CONNAISSEUR

 Vreau să cred că în scurt timp veţi înţelege că această revistă are un titlu care trebuie să vă definească şi pe dvs. Eu personal nu dau lecţii . Prin informaţiile pe care le furnizez îmi doresc din tot sufletul  ca dvs., să vi se potrivească cel mai bine apelarea “ le connaisseur”.

Sincer, nu ştiu cum ar putea decela cititorul zilelor noastre, informaţiile sănătoase de cele aiuristice. E complicat, iar agresiunea de false teze e nedreaptă pentru iubitorul de vin. Mai ales că acest entuziast (mă refer la cel rafinat) are o structură sufletească mai aparte, de cele mai multe ori sensibilă. Vinul presupune şi altceva decât celelalte băuturi. O anumită dispoziţie pentru dialog, repere culturale solide, nuanţe. Vorbind de nuanţe aş vrea să atrag atenţia că, în utima vreme, există o singură ştampilă: sec. Ei bine, putem rămâne cantonaţi în “ori e laie, ori balaie” dar nu cred că acesta e drumul cel bun. Dacă până acum vinul cel mai bun era considerat cel dulce- dintr-o dată nu există decât reversul: sec. Ar fi nedrept pentru multitudinea de expresii ale vinului şi am instaura încă o dată forme fără fond.

 Să nu mă înţelegeţi greşit. Am luptat ani de zile pentru ca vinul sec să se afirme şi pe piaţa României. Dar asta pentru că în trecut acesta era asimilat cu vinul acru sau cu alte apelări improprii, fiind respins în favoarea celui “bun”: dulce.

 Încercăm să fim sincron cu Europa şi printr-un consum asemănător acestuia. Dar specificul va face întotdeauna farmecul.

 Ultimul secol a adus schimbări radicale în comportamentul individului. Ritmul de viaţă s-a modificat, iar odată cu acesta alimentaţia omului modern.

  Timpul dedicat mesei au translat de la prânz către cină şi o grămadă de noi reguli au apărut (bussines lunch-ul, de pildă).
 Acestea sunt bornele care au jalonat noul drum al vinului , drum care l-a repoziţionat pe treapta aliment.

 Dar nu despre aceste lucruri vreau să vă vorbesc acum. În speranţa că interesul dvs., pentru această artă a vinului va fi unul permanent îmi las răgazul numerelor viitoare pentru dezvoltarea unor capitole distincte.

 Revenind la tendinţele pieţei româneşti, remarcăm cu placere că vinurile valoroase – în termeni universali –încep să-şi facă loc în preferinţele consumatorilor. Astfel, şi la noi, vinurile albe, tinere, fructuoase, demiseci şi seci a crescut puternic în popularitate. Cele roşii au ajuns şi ele vedete, chiar dacă acum câţiva ani procentele în care acestea erau consumate nu le ajungeau pentru “ pragul electoral”.

 Dar de unde au venit stimulii pentru aceste modificări? Dinspre consumatori? Dinspre producători?

 Să încercăm să vedem cu realism unde se află motorul care împinge într-un sens sau altul consumul şi la cine se află cheia de contact.

 În primul rând e bine de ştiut că producătorii nu mai au la îndemână o tehnologie chiar aşa de învechită precum se crede. Mulţi dintre aceştia, trebuind să facă faţă rigorilor expertului au ajuns să-şi up-gradeze tehnologia până la cel mai înalt nivel mondial.

 Pe de altă parte, operatorii străini care s-au implicat în viticultura şi vinificaţie în România au adus ultimele noutăţi în domeniu. Cu alte cuvinte trebuie să recunoaştem producatorului primul pas facut. Dar, cu toate acestea, piaţa românească nu-şi dorea produsele marcate de o astfel de abordare.

 Mimetismul românilor s-a manifestat abia după ce au călătorit în străinătate, după ce structurile de piaţă au început să funcţioneze după regulile occidentale.

 Se punea în cadrul ADAR întrebarea: Cum e mai sănătos? Să lăsăm piaţa românească să impună gustul, sau să educam noi consumatorii?
Personal reiau o afirmaţie pe care o întrebuinţez în discuţiile cu occidentalii: veţi vedea că venind aici se trasează traiectoria dezvoltării noastre după regulile deja împământenite la noi, chiar regulile voastre se vor schimba. Acţiunea şi reacţiunea. Segmentul elitist are cam aceleaşi gusturi în toata lumea. Şi la Moscova şi la Paris şi la New York, şi bineînteles la Bucureşti.

 Problema se pune la consumul de masă, în păturile sociale unde schimbarea de meniu de care pomeneam e doar teoretică.

 Unde un vin sec se brodeşte mai greu, este borşul de fasole. Vedeţi de ce nu sunt bune ştampilele şi nici judecăţile de suficienţă….

 De aceea vă spun: pentru cei care au posibilitatea să aleagă un vin pentru un fel de mâncare şi n-o fac, e păcat. Nu poţi să bei vinul ieftin care i se adresează celui care n-are bani şi să evadezi într-o zonă de bine. Consumând vinuri de calitate - plăteşti pentru miile de oameni implicaţi în îngrijirea viei româneşti, şi astfel , mâine poimâine – poate şi aceştia vor putea să aleagă.

Cătălin Păduraru

Connaisseur//16-01-2003

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru