Me and my friend Spyros. Panseuri de vacanţă. Grecia

 Corfu. La umbra unui phoenix imens. Cad în păcatul de a crede că spaţiul este cel care a determinat apariţia marilor scriitori şi filosofi. Adică scriu. Din nefericire, liniştea de aici lasă loc gândurilor zgmotoase şi negre cu care vin de acasă. Lucru bun. Nu-mi pot păstra starea prea mult deoarece gazda mea, Nikos, un om de 73 de ani (nu-i dai 60), revine metronomic şi mă încurajează într-o engleză balcanică: “Cătălin… Me and my friend Spyros… came here fourty years ago… Here… nothing… Now” şi arată cu mâna către o lume minunată. Corect. Poate că trebuie să aşteptăm. Dar, 40 de ani nu e cam mult?

 90% din cârciumile greceşti n-ar avea voie să funcţioneze dacă s-ar raporta la legile româneşti. Noroc că grecii sunt deştepţi şi, în loc de legi tâmpite, fac miliarde de dolari. Fără gresie şi faianţă. Legea e una: ai greşit, plăteşti. Greu. La noi legea e să fie faianţă pe pereţi. De parcă, respectând formal regula (şi “liniştind” organele) mizeria nu poate fi cât casa… Parlamentului, guvernului le lipseşte activitatea. În loc să spună clar ce bine primeşti dacă faci bine şi ce rău dacă faci rău, scot din scaunele îmbâcsite legi despre cum se face un lucru. Până la detaliu.
 

Ocupanţii sacunelor fiind şi foarte deştepţi, rezultatele se văd. România atrage câteva sute de speriaţi din Occident, care mănâncă faianţă.

 Stau într-un apartament foarte curat, foarte utilat şi foarte inteligent construit. De fapt, totul este perfect gândit. O curte mare, împrejmuită de leandri uriaşi, înfloriţi. Un gazon ca o pătură moale. Palmieri, phoenicşi. Casa orientată nord-sud. Fiecare apartament cu două terase. Una la vest, una la est. Adică stai la umbră în orice moment al zilei. Marea la o sută de metri. Costă 20 de euro. Să mai scriu? Mai bine îmi pun un rosé la frigider…

 Grecii au un fel anume de a se îndărătnici atunci când vine vorba de “valorile” occidentale. Din rezistenţa lor şi expansiunea vestului iese o medie sănătoasă. Grecii sunt fericiţi. La noi, vorba aceea: “dacă nu-i albă, e neagră”. Extreme. Lipsă de nuanţe. Nu pot uita că acum câţiva ani mi-am pus toţi prietenii în cap (printre care şi medici) datorită refuzului meu categoric de a-i administra copilului magica pastilă cu fluor. Modă occidentală. Zi de zi, până la 14 ani - Pastila! Că e în tabără, că e la şcoală, că îndrăzneşti să-i dai libertate, vine condamnarea: Pastila! Şi asta sub ameninţarea avizată de doctori că întreruperea tratamentului poate genera o explozie de carii dentare. Am argumentat atunci că, pe lângă faptul că genul acesta de tratament condiţionat şi condiţional nu este decât o politică de marketing a producătorilor de medicamente, agresarea psihologică a copilului este un preţ prea mare chiar şi dacă aş salva o bucată de sănătate fizică.

 Mi-am asumat chiar riscul de a avea un urmaş cu probleme dentare decât un infirm psihic, lăsându-mi portiţa fluorizărilor locale ca nuanţă.

 În această vară Belgia a anunţat oficial că interzice comercializarea acestor pastile, a pastei de dinţi şi a gumei de mestecat cu fluor. Deocamdată e prima şi singura ţară din Uniunea Europeană. Victoria mea este, în plan personal, mare. Statistic pentru România, e mică. Ar fi folositor să fim puţin mai greci…

 De ce sunt cârciumele greceşti pline? Pentru că au preţuri echilibrate. Au preţuri echilibrate pentru că sunt multe. Sunt multe pentru că taxele de înfiinţare şi exploatare nu sunt mari. Taxele nu sunt mari pentru că există multe cârciumi. Ce a fost mai întâi: oul sau găina? Culmea că mâncărurile cele mai căutate de occidentali nu sunt cele standardizate. Hei, dar ISO e invenţia lor. Nu le mai place plasticul? Hmm…

 Sangria Don Simon este o apariţie. Grecii au primit-o cu braţele deschise. Se găseşte peste tot. Este ieftină. Răcoritoare. Are 70% alcool. Sangria e produsă în Spania. De ce o vând grecii? Din interes. Pe lângă ea, cumperi fructe greceşti. Cumperi bucurie mediteraneană. Şi ei asta vând. E un business profitabil.Ştiaţi că majoritatea grecilor vorbesc despre “Balcania” ca despre o ţară? Ce viziune specială şi nepotrivită pentru noi. Românii nu şi-au recuperat nici măcar insulele de românitate din Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Grecia, darămite să mai gândească la o unitate de spirit cu ceilalţi balcanici-neromâni. Deşi poate ar trebui să fie destul de simplu întrucât am ajuns cu toţii cam neromâni.

 Omuleţi care străjuiesc intrarea în localuri. O revoluţie în signalistică. Din fibră de sticlă, coloraţi. Nu cer salariu, dar atrag atenţia trecătorului. Cu un meniu în mână sau cu un produs promoţional. Simplu şi eficient. Anul acesta am văzut şi acasă. Puţini.

 Cum o fi bine? Să ai marfă şi să aştepţi clienţii sau să-ţi pară rau că ai cerere şi nu ai marfă?

 La Meteora, locul mănăstirilor în vârf de stâncă, există cărţi în limba română. Publicate de edituri greceşti. Grecii preferă să aştepte decât să fie luaţi pe nepregătite. Vi s-a întâmplat să intraţi într-un restaurant românesc, să cereţi un anume vin şi să constataţi că nu există? Proprietarul o fi avut păreri de rău? Puteţi afla într-un singur fel. La următoarea vizită în acelaşi local mai cereţi-l odată. Dacă tot nu este, înseamnă că nu i-a părut rău.

 Doresc să vină cât mai repede clipa în care conducându-mi prin ţară vreun prieten venit de aiurea să-i pot spune: “Here there was nothing. Now… look!” şi să am ce arăta. Pentru asta cred că merită şi trebuie să luptăm. Chiar dacă lupta cu monstrul pare inegală, nu ne poate înlocui nimeni. Rând pe rând, capetele fiarei - corupţia, invidia, lenea, intoleranţa, superficialitatea, duplicitatea, cameleonismul, lehamitea, frica, neştiinţa-vor trebui tăiate.
Altfel, ce o să le spunem copiilor noştri ca să-i oprim când îşi vor face bagajele emigrantului?

 De ce ar mai asculta vorbele noastre? Şi de ce s-ar mai uita în urmă?

 Aşa gândeam în Grecia, în vara lui 2002. Fata mea se juca la câţiva metri de mine şi, din când în când, îmi trimitea câte un zâmbet încrezător. Vreau să şi-l păstreze, iar eu vreau să-l văd pe viu şi peste 40 de ani. Nu din cărţi poştale trimise din Canada sau Australia. De aceea, cuvintele mele sunt mai zgribulite. Nu au haina minciunii.

Catering expert//28-08-2002

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru