Macici vs. Hofmann

Foarte puţini dintre noi, ştiu ce este acela un vin de semnătură. Cu atât mai puţin se ştie despre stilurile diferiţilor vinificatori cu ale căror vinuri intrăm in contact. Cât despre numele lor, formaţia lor profesională, calibrul lor, ierarhizarea – dacă vreţi – pe o scară internaţională, n-are rost să mai vorbim. Fără resentimente şi in folosul muncii noastre, să mai aflăm câte ceva.
  

Este uşor surprinzătoare situaţia pe care vreau să v-o descriu. Intr-o ţară cu vin mult şi bun, respectul pentru această băutură este subdimensionat, sau neascunzându-ne după degete – este minor. Pe deasupra, există în România – căci despre această ţară vorbim – percepţia că vinul se face cumva “la grămadă”, iar oamenii care-l “moşesc” sunt de fapt cei care deschid şi închid printr-o simplă apăsare de buton niscaiva maşinării responsabile de tot procesul tehnologic, care asigură transformarea strugurelui în vin.

Şi asta nu vine din lipsa privilegiului că românul să se întâlnească personal cu oenologii, ci din lipsa unei educaţii pentru respectarea valorilor.

Şi acum vreau să precizez de unde dezechilibrul de situaţie pe care-l numeam surprinzător la început. Dintr-o astfel de ţară, au plecat şi s-au afirmat în străinătate, unii dintre cei mai de succes vinificatori. Într-o astfel de ţară vin la rândul lor străini, vinificatori cu un statut de vedete internaţionale. Mai exista şi categoria românilor cu şcoli peste hotare, care au rămas în România şi care lucrează – din păcate – aşa cum am mai spus – în anonimat.

Iniţial am vrut să intitulez acest articol  MAJUSCULE LA NUME MARI. A trebuit să-mi modific opţiunea – deoarece am realizat că nume mari sunt – este adevărat, dar nu pentru atât de mulţi încât să se justifice un astfel de titlu. Aşa că am rămas la sugestia grafică; deşi mari vinificatori, oriunde şi-ar desfăşura activitatea în lumea asta, ei creează un plus de bine pentru noi şi asta nu într-o relaţie antagonică, ci într-un angrenaj în care componentele sunt complementare.

M-am autocenzurat şi, din ceea ce putea ieşi ca urecheală gratuită, am replămădit un material de informare, care ţine cont şi de coordonata istorică.

Am mai spus-o şi nu mă sfiesc s-o repet. Atribuţiunea mea principală nu este să furnizez informaţii până la cele mai mici amănunte, ci doar să atrag atenţia asupra unor elemente care pot şi trebuie să ne transforme în buni profesionişti. În acest sens, n-aş vrea să interpreteze cineva ca o ofensă adusă personalităţii celor pe care nu pot să-i prezint astăzi, aici. Este vorba doar de principiu, iar un astfel de text nu are cum să devină o enciclopedie.

Pentru a continua, trebuie să vă explic de ce MACICI şi de ce Jurgen Hofmann?

Primul, pentru că este român, vinifică în Africa de Sud şi foarte probabil, va fi ales vinificatorul anului.

Al doilea, pentru că este german – angajat al unui gigant în domeniu şi care lucrează şi în România. Spun “şi” – pentru că talentul său se împarte între crama de la OpriŞor (Carl Reh), vinurile din Germania şi emisfera sudică. Tinereţea lor, talentul, libertatea de a lucra în alte locuri decât ţara natală a făcut ca titlul să piardă “versus”, câştigând un “şi” sau un + (plus).

Ce condiţii speciale au făcut ca de România să se lege într-un fel sau altul mari nume ale vinificaţiei – mai ales că au ales cumva conştient drumul anonimatului – atâta vreme cât piaţa românească a fost una neinstruită?

Nu răspund decât printr-un singur cuvânt: potenţialul. Astfel, meritul cel mai mare în a intui cum se va schimba structura de consum, o au cei de la SERVE.

Ei au fost primii care au atacat în mod coerent palierul de vinuri serioase, elegante. Pe oferta lor s-au susţinut vreo doi-trei ani restaurantele care voiau şi “altceva”. Adică vinuri cu ţinută, egale în timp, toaletare atrăgătoare şi în plus, un brand recognoscibil: Vinul Cavalerului.

Acum că majoritatea dintre dvs. cunoaşteţi vinul – aflaţi că şi în spatele succesului acestuia, se află nu unul, ci doi vinificatori … francezi. Soţ şi soţie, Marise şi Alain Demeson trebuie să primească mulţumirile românilor pentru linia impusă şi păstrată atâţia ani de zile. (Merită notate şi Cuvée Charlotte şi Milenium care se poziţionează în gama premium).

Apoi încă o filă: VINARTE.

Nu sunt cunoscători aceia care nu au auzit de Prince Matei, Sienna, Castel Bolovanu sau Soare.

Realizatorul acestor minuni şi, în plus, a ultimului Swallowtail* – este un Italian: Fiorenzo Rista. Latinitatea sa se afirmă evident în fiecare dintre vinurile lansate pe piaţă. Să nu uităm pe de altă parte – că Prince Matei (’98) a urcat la vremea respectivă – (2000) pe cea mai înaltă treaptă de preţ, loturile fiind epuizate înainte ca lumea să se “sature” de el.
(*coadă de rândunică = Fetească Neagră. Fonetic: joc între “sorbitură” şi “poveste”)

La scurt timp, un eveniment emoţionant. O femeie winemaker impune un ritm al emisiunilor de valoare care cu greu a fost atins abia astăzi. Aurelia ViŞinescu – Cramele Prahova – Hallewood. O îmbinare fericită pentru roşii super – premium cu un concept de produs vandabil: Fetească Neagră Private Reserve, Pinot Noir ’99, Cabernet Sauvignon – Bizantium. Bine, mă simt puţin vinovat faţă de cei care au creat de-a lungul deceniilor vinuri foarte bune, dar discreţia lor n-a fost “dezvelită” de nici o marcă celebră, acest demers rămânând în sarcina serviciilor de marketing. Mai greu cunoscut se face publicului de astăzi – un Anghel (“tatăl” spumantului de Bucium) sau Ralea (cel care ţine astăzi vinurile în mână la aceeaşi unitate şi care, după părerea mea ar trebui să o facă şi de acum înainte). În schimb, lumea va fi aflat (poate) de dr. Buia de la Jidvei, sau de Cojocaru de la Cotnari sau de distinsul şi pasionatul profesionist CrĂciunescu de la VINIA.

Numele domniilor lor se aşează pe serii destul de lungi şi fiecare sticlă este un vector media. Deja s-ar putea să vă plictisesc …

Nu mă pot abţine însă să vă reamintesc că dacă ar fi să pictaţi un “car cu boi” n-aţi lua acelaşi preţ cu Grigorescu. Aşa că, să revenim.

Bennett – este wine makerul australian, care încearcă să regăsească o identitate pentru Murfatlar. Gama care-i poartă numele, este deja un succes notabil (daca nu aţi degustat încă Sauvignon Blanc sunteţi faţă de mulţi colegi cu un grav handicap). Tot cu greutăţi în afirmare s-ar putea număra şi Stan Giani de la nou înfiinţatul Vin Club OdobeŞti. Există posibilitatea ca vinurile din gama Prima - să mă contrazică, personalitatea aparte a acestora – dată de pământuri şi de oenolog să asigure “audienţe” mari.

Când deschideţi o butelie de vin (bun) vă puteţi închipui că este creaţia unui doctor în vinificaţie? Institutul de cercetări de la Valea CalugĂreascĂ a avut parte de-a lungul timpului de cele mai cunoscute nume ale domeniului. Astăzi PetricĂ Badea, doctor – cum am spus – are clădită experienţa sa pe numeroase stagii în Italia (Sienna), Franţa (Montpellier, Bordeaux, Bezier). O recunoaştere a calităţilor sale este neîndoios şi confirmarea ca membru în comisia de degustare a concursului internaţional de la Verona. (Din 2001 încoace la fiecare ediţie).

Mi-am adus aminte: puneţi o cratimă între Haraci Vasile şi RecaŞ (oricum pierde cine nu ţine minte).

Şi mă întorc la prietenii noştri din titlu.

Jurgen Hofmann … de la Reh Kendermann.

Gândiţi-vă că un băiat tânăr şi firav stă în spatele unora dintre cele mai puternice vinuri din România. Experienţa dobândită în Africa de Sud, i-a dat curajul să vinifice primul Shiraz din România. O bucurie! Sigur, echipa lui este mare şi se ştie, bazele puse de predecesori sunt importante (Nick Butler).

Astăzi, La Cetate, River Route, Val Duna, sunt exponentul unei noi generaţii de vinuri. Cam ceea ce face Răzvan Macici la capătul celălalt al lumii.

Un român care a devenit imaginea unei crame cunoscute şi apreciate pe tot mapamondul: NEDERBURG.

Şi aşa cum chiar el declara: a lucra acolo înseamnă deopotrivă o onoare, dar şi o provocare. Dacă va fi însoţit şi de şansă, gratularea cu distincţia maximă, “vinificatorul anului” - ne va onora şi pe noi.

În general medaliile se aduc acasă. Cum facem ca Jurgen să considere România – acasă, iar Răzvan să nu uite acest lucru?

Modul cel mai simplu: să învăţăm să respectăm vinul şi pe cei care-l creează.

Şi-abia atunci vom fi cu toŢii acasĂ.

NOTĂ: 

LA ORICE RESTAURANT, DACĂ PREZENTAREA UNUI VIN ESTE ÎNSOŢITĂ ŞI DE CÂTEVA CUVINTE DESPRE VINIFICATOR, SUCCESUL DVS.  - CA PROFESIONIST - CAPĂTĂ DIMENSIUNI NOI. A SE LUA ÎN CALCUL ŞI REPREZENTAREA FINANCIARĂ A SUCCESULUI. BANII. (NUMAI DACĂ NU V-AŢI HOTĂRÂT CĂ ACEŞTIA VĂ SUNT DE PRISOS).

ATENŢIE LA TITLU:
“vs.” se taie cu o linie colorată pe diagonală şi se scrie deasupra de mână “şi”, exact să pară că ar fi fost corectat.

 

Catering expert//18-09-2003

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru