -paradigma intr-un act

Trandafirii pot fi doriţi la orice vârstă. Ei sunt un simbol al iubirii, al eleganţei, al subtilităţii. Pot fi primiţi sau oferiţi de către oricine, din orice clasă socială pentru că bucuria degajată este universală. În vinuri, aceeaşi liberă trecere o are doar rosé-ul.

 Un oraş din România. Seară călduroasă de vară.
 

Decoruri: o terasă cu multe plante.

 Figuraţie: lume multă şi transpirată la mese. În faţă, un cuplu zâmbitor ţinându-se de mână. Pare că nu le pasă de căldură. Lumânare aprinsă. Chelnerul toarnă dintr-o sticlă un vin rosé.

 Doi bătrâni pe care se aprinde un spot:
– Roşeaţa inocentă a obrajilor ei are aceeaşi tentă cu a vinului.
– Sau invers.
– Mă gândeam uneori cum de tinerii de astăzi ştiu să fie mai vii, să se bucure mai bine de viaţă.
– N-are rost să te gândeşti. Noi nu am avut de unde alege.
– Mă uit şi la vinul pe care-l beau. Se potriveşte cu supleţea lor, cu hainele lor.
– Cu vremea de afară…

 În felul acesta, scena poate continua. Cei doi vârstnici pot comanda un rosé doar pentru ei sau pentru toată asistenţa. Tinerii se pot săruta şi lumea să aplaude etc., etc. Lipsa de veridicitate din acest dialog şi din această presupusă atmosferă mă pune pe gânduri.

 Grădinile, terasele noastre cu greu mai dezvăluie câte un astfel de crâmpei de viaţă cu reflexii franceze. Moda zgomotului puternic împiedică oamenii să se bucure de vreun vin fin. Pentru că vinul are nevoie să fie băut în tihnă. Cu atât mai mult un rosé.

 Că e de la Focçani, de la Tohani, de la Ceptura sau chiar unul din Anjou mai puţin contează. Rosé-ul are nevoie de atmosferă, de boemă, de romantism.

 Culoarea lui evocă fragilitatea petalei de trandafir şi o curăţenie florală care se transmite şi consumatorului. Dedicat prin definiţie verii este binevenit alături de meniurile acesteia - fructe de mare, peşte - sau, dacă e demidulce, se potriveşte chiar desertului. Prin lipsa de violenţă pe care o denotă, acest vin special nu se poate adapta tuturor localurilor de la noi. Cu toate acestea, în câţiva ani, el a reuşit să-şi lărgească şi în România influenţa, lăsând să se înţeleagă că va veni şi timpul lui. Din păcate, deocamdată îl găsim mai mult în magazine decât la restaurante, fără ca nivelul de preţ să fie unul inaccesibil.

 Revenind la scena noastră decorul e puţin schimbat. Terasa e undeva în fundal, destul de departe, şi de acolo răzbat stridenţe sonore.

 La avanscenă – închipuită ca o stâncă pe malul mării – tinerii noştri chicotesc sub lumina blândă a lunii, învăluiţi de muzica protectoare a valurilor. Bineînţeles, o sticlă de rosé rece îi însoţeşte. Lumina reflectoarelor scade, în cele din urmă– pentru o secundă – sticla rămâne în strălucire iar apoi totul se cufundă în beznă.

 Aplauze.

 Râd gândindu-mă la ce fel de comentarii ar fi supusă o astfel de ecranizare publicitară (cu tuşe foarte groase – e drept).

 Râd pentru că şi eu – parte a societăţii – am devenit consumator de imagini cu extratereştri, motoare ambalate, rachete, explozii, montaje rapide, prelucrări grafice pe computer, filmări ameţitoare cu peisaje deşertice sau îngheţate, plus tot arsenalul modern folosit în publicitate.

 Râd conştientizând că e o stare generală acest fapt.

 Râd cu gândul la „siropul“ de mai sus.

 Şi totuşi, îmi permiteţi să arunc o întrebare către dumneavoastră (având şi o oglindă în faţă, în acelaşi timp):
 Dacă este de ales,

 Cum vă place (să trăiţi)?

 Nu mai râd.

Catering expert//03-06-2000

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru