Lectură relaxantă

Nu ascund faptul că am testat această formulă de comunicare simplificată într-o revistă „civilă”. Poate m-a ajutat şi pe mine să iau hotărârea de a publica un “ştiaţi că…” , o informaţie într-o rubrică similară, de unde am înţeles că vara scade apetitul pentru lecturile îndelungate. Aşadar, câteva informaţii folositoare, mai “de vară”.

Ştiaţi că…

… din 2003 există un Shiraz pe piaţă în România? Syrah pentru francezi, balsamina pentru argentinieni, Shyrazul (pentru anglofoni) este unul dintre cele mai la modă vinuri. Deşi originea sa nu este perfect determinată, există speculaţii privind asemănarea denumirii vinului cu oraşul Schiraz din Iran.

… setea este de trei feluri ? Setea naturală sau fiziologică,  care este o cerere de lichide pentru un corp deshidratat; setea patologică legată de grave dereglări ale organismului (diabet, de exemplu) ; setea psihică (de plăcere) la care, vinul răspunde prin savoarea sa şi prin alcool. Aceasta din urmă ne distinge (evident printre altele) de necuvântătoare.

… hoteleria a apărut prima data în Franţa sec. XIII ? Locurile unde puteai rămâne contra cost peste noapte erau autorizate (şi impozitate) să comercializeze vin.

…Tchoubouk [ ciubuc] este un strugure din Turcia ?

…Galbena are mai multe apelări regionale ? Astfel întâlnim : poama galbenă, sars izum, orangen traube, galbina bătută, galbina rară, sau naranczolo, mirkovasca, mirkovaci, velika belina, etc.

… Gigantul german Reh Kenderman deţine si în România o crama ? Aici produce gamele River Route, Val Duna, La Cetate , s.a.m.d sub numele Carl Reh Winery.

… vinul este considerat în toate ţările civilizate un aliment şi nu o băutură alcoolică?  Acest fapt va fi confirmat şi de legislaţia din România începând cu 2003.

… locuitorii Luxemburgului sunt cei mai mari consumatori de vin din lume ? Ei sunt urmaţi de către francezi şi italieni. Înaintea romanilor se situează iubitorii de vin din Elveţia, Spania, Austria, Danemarca, Belgia, Germania, Australia, etc. Un consum asemănător României are Madagascarul(!)

…fiecare sticlă de şampanie are parte de luni întregi de rotiri repetate ? Aceasta operaţiune se numeşte remuiaj şi permite, în final, eliminarea depozitelor din a II-a fermentare.

… pentru alcoolul din vin este responsabil… zahărul din struguri?

… există vinuri care se limpezesc cu sânge proaspăt ? Este vorba de sânge de bovine şi
această practică de limpezire se alătura celor care au ca materie primă laptele, albuşul de ou, cleiul de peşte, gelatina, argila, etc.

… baricurile pot costa intre 400 si 700 Euro ? Având în vedere că un astfel de vas are ~250 litri, preţul unui vin ţinut în barrique creşte destul de mult. Aşa că… atenţie la etichete !

… vinarsul se bazează pe tehnologia folosita in regiunea Cognac ? Astfel vinarsul are la bază distilatul de vin şi nu alcool din cereale!

… oxidarea vinului în contact cu oxigenul este amplificată şi de lumină, datorita unor pigmenţi foto – sensibili ?

… există restaurante în ţările dezvoltate, unde se poate refuza o butelie de vin dacă nu a fost desfăcută pe măsura exigenţelor consumatorului ? Evitarea unei astfel de situaţii se sprijină în primul rând pe un tirbuşon adecvat, ceea ce nu prea vedem în restaurantele noastre.

… cel mai cunoscut vin fortificat din lume pare să rămână Porto ?

… tandru, poate fi considerat şi un vin ? Acest termen se aplică unui vin cu aciditate moderata, delicat, proaspăt, lejer şi cu câteva grame de zahăr rezidual. Un portret şi pentru un  bărbat perfect ?!

… Tokay – ul se produce, exploatând vii pe o suprafaţă de 7.000 ha ?

… fiecare categorie de vinuri are propria temperatură de servire ? Căutaţi o schemă a temperaturilor de degustare si memoraţi-o !

… Louis Pasteur este considerat ca un părinte al oenologiei moderne. Pasteurizarea cu care eram atât de familiarizaţi la lapte, est o invenţie destinată vinului, pentru a-l proteja împotriva unor bacterii şi maladii.

… există vinuri virile ? Acest adjectiv se ataşează vinurilor puternice, taninoase, uşor sălbatice. Nu au un rol afrodisiac…

… vinho verde nu înseamnă un vin verde ci unul cu aciditate şi prospeţime crescute. Numai bun pentru vară !

HORECA//21-09-2003

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru