Puncte cardinale

Când hotărâm să cumpărăm un tablou, determinarea vine din dorinţa de a ne face viaţa mai frumoasã. Spaţiul pe care-l ocupăm poartă sau ar trebui să poarte amprenta personalităţii noastre, chiar dacă ansamblul este compus din elemente realizate de către alţii. Arta indică cel mai bine punctele cardinale ale spiritului uman. Admiţând că vinul are în componenţă şi un strop de artă, insist să nu-l violentăm cu ustensile care nu sunt conforme cu această realitate, ci să le alegem pe acelea care-l protejează, care îl dezvăluie şi, nu în ultimul rând, pe cele care să ne reprezinte.

Ca şi vinurile, tirbuşoanele au palierul de: onest, curat şi preţ bun. Cam aici s-ar  încadra Pulltap’s. Suplu, uşor de folosit (destupare în doi paşi - cu articulaţie), foarte rezistent.

Deocamdatã îl găsiţi mai uşor în străinătate decât în magazinele de acasă. Oricum,  Pulltap’s  este folosit în bucătărie, cabana de la munte, ca tirbuşonul de rezervă din torpedou şi mai puţin în living room. Aici, în funcţie de nota dominantă, recomand nivelul “denumire de origine controlată cu treapta de calitate”.

Pentru un spaţiu clasic, unde lemnul este omniprezent şi se află în vecinătatea canapelelor de piele, cel mai bine s-ar potrivi Chateau Laguoile. Nu, nu este numele unui vin, ci titulatura unora dintre cele mai pretenţioase tirbuşoane din lume. Lucrate manual, aceste opere de artă îmbină o spirală perfectă cu un mâner care poate avea finisaje în lemn de arţar, corn roşu sau os. Unele dintre ele poartă semnătura celebrului designer Tasaki. Pot face companie unui Jaguar sau biroului unui preşedinte de firmă multinaţională.

Liniile moderne, culorile îndrăzneţe - caracteristice rezolvărilor stilistice ale locuinţei 2002, acceptă gama Le creuset pe tehnica Screwpull.

Dacă aţi optat pentru inox sau decoruri avangardiste vă trebuie neapărat Lever Model (tot de la Screwpull) sau “faimosul” AKM cu patru braţe de la Vacuvin. Ambele conferă avantajul că elimină mişcarea de rotaţie şi “tragerea” doar printr-o apăsare (fără înfiletare).

Astfel de produse sunt de departe cele mai spectaculoase şi sunt destinate în exclusivitate iubitorilor vinului.

Evident, pentru toate acestea există şi “cafeaua în amestec”, adică înlocuitori. Surogatele acoperă parţial funcţia (cam ca şi “nechezolul” ). Pe piaţă se află modele imitaţie, neîndoios mai ieftine. Chiar recent într-o ofertă Cash & Carry am văzut o fotografie cu un astfel de obiect, având o denumire care lasă să se înţeleagă totul. (F..beep… kelman sau cam aşa ceva). Mă rog, fiecare decide cum vrea să vorbească în casă.

Am ajuns la decantoare. Aici e treabă grea. Pe de o parte, în trecut, producătorii de stat au creat vinului imaginea unui lichid inert, care nu poate avea depuneri, acest lucru fiind considerat un păcat de moarte. Pe de altă parte, nici informaţia că un vin vechi trebuie aerisit (acest lucru se realizează la transferul în decantor), că trebuie să se liniştească  nu a circulat (oricum, a păstra la masă o sticlă murdară nu e neapărat pentru toată lumea cea mai mare plăcere).

Recapitulând, decantoarele au rolul de a se asorta vizual cu un loc pretenţios, aerisesc vinul şi păstrează eventualele depuneri. Ca un mic secret, este bine să ştiţi că oricum vinurile de vinotecă au nevoie de măcar ½ de oră de respiraţie liberă înainte de a fi degustate.

O mică invenţie a domeniului este drop-stop-ul. Ocolit de către puritani pentru incompatibilitatea materialului cu “barocul” presupus al marilor restaurante sau saloane de club, foarte folosit de către pragmatici. Un mic cerculeţ din celuloid, rulat şi introdus pe gura buteliei, împiedică scurgerea nedorită a picăturilor de vin (mai ales roşu) pe faţa de masă. Pentru pretenţioşi există varianta inel din metal cu interior burete sau pâslă care înconjoară gâtul sticlei. Tot aceste inele sunt însoţite cel mai des de lănţişoare cu ac pentru păstrarea dopului în timpul servirii şi când ai un vin cu care te mândreşti, dopul este dovada că eşti un cunoscător.

Pentru vinotecă mai există sistemul basculant cu roată melcată. Acest sistem permite o manevrare lină, lentă şi continuă a unei sticle de vârsta a III-a. Cu o lumină adecvată (chiar lumânare) se poate vizualiza depozitul, iar turnarea se va opri la timp. Că veni vorba de turnare: vinul - inevitabil - trebuie să ajungă şi în pahare, numai că aici tragedia e în festival. Oferta de pahare de vin normale este aproape zero. Şi în acest caz înţeleg de ce unii dintre noi renunţă atât de greu la paharele primite la cununia civilã. O.K.! De căutat pahare simple, fără floricele, brizbrizuri. Un set pentru vinuri albe, unul pentru roşii, unul pentru şampanie. Orice revistă life-style de afară publică forma paharelor actuale.

Ca regulă de bază, paharele pentru vinuri albe trebuie să urmeze forma “tulipe”, iar cele pentru vinuri roşii au ca tendinţă actuală o uşoară supradimensionare. Cupa în sine se apropie mai mult de o formă sferică. La şampanie lucrurile sunt  mai ciudate petru că în timp, marii producători din Franţa au impus pahare specifice spumantului lor. Totuşi, “flute”-ul rămâne unanim acceptat, iar varianta cupă - cel puţin câţiva ani - este de ocolit.

Dacă nu am exagerat până acum, iată că nu mă pot abţine să vă sugerez că pentru un “wine lover” mai trebuie ceva în arsenal: termometrul! Am numărat până la trei şi am văzut că nu m-aţi linşat, drept pentru care vă explic şi de ce e bine să achiziţionaţi unul. E destul de greu să poţi aprecia temperatura unui vin doar la degustare. Plus că atunci este deja prea târziu.

Aşa, folosind termometru veţi avea vinurile (cele roşii mai cu seamă) la nivelul optim pentru servire iar peste toate, asistenţa va fi definitiv câştigată.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru