Catalin Paduraru

Rezerve XX -mărturii îndrăzneţe –

 În ziua de azi îl avem întreg şi pe ieri. Împreună fac mâine.
 Mai sunt încă podgoreni care folosesc fără discernământ etichete cu ani de producţie care n-au nimic de a face cu vinul din sticlă. E de rău pentru ei şi e rău pentru piaţa de vin. Mai sunt producători care folosesc abuziv denumiri de origine. Nici asta nu e bine. Există, în schimb, şi producători care îşi asumă responsabilitatea (laolaltă cu riscul) de a rupe puntea dintre falsuri şi valori. A atrage atenţia asupra autenticităţii unor produse nu e un lucru uşor. Plus că e costisitor. Iar comparaţia, în ochii consumatorului needucat, este în defavoarea produsului bun. Şi cum ar putea fi altfel când există vinuri la vânzare – cu un an de recoltă 1996 de pildă – care costă un dolar? Sunt numite „de vinotecă“, sunt prezente în toate promoţiile şi numărul sticlelor pare a fi de ordinul zecilor de milioane (cam câte etichete s-au făcut în trecut sub impulsul comisionului). Credeţi că este posibil? Evident, nu.
 

În replică la acest dezmăţ, convinşi că respectând consumatorul, acesta se respectă pe sine, devenind învăţători de drept, stimulând consumul pentru vinuri adevărate, lovind înşelăciunea, cei de la Vinia au găsit o variantă echilibrată şi matură.
                                                                                                                                              Cătălin Păduraru

 Prier Vinexpert
 Cinci vinuri ca degetele unei mâini. O mână deschisă pentru prieteni şi plină de forţă pentru impostori.

 Cinci vinuri din podgoriile Iaşiului: Copou, Uricani, Cotnari şi de două ori Bohotin, Riesling, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Tămâioasă Românească şi Busuioacă.

 Aceste vinuri vin cu lecţia de istorie a secolului trecut şi acoperă o plajă întinsă de gusturi.
Lecţia de autenticitate e dată de certificarea în scris a anului de producţie, a denumirii de origine (fără formulări evazive) precum şi a întinderii lotului. În plus, fiecare sticlă poartă un număr unic.
Aşadar, aceste vinuri pot dezvolta cel puţin două tipuri de relaţii extrem de importante.

 Relaţia cu profesionistul HORECA unde se cer câteva condiţii: conţinut de aur, prezentare comercială foarte bună, focalizarea pe segmentul de piaţă specific. Merită remarcat şi faptul că, pe lângă toate aceste condiţii îndeplinite, din punct de vedere al prezentării se face o trecere îndrăzneaţă de la eticheta de colecţie către una mai activă şi mai modernă, fără a altera câtuşi de puţin conceptul de vinotecă.

 Revenind la legăturile pe care le poate stabili gama, se evidenţiază cea în care apare colecţionarul, iubitorul de vin. Acesta va lua în calcul potenţialul foarte bun de învechire (tot vinul a fost pregătit ca atare şi materialele adiacente), amprentele de gust clasice pentru zonă şi, de ce nu, caracterul de investiţie profitabilă.

 Având în vedere nivelul subdimensionat de astăzi, în următorii 5-7 ani se mai poate adăuga un zero la cifra care exprimă preţul în dolari.

 Cu alte cuvinte, secolul şi mileniul ce tocmai au trecut încearcă să ne dăruie ceva. Mai bine mai târziu decât niciodată…
 Sâmbureşti - amintiri din viitor

 Un vânt rău al istoriei – comunismul – a îngheţat unul dintre cele mai surprinzătoare leagăne ale viţei de vie: Sâmbureştiul.

 Deşi slăbit, acest loc îşi mai găseşte putere să zâmbească sub razele palide ale vremurilor de astăzi, aşteptându-şi oaspeţii.

 Mi-a făcut plăcere să străbat drumul întortocheat ce duce la platourile înalte cu Cabernet Sauvignon. Am iubit vinul produs aici înainte de a-i cunoaşte teritoriul de baştină.

 Dar acum, privind de sus viile, din locul unde Brătianu a zidit crama cu vase uriaşe de sticlă, am înţeles de ce m-am apropiat atât de puternic de vinul de Sâmbureşti. Sau de ce prietenii mei – viticultori francezi – au ales fără ezitare pentru colecţia lor acel legendar de acum Cabernet ’86. Frumuseţea desăvârşită a peisajului alunecă în vin transformându-l în operă de artă.

 Aici Oltul curge blând şi generos trezind unduiri ale imaginaţiei care împing către Gironde (despărţitor de mari domenii viticole) ca termen de comparaţie.

 Sigur, această bună vecinătate creează şi un microclimat special, dar pentru turist valenţele sunt doar estetice.

 Spun „doar“, pentru că pe întinsele ape nu pluteşte nici o ambarcaţiune de plăcere.

 Aşteptând zile mai bune poţi trece, totuşi, peste aceste neîmpliniri şi poţi să dai curs invitaţiei celor care ţin în mână Sâmbureştiul, să crezi în destinul mare al acestei podgorii numai şi gustând seva miraculoasă alcătuită din muncă, soare şi speranţă.

 Ar fi păcat, odată ajunşi aici, să nu staţi – preţ de câteva ceasuri – pe marginea lacului din preajma conacului, sub o salcie plângătoare.

 Conacul, în sine, ar putea fi un loc de cazare şi ar pune lucrurile într-o ordine firească pentru o destinaţie plăcută într-un week-end reuşit: să pescuieşti, să te plimbi, să guşti un vin bun, să dormi liniştit.

 Pentru toate acestea merită să le urăm noroc celor de la Sâmbureşti. Pentru ei şi pentru noi.