PROWEIN 2003. Dusseldorf. Observatii

 Sunt un automobilist convins. Imi face placere sa strabat distante lungi la volan si, mai ales, sa pot opri acolo unde cred ca locul ales imi poate oferi energie. Chiar daca repet vreo ruta europeana (caci abia in afara granitelor poate fi vorba de placere in condus), de fiecare data pot descoperi lucruri noi. In aceasta primavara cred ca am inteles o noua relatie : Germania – vin.

   Sablonul Germania = bere a fost atat de folosit incat pana si nemtii cred ca s-au saturat de el. Bineinteles, berea ramane o prietena de nadejde a germanilor, dar in nici un caz nu aspira la statutul de « frate » ca in Romania. Vinul in schimb incepe sa aiba o pozitie privilegiata si respectata. Ca lucrurile stau asa, o dovedeste si existenta unuia dintre cele mai mari targuri de vinuri din Europa, Prowein. Desi impresionant prin marime, organizare, participare si numar de vizitatori, nu targul va fi subiectul acestui articol. Sau, ca sa-mi fac datoria fata de cei care nu au avut ocazia sa-l viziteze voi face si o mica prezentare.
 

Asadar, trebuie sa va spun ca o asemenea varietate de vinuri, producatori, comercianti si specialisti se mai vad laolalta la Bordeaux (VINEXPO), Milano (Vinitaly), Londra (Wine Fair) si Bruxelles (Mondial du Vin). Intinzandu-se pe o suprafata uriasa, PROWEIN-ul reuseste sa ramana si functional si usor de accesat pentru orice sector. Aici sunt prezente delegatii cu standuri nationale, dar si negociantii din Germania. Cu alte cuvinte picioare sanatoase sa ai, sa poti umbla, si rezistenta la … degustari, pentru ca intr-o astfel de expozitie ai ocazia sa-ti satisfaci o gramada de curiozitati. Poti lua contact cu vinuri din Uruguay sau din Noua Zeelanda. Poti calatori mental in Africa de Sud gustand un Kumala si poti cunoaste cel mai vandut Chardonnay din lume in « persoana » lui Bin 65 de la Lindeman. Cu un Canaletto te poti plimba prin Venetia, dupa cum un Gallo te poate teleporta in California. Un « vin de gheata » te poate reapropia de vinul dulce, corpolent, iar San Tomas din Slovenia te poate trezi din balsamul amagirilor ca lumea sta pe loc. Vinul bulgarilor iti alunga zambetul de pe buze, si asta nu pentru ca vinul lor n-ar fi bun. Dimpotriva.

Intr-o zi de expozitie poti « vedea » Valea Loirei, Champagne, sudul Spaniei si nordul Africii, Argentina si Basarabia, adica toata lumea.

Oricum, nu despre asta doream sa va povestesc, ci despre vinul ca produs de consum in viata de zi cu zi a germanului. Poate si faptul ca am fost invatati sa avem  « la o adica » o sursa sigura de vin, noua romanilor nu ne-a prea pasat sa-i facem un loc de cinste in raftul nostru cu bucurii. Din acelasi motiv, calatorind in Germania, cautam berea si snapsul, lucruri pe care le credem specifice, neobservand ca vinul a castigat enorm in popularitate in aceasta tara. Tara care nu impresioneaza deocamdata pe nimeni ca si producator. La o privire mai atenta insa, observam ca, incepand cu orice orasel si terminand cu metropolele, exista magazine specializate de vinuri. Mai mult, in orice supermarket, te afli in fata unei microexpozitii internationale, fara sa mai vorbesc de tirbusoane, accesorii si alte « jucarii » care-ti capaciteaza imaginatia. Datorita consumului, preturile sunt echilibrate, iar in restaurante oferta este profesionist intocmita, punand spre vanzare cele mai interesante si mai bine cotate vinuri din lume.

Ca o intamplare hazlie, in Wurzburg, ne-a fost mai greu sa gasim o berarie (nu-i gluma) decat sa trecem pe langa o sumedenie de locatii ce purtau pregnant amprenta Bacchus. La Binden am stat la « Hotelul Vinului »…, iar paleta de expresie privind cutiile pentru vinuri, mesele de degustare, paharele cele mai fine, s.a.m.d. pare sa fie nesfarsita. Pe un astfel de teren « prowein » s-au dezvoltat si brand-uri locale, care, trebuie s-o spun, in majoritate sunt mai scumpe decat vinurile romanesti exportate aici. Ma rog, exista o reclama incurajatoare la televiziunile din Romania care spun ca viitorul suna bine, dar nu pot s-o uit nici pe aceea care ne-ndemna sa dormim in pace si se stie ca pentru aceia care au luat-o de buna, somnul nu va mai fi dulce multa vreme. Imi cer scuze pentru divagatie, dar e minima razbunare pentru senzatia de umilinta  pe care am avut-o intr-o « alimentara » din Frankfurt unde am gasit un vin de-al nostru la pret mai mic decat otetul.

Exportul de vin romanesc imbuteliat in Germania mai are mult de crescut. Oricum Germania are nevoie si de Seiden-ul Jidveiului, si de La Cetate al Cramei Oprisor (Carl Reh) ; s-ar bucura de Byzantium (Cramele Prahova) si i-ar sta bine cu Bucur Villa (Vinterra). Soare (Vinarte) sa fie in raft sa lumineze Tamaioasa Cotnariului, iar Cuvee Charlotte sa dovedeasca ca am fost la scoli inalte in ale vinificatiei !

Pana cand aceste observatii vor fi desprinse din real si nu din virtual, va rog inca o data : nu va saturati de cunoastere. Este singura noastra sansa pentru un « Provin ……din Romania » fara complexe.

P.S. : Nu ca as spune ceva nou : Am fi mai aproape de Europa daca ne-am repara soselele. Sau, ma rog, « Drumul Vinului »….

CATALIN PADURARU
VINEXPERT

Catering expert//06-05-2003

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru