Greşim

 O vietate adusă din Australia – dacă vreţi – şi eliberată pe teritoriul nostru, poate trăi fără probleme. Fie că e carnivoră, fie că e ierbivoră, hrană găseşte cu îndestulare. Aproape de mare sau în vârful munţilor şi oriunde între aceste repere îşi poate face habitatul după plac. Şi apa găseşte. Instinctul o va conduce către sursele acestea de viaţă. Mi se pare ciudat că noi oamenii, într-un cadru socializat, sistematizat, eficientizat, teoretizat, politizat, prognozat şi oficializat nu reuşim să ne depistăm sursele de bine.
Undeva, poate greşim…

 Specific tinereţii, concluziile pe care le trăgeam în anii din urmă – referitor la lipsa de cotă a vinului românesc – vizau invariabil generaţia anterioară. Timpul m-a mai păcălit, luându-mi şi mie ceva ani, dar mi-a dat la schimb o certitudine: generaţiile anterioare poartă vina. Nuanţa necesară: prin exponenţii lor. Prin cei care au avut în mână frâiele acestei ţări. Aceşti „conducători“ s-au putut folosi de pârghiile unei economii centralizate. Vrem, sau nu, să recunoaştem, un astfel de sistem poate fi benefic pentru învăţământ. Ce calcule celebre trebuie făcute, ca punând în ecuaţie sutele de mii de hectare de vie, să vezi câţi oameni îţi trebuie pentru a vinde la intern produsul finit şi câţi pentru comerţul exterior? Nu în general! Ci pentru exportul de vin. Nu vrac. Ci cu personalitate, adică îmbuteliat. Ştiut fiind şi faptul că pentru a exporta vin nu îţi este suficientă şcolarizarea în „economie“. Cultura, specificul şi legendele înglobate în vin, cer calităţi intelectuale sporite şi pregătiri suplimentare. Iată (încă) o problemă rămasă nerezolvată în caietul societăţii româneşti.
Nu poţi cere oamenilor politici de acum să o rezolve peste noapte. Pentru că n-ar putea. Şi ei fac parte dintre cei care nu mişcă nimic pentru vinul românesc ca rezultanţi ai aceleaşi educaţii inconsistente. A propos: dacă întrebi pe strada unde este Capul Verde, vei obţine suficiente răspunsuri corecte, dar cum se scoate un ban dintr-o vie, mai greu.

 La ce ne-o folosi genul acesta de învăţătură?

 Revenind la clasa conducătoare… Am putea să-i ajutăm (în speranţa că există măcar voinţă din partea lor), enunţându-le datele problemei.

 Indubitabil, şcolile de profil sunt ca şi inexistente, raportate la populaţie, cât şi la producţia de vin (a-9-a ţară din lume).

 Dacă nu sunt bani, se pot închega ore suplimentare, diferenţiate pe palier de vârstă şi canal de orientare. Poate părea suspect cuiva că la orice clasă ar trebui să se înveţe despre o bogăţie mai mare decât tot aurul şi tot petrolul pe care îl deţinem?

 În acest context, am avea o masă enormă care s-ar absorbi mult mai uşor şi în piaţa muncii – la producători, grosişti, magazine, hoteluri, restaurante, baruri, firme de turism.

 Mesajul acestui produs ar ajunge în piaţă foarte uşor şi nealterat, stimulând producţia prin creşterea cererii. Şi asta în detrimentul spirtoaselor (nocive pentru sănătate), sau a şmecheriilor vândute sub nume „italieneşti“ (siropuri chimice şi alcool).

 Tot această dinamică în sectorul vin, ar genera mişcări şi în industriile adiacente (altă piaţă a muncii) – pentru ca, de pildă fabricile de sticlă, fără a avea o consiliere din specificul producţiei de vin, au ajuns într-o defazare cruntă faţă de realitate. Cine ţine seama de loturile scurte, de identitatea podgoriei? Ori faci milioane de sticle STAS, ori stai acasă. Până una alta, se importă masiv din străinătate. Mai dezechilibrăm puţin balanţa comercială… Am vorbit de sticle. Dar o producţie şi o vânzare adecvată n-ar constitui punctul de plecare al unor bugete de reclamă? În media ar putea să-şi găsească locul actualii şi viitorii şomeri din arhitectură scenografie, actorie, regie, operatorie, adică valori.

 Turismul?! O alternativă economică la producţia de apă grea, uree sau detergenţi - nu e de preferat? Dar câţi oameni credeţi că vorbesc în limbi străine despre vin, şi în cunoştinţă de cauză?… Păi cam de asta nici nu vindem; de asta nu avem.

 Vedeţi…greşim.
P.S. Să importăm totuşi vreun animăluţ din Australia şi să-l urmărim?
 S.E.R.V.E.
 Înfiinţată în 1994 de către un producător de vinuri francez, proprietarul a 50 de hecatre de vie în Corsica, S.E.R.V.E. şi-a început activitatea ca importator de vinuri franţuzeşti şi distribuitor al vinurilor româneşti îmbuteliate sub propria marcă :Vinul Cavalerului.

 Având ca obeictiv principal promovarea vinurilor româneşti pe piaţa externă, fondatorul, domnul Guy Tyrel De Poiz, decide ca activitatea firmei să se extindă şi la producţia de vinuri; pentru finanţarea primei sale crame, domnul de Poix a mărit numărul acţionarilor, marea majoritate fiind experţi în producţia de vinuri şi în finanţări de investiţii. Ca urmare, în septembrie 1995, a fost vinificată prima recolta în crama proprie, construită într-o fermă, proprietate de stat din Ceptura, podgoria Dealu Mare.
 

Plasată în sudul Carpaţilor Orientali, podgoria Dealu Mare este una dintre cele mai vechi podgorii din Romania. Astăzi se întinde pe o suprafaţă de 20.000 ha, este situată la aceeaşi latitudine ca şi Bordeaux, aflându-se sub directa influenţă a Mării Negre.

 Condiţiile specifice acestei zone fac din vinurile de Dealu Mare ambasadorii vinurilor roşii româneşti.

 Zona Ceptura, sursa principală de struguri pentru Vinul Cavalerului se întinde pe o suprafaţă de 2.000 ha, este situată în centrul podgoriei Dealu Mare şi beneficiază de o largă expunere sudică. Aproximativ 60% din suprafaţă este plantată cu struguri negri, în majoritate Merlot, dar şi Pinot Noir, Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră. Strugurii albi aparţin soiurilor Sauvignon Blanc, Riesling, Fetească Regală şi Fetească Albă .

 Producţia mică, (mai puţin de 45 hl/ha), culesul manual, trierea strugurilor la recepţie, temperatura controlată în timpul vinificaţiei şi selectarea diferitelor cupaje de către o echipă specializată în Franţa concura la calitatea deosebită a vinurilor firmei S.E.R.V.E., vinuri medaliate la diferite concursuri naţionale şi internaţionale.

 Export

 Piaţa externă reprezintă 60 % din totalul cifrei de afaceri: Marea Britanie (lanţurile de magazine Tesco şi Waitrose), Canada (monopolurile LCBO-Ontario şi SAQ-Quebec), Franţa (Savour Club şi diverse lanţuri de magazine cum ar fi Aldi Carrefour), Olanda (lanţurile de magazine Super de Boer), Irlanda, Japonia, Belgia.

Catering expert//17-10-2000

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru