Vinul românesc

Claudiu Bleonţ

 Într-o noapte furtunoasă de mai, cu vânt ud dar plăcut, am ascultat cu luare aminte ce şi cum gândeşte despre vin un artist. Claudiu Bleonţ. Cu un vin în faţă am discutat pe terasa „La dud“ până ziua. În felul acesta am cunoscut un o(m)enolog.
Cătălin Păduraru

CP: Ce semn poartă vinul în plus faţă de alte băuturi? Măcar pentru tine…
CB: Isus în vie. Via e vie. Vinul este un mister. E o taină. Vinul trebuie cunoscut, străbătut sufleteşte… spiritual. Merită să încerci să înţelegi ce zace în povestea vinului, în lucrul lui permanent. La urma urmei e o porvocare ca şi noi să fim la fel de vii odată cu el şi măcar o dată pentru el.
CP: Eu cred că astăzi nu se arată prea mult respect vinului.
CB: Ne gândim prea mult la noi şi nu facem o artă din vin, din facerea lui. A face vin e o mărturisire: cum poţi iubi, cum poţi crea. Vinul te obligă să faci un pas înainte.
CP: Bine, dar comunicarea dintre vinificator şi consumator se rupe în planul media. Asta nu ţine de puterea vinarului. O reclamă care ajunge la public spune că o substanţă (gen feminin) –
n-o numesc – e frate cu românul (când putea fi cel mult soră).
CB: Lasă-i să rătăcească. Unii trebuie să facă un drum mai lung până la esenţă.
CP: Dacă s-ar constitui un minister al viei şi vinului pe care l-ai conduce…
CB: Primul lucru: aş vrea să ştiu ce au făcut alţii-exerciţiu pe care noi nu l-am mai practicat de ani de zile. Aş încerca să mă ridic la nivelul celorlalţi şi prin mijloace tehnice, pentru că bobul de strugure, deşi e un rod al pământului, trebuie îngrijit la nivelul anului 2001.
CP: Unde crezi că suferă vinul în drumul lui?
CB: Acolo unde nu se mai pune suflet. Când nu mai este dăruit cu bucurie.
CP: Ne defineşte în vreun fel ca popor vinul românesc?
CB: Trăim într-un spaţiu al vinului. Când bei un vin, guşti şi povestea spaţiului acestuia. Vinul de aici nu seamănă cu nici un alt vin. Tehnica nu-I poate schimba identitatea. Am băut vin în Franţa, în Anglia, în Ungaria, în Germania. Nu e la fel. Iar eu vreau să beau vinul nostru pentru că vreau să simt ceea ce sunt.
CP: E frumos ceea ce spui, numai că tinerii de azi vor să simtă ceea ce nu sunt, vor să se simtă americani.
CB: Nici o şansă. România poate fi universală numai dacă îşi păstrează identitatea. În America sunt jamaicani, italieni, greci, evrei, chinezi etc, iar ei rezistă tocmai pentru că işi menţin identitatea.
CP: Dar toate suporturile media sunt „americane“.
CB: Şi ce? McDonald’s nu şi-a autohtonizat oferta? Aş mai vrea ca la McDonald’s să găsesc şi vin, nu numai bere.
CP: Aşteptarea întru normalizare nu poate fi un timp pierdut pentru vinul românesc? Poate fatal?
CB: Problema vinului este şi a României. Iar acest spaţiu nu va dispare, chiar de-ar fi să vină aici şi chinezii. Ce e val, ca valul trece.
CP: Ştiu că ai vie la Ceptura. Ştiu că îţi place vinul. Nu îţi este frică că aceste lucruri afectează imaginea actorului?
CB: Actorul Claudiu Bleonţ practică doar viaţa. Ştiinţa degustării e valabilă şi pentru vin şi pentru viaţă. Îmi place să degust viaţa.
CP: Exces?
CB: Încerc excesul tocmai pentru a găsi măsura. Măsura vinului poate echilibra excesele.
CP: Viitorul?
CB: Numai în ceea ce crezi poţi găsi valoare. Orice lucru făcut cu credinţă rămâne.
CP: Mai ai ceva de spus?
CB: Da! Vinul românesc este Ferrari-ul nostru!
       *
             *      *
 Dându-i dreptate lui Claudiu Bleonţ, mă gândesc cât de important e cine conduce Ferrari-ul…

 Palatul Ştirbei
 S-ar putea să nu ne putem preface la infinit că ne place vara în Bucureşti. Ţintuiţi în metropolă de diverse probleme (financiare, de serviciu, personale) parăm cu fraze evazive disconfortul creat. Pe de altă parte, cu greu găsim în jurul capitalei oază agreabilă şi accesibilă. De aceea, excepţiile trebuie menţionate. Dacă n-aţi apucat să plecaţi din oraş, dacă pentru concediu mai aveţi ceva de aşteptat, dacă temperaturile înalte vă sâcâie, scoateţi asul din mânecă pentru un week-end răcoros: Palatul Ştirbei.

 Pentru un grup de prieteni locul este ideal. La doar câţiva kilometri de Bucureşti, pe drumul vechi al Piteştiului (ieşiri: Bucureştii Noi sau Otopeni centură) găsiţi ceea ce căutaţi. O bucăţică din ceea ce au fost cândva Codrii Vlăsiei. Practic, o escapadă până la Buftea vă permite reconfortarea într-un parc de vreo 30 de hectare.
În centru: Palatul, cu camere, cu restaurant şi terase. Cu vinuri bune şi reci. Pentru plimbări, aleile parcului vă poartă pe malul unui iaz micuţ apoi prin preajma unei superbe capele care a aparţinut domnitorului Barbu Ştirbei. Această capelă este un reper estetic care vă va atrage atenţia. O inedită combinaţie de stiluri-bizantin şi gotic-frapează printr-o măiastră definiţie a liniilor, într-un decor vegetal aproape luxuriant.
Chiar şi după-amiaza tihnită în această insulă de linişte vă poate încărca bateriile pentru încă o săptămână de lucru.

Catering expert//23-06-2001

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru