S-a terminat cu vinurile vechi?

Dacă la restaurant o sticlă de vin “atinsă” de un defect (al dopului de pildă) – poate fi returnată, de la supermarket vinul cu defecte pleacă acasă la consumator. Şi mai rău, acesta din urmă, nesigur pe calităţile lui de degustător îl bea şi, nemulţumit nu-l va mai cumpăra niciodată. Lucru valabil şi pentru vinurile de vinotecă. Ba chiar la aceste vinuri incidenţa “problemelor” este mai mare. Suprapunând aceste riscuri peste moda consumului de vin tânăr, putem sa ne întrebam dacă nu suntem martorii apusului vinurilor vechi.

Ca există o modă şi la vinuri, este clar. De ce s-ar putea schimba gustul consumatorului, am mai spus. De ce nu există nuanţe pe piaţa românească, asta este mai greu de explicat.

Scriu aceste rânduri la două zile după întoarcerea mea de la Bordeaux VINEXPO 2003. Sunt multe gânduri contradictorii care nu-mi dau pace după acest eveniment. În primul rând, cota de interes manifestată aici faţă de vin. Zeci de mii de vizitatori, zilnic. De la super-magnaţi (care vin cu elicopterul), oameni de afaceri din turism, hotelierie, retail, etc, simpli curioşi, entuziaşti, colecţionari şi până la ţărani viticultori.

Adunaţi din toate colţurile lumii, toţi vor sa vadă ce mai e nou, ce se mai poartă, şi se deguste un vin din viitor. Adică, în vara lui 2003 se degustă un vin din 2003. Emisfera sudică se prezintă deja cu noile vinuri pentru că recoltarea s-a făcut acum câteva luni.

Aflat într-o minoritate românească, am cules şi eu pentru dvs. o sumă de informaţii. Le-am pus în balanţă cu ce se întâmplă la noi şi a ieşit acest text.

Bucuros să vă spun că, după mulţi ani, România a avut din nou stand naţional, că era şi vizitat, iar vinurile apreciate. Sigur, mai e mult până la o reprezentare în forţă, aşa cum a avut Chile – ca să luam exemplu o ţară la al cărui statut am visa sa accedem. Zona lor de desfăşurare era cam de 20 de ori mai mare decât a României. Dar, dacă nu putem copia deocamdată dimensiunile, măcar să vedem ce fel de vinuri propun celelalte ţări.

Şi aşa ajungem la ceea ce numesc sublimarea bunului gust. Am degustat şi am notat ca pe o constantă în gama super-premium, restrângerea perioadei de păstrare in barrique. Câteodată până la nuanţe imperceptibile.S-a ajuns la concluzia că stejarul în exces “acoperă” identitatea vinurilor; ba, mai mult, obosesc consumatorul. De aceea la mare trecere sunt vinurile proaspete, cu gust sălbatic chiar. De la impulsuri gustative ierboase pana la “spicy” – ardei iute verde.

In goana aceasta nebună, de floral, de „lights” daca vreţi, mă gândeam ce loc mai au vinurile noastre vechi. Cu atât mai mult cu cât majoritatea au probleme. De sfârşit de viaţă, de stocare şi de expunere. Dopurile de acum 20 de ani creează şi ele necazuri. În absenţa unei consultanţe de specialitate consumatorul îşi poate vedea zimţuit orizontul de aşteptare cu vinuri neconforme cerinţelor sale.

Ştiind faptul că piaţa românească este mimetică, dar întârziată cu câţiva ani, eram tentat să prevăd sfârşitul vinurilor vechi. Într-un fel sau altul – sigur – în ceea ce priveşte consumul de masă – oricum este aproape. Dar mult mai aproape este cel al vinurilor fără pedigree şi cumpărate de oriunde. Că vinuri vechi şi complicate se vor vinde întotdeauna ne-o confirmă licitaţiile de la marile case, sau vânzările de Porto şi Chateau Neuf du Pape. În schimb astăzi cred că este mult mai eficient să achiziţionaţi vinuri care din plecare sunt mult mai valoroase decât cele de acum 15 ani. Ele devin de “vinotecă” din prima zi a depozitării dar îşi ating apogeul de la vin la vin în 3 – 4 ani.

În aceste condiţii aş sintetiza.

Pentru consumul zilnic, vinuri tinere, albe sau roşii (vara şi rosé-uri) – dedicate mâncărurilor preferate.
De cinci stele va fi Chardonnay-ul sec – cu un uşor gust “butter” (unt).

Sau de urmărit primul Shiraz din România care s-a lansat în această vară.

Ocaziile speciale ar putea fi susţinute de vinuri mai “grele”. Vinuri albe şi roşii realizate în manieră clasică, unele dintre ele putând să poarte cu demnitate identitatea “Lumii Vechi”.

Locul vinurilor vechi se restrânge, dar nu putem vorbi de dispariţie. Amendamentul principal este totuşi de notat.

Ştim ce cumpăram, atunci când ne hotărâm să achiziţionăm o “vinotecă”? Chiar daca termenul folosit, în fapt defineşte locul de păstrare al vinului, generic, publicul aşa numeşte în România vinurile de peste 10 ani. Ori, aici am vrut să ajung, la peste zece ani de viaţă, unele butelii pot prezenta defecte. De aceea aş spune că este foarte important să urmăriţi producătorul acestor vinuri şi dacă aţi mai băut vinuri de la acesta. Ştiri “bombă” cu vinoteci de-ale lui Ceauşescu şi alte asemenea gogoriţe trebuie să vă îndrepte către o atitudine circumspectă.

Apoi, locul de unde cumpăraţi vinul respectiv. Este foarte important ca actul comercial sa nu se transforme într-o loterie. Evident, achizitorul de vin de vinotecă îşi asumă nişte riscuri dinainte ştiute. Vinul, cum am mai spus, nu este cola, şi drept urmare, există un parcurs al stării sale, care se încheie prin declasare. Dar, un defect specific doar unei butelii dintr-un lot trebuie remediat prin schimbarea acelei sticle cu o alta. În acest sens, magazinele specializate trebuie că sunt o sursă mult mai sigură pentru aceste vinuri. Nu mai punem în argumentaţie faptul că achiziţia se face într-un fel la supermarket şi în alt fel „conseiată” de către specialişti.

Oricum vinurile foarte vechi şi de clasă sunt foarte puţine având valori comerciale ridicate, aşa încât nu va lăsaţi înşelaţi de “chilipiruri”.

Să-mi fie iertată comparaţia nespusă. Am simţit nevoia să vă comunic aceste lucruri după ce am constatat cât de puţin se ştie în ţară despre vinuri. Şi, vorba editorialistului Tim Atkins (Harpers): “Vinul este un subiect fascinant şi complex, dar ca să transmiţi acest mesaj publicului larg înseamnă s-o iei pe un drum lung şi anevoios”…

În aceste condiţii sper să nu necăjesc prea tare cu revenirile mele, recunosc, uneori obsesive. Dar, drumul de-abia începe…

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru