Învingătorii

 Cavalerii erau primiţi atunci când se întorceau izbânditori din lupte, cu urale şi bucurie. Vinului românesc, învingător în numele nostru pe diferite meridiane, i-ar trebui şi un loc unde să se simtă acasă.
                                                                                                                                      Cătălin Păduraru
                                                                                                                                      (Prier Vinexpert),
despre aceşti campioni…

 Se lăfăie pe ecranul televizorului mărci de instrumente muzicale, semnele grafice ale autoturismelor, avioane cu reclama cât casa – şi toate astea în afara unui calup publicitar. E vorba (fără excepţie) de toate talkshow-urile, filmele, emisiunile de divertisment.
 

C.N.A.-ul este liniştit. Atâta vreme cât produsul este fabricat în vest – nici o problemă. Dacă este vorba de vinul românesc însă – lucrurile se schimbă. Apare frica de reclama mascată şi odată cu ea, o etichetă neutră aplicată suplimentar sau sticla este întoarsă cu spatele la camera TV. Ceea ce poate face decorul oricărei emisiuni trebuie să fie de import, iar una dintre cele mai mari bogăţii româneşti, vinul, devine dintr-o dată suspectat de a fi pus pe nedrept în avantaj comercial – nu-i aşa? – fără să fie plătit.

 Este adevărat: acum producătorii de vin (în majoritate) sunt particulari. Ei culeg roadele mai dulci sau mai amare, în urma muncii lor.

 Dar dincolo de orice interpretare a fenomenului nu putem fi atât de complicaţi încât să nu recunoaştem că Jidveiul, Murfatlarul, Cotnariul, Dealu Mare, Sâmbureştiul sau Odobeştiul sunt ALE NOASTRE şi riscăm să transformăm prin atitudinea noastră stigmatizantul dicton cu „capra vecinului“ în ceva de genul „să moară capra noastră în primul rând“. Aberaţiunea acestei stări de fapt e completată şi de lipsa cunoştinţelor noastre despre acest domeniu pe care eu continuu să-l numesc „dar de la Dumnezeu“.

 Despre medaliile cucerite de vinurile noastre – de unde ar putea afla tinerii noştri? Se vorbeşte la şcoală despre acest subiect?

 Dezvoltă televiziunea publică vreun program dedicat?

 Exerciţii de retorică…

 Presa, în general atentă la orice activitate care poate deveni plătitoare de reclamă, îşi manifestă prin tăcere (chiar şi atunci când am putea vorbi de ştire de presă) supărarea că acest sector rămas sărac nu achiziţionează spaţiu publicitar. De parcă sărăcirea vinarilor ar fi venit datorită nepriceperii lor şi nu a incoerenţei legislative.

 Chiar şi în aceste condiţii, vinurile noastre (mă încăpăţânez să le numesc aşa) şi-au primit laurii pe meleaguri străine. Şi aici trebuie să numesc (ce-ar fi să plătim amenda pentru asta!) pe cei care ne fac cinste la concursurile internaţionale.

 Vom fi miraţi să aflăm că vinuri de care poate nici n-am auzit, au fost premiate în faţa „greilor“ din Franţa, Spania sau Italia. Sau ca ţări care n-au tradiţie oenologică organizează festivaluri internaţionale de vinuri tocmai pentru a-şi apropia oferta mondială de consumatori, ţărilor lor.

 Exemplu edificator este Turcia, unde Aligoté ‘86, produs de Bucium, primeşte o diplomă. Un început. Titraţii concursurilor sunt gratulaţi cu medalii de aur. Jidvei-ul este unul dintre favoriţi.
Ascensiunea vinurilor albe, tinere, seci îi pune într-o poziţie fericită. Poate de aceea producătorii, odinioară prin excelenţă de vinuri dulci, îşi reorientează oferta. Şi nu oricum. Ci cu succes. Altfel cum am putea interpreta rezultatele excelente obţinute de Vinia Iaşi la Liubliana, Budapesta, Sofia, Mendoza, Bruxelles sau Verona.

 Platina, aurul, argintul, obţinute la aceste concursuri confirmă vocaţia acestui producător pentru calitate. Sau câtă lume ştie că în 1934 România era premiată în Spania cu aur pentru Chardonnay şi Pinot Gris, prin intermediul Staţiunii de Cercetări de la Murfatlar? Palmaresul acestei unităţi poate impresiona orice iubitor al vinului. Să fie aici o problemă la ministeriabilii noştri? Că nu iubesc vinul?

 Un interes minim din partea acestora ar face chiar să apară o „discriminare pozitivă“ în legea audiovizualului, ca un prim pas pentru dărâmarea zidului Bucureştiului. Ce este acesta? O construcţie care deşi fizic nu se vede, opreşte comunicarea românilor cu românii. O obstrucţie care ne va costa scump, în viitor.

 Ar mai fi o şansă: obligativitatea pentru cârmuitorii ţării de a asculta la începutul fiecărei zile de lucru măcar primele două versuri din imnul naţional. Cât despre noi, vom continua să vă prezentăm pe cei care sunt numiţi „învingători“.
Peste graniţe.

 Turismul viticol
 Iată că, după Vincon Vrancea, un alt mare producător de vinuri – Cramele Prahova Hallewood – s-a hotărât să-şi exploateze în totalitate farmecul, şarmul, aurul lichid, deschizând o nouă rută pentru turismul viticol. Prezentăm oportunităţile desprinse din această activitate cu dorinţa sinceră de a lăuda pe de o parte iniţiatorii, iar pe de alta pentru a stârni şi alţi vinari să-şi deschidă porţile vizitatorilor. Cei care se vor simţi bine, vor cunoaşte sufletul cramei, vor deveni prietenii vinului pe care-l cunosc „la mama lui“.

 Nu trebuie deci, să insistăm asupra suportului în marketing şi publicitate însumat de aceste experienţe.
 

La Cramele Prahova decorul este impresionant, iar amabilitatea celor de aici poate constitui chiar o bază de instrucţie pentru personalul oricărui hotel bucureştean. Venind vorba de hotel trebuie menţionat că dotările excelente (inclusiv camerele pentru cazare) se pliază perfect pe conacul romantic pus la dispoziţie. Îngemănarea acestuia cu un chateaux franţuzesc, nu deranjează, ci incită, invitându-te să parcurgi itinerariul cu repere ca pridvorul generos, living-uri largi (cu şemineu), cramă boltită şi adânc ascunsă în pământ sau terasa cu cuptorul ţărănesc. Din acesta din urmă ies minunate produse cu caracter românesc, împlinind pe lângă proţap reţeta unui barbeque-party de neuitat. Vânatul, berbecii sau brânzeturile asortate se încadrează în preţuri mai mult decât rezonabile. Condiţiile de preparare pot fi catalogate ca fiind extrem de curate şi sigure.

 Să recapitulăm: în 40-50 de minute puteţi teleporta un grup din peisajul citadin în cadrul natural şi plin de blândeţe de la Dealu Mare, oferind o plăcere (una dintre puţinele!) deosebită oricărui tip de vizitator indiferent de palierul social din care provine.

 Poate că şi agenţiile de turism ar trebui să ia în consideraţie o astfel de ofertă, transformând-o şi cu ajutorul ştiinţei profesionistului, într-o up-gradare a activităţii lor. Fireasca dumneavoastră tentaţie va primi toate lămuririle necesare dacă veţi solicita informaţii la Galeria Vinexpert sau la redacţia revistei noastre.

Catering expert//26-02-2001

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru