T I T L U R I

Excursii. Terase. Odihnă. Week-end-uri prelungite la mare.

Lene sub un copac la ţară. O „ieşire” în străinătate. Mai multă veselie. Ceva, ceva din toate astea trebuie să fi gustat fiecare dintre noi. Altfel, pentru cine n-a trăit nimic din  aceste posibile scenarii,  înseamnă că n-a fost vară. La fel şi pentru cei care n-au băut un pahar de vin rece.

Civilizaţie

Ca de obicei, în fiecare concediu, încerc să văd vinurile la mare putere. Să văd că li s-a schimbat rangul. Că sunt „purtate” cu aceeaşi eleganţă precum celelalte accesorii care ne înnobilează viaţa, hainele, maşina, ceasul, bijuteriile, etc.

Într-un fel nici n-aş avea motive să fiu dezamăgit. Lumea bună a început să consume vinuri bune.

Problema e că după numărul relativ mic de sticle premium îmbuteliate şi vândute, s-ar putea face nişte calcule care să nu ne convină foarte tare. Atâta doar dacă „lumea bună” nu are probleme de sănătate, care să nu permită consumul de vin, deşi această ipoteză cade sub evidenţa că vinul poate fi privit şi ca medicament. Şi aici nu e vorba de nici o glumă sau ironie. Întrebare: Puţine vinuri bune vândute = puţină lume bună?

As vrea să vă spun o poveste. A! nu ştiu care, dar eu v-am spus doar ce mi-aş dori. De fapt să mi-o imaginez. Să fiu imaginativ ca să găsesc argument în spaţiul ludicului. Neavând starea necesară, apelez la istorie, şi dacă civilizaţia antică stă la baza civilizaţiei actuale, cred că orice imagine adusă în „faţă” poate stârni interes. Din punctul meu de vedere orice amănunt care poate fi dovedit şi ştiinţific trebuie să consolideze imaginea vinului şi locul acestuia în economia vieţii fiecăruia dintre noi.


Sfatul înţelepţilor

Că anticii luau vinul în serios – o dovedeşte şi originea cuvântului simpozion.

După cum ştiţi, grecii beau vinul îndoit cu apă, tocmai datorită convingerilor lor că acest amestec are efecte benefice asupra sănătăţii.

O singură dată pe an însă, înţelepţii cetăţii se întruneau şi beau vinul fără apă. Discuţiile care se purtau, încercau să stabilească câtă apă trebuie pusă în vin (pentru băutul de zi cu zi, de sărbători sau în scop terapeutic) şi se numeau simpozion.

De la grecii antici până astăzi, evident s-au schimbat foarte multe. Pe de altă parte iată se pare că unele obiceiuri au rămas la fel. Şi, deşi nu sunt un adept al „şpriţului”, îmi place să cred că acesta s-a instalat la noi prin filiera greacă. Noi fiind destul de conservatori, am păstrat descrisa formă de consum.

Modificarea: apa a început să aibă gaz. Deşi nu vreau să dezvolt acum subiectul, notez totuşi că apa minerală modifică percepţia gustativă; dar despre gust altă dată. Şi nici despre „şpriţ” nu vreau să scriu.

Doar zeci de mii

Ca întotdeauna, mă aplec asupra vinurilor bune şi, dacă se poate – foarte bune. Adică ceea ce am început să numim cu toţii „premium”. Realitatea nu este neapărat una care să ofere satisfacţii. Să nu ne amăgim.

România are la ora actuală câteva vinuri titrate.

Dar, însumând fiecare lot care cuprinde câteva zeci de mii de sticle, vom trage linia de total sub o valoare foarte mică. Şi mai rău, deşi costurile de producţie pentru vinuri eveniment sunt foarte mari, de multe ori, acestea nici nu se vând toate. Din neputinţa producătorului de a comunica eficient, sau din permeabilitatea slabă a consumatorului român la nou.

Acum, că vinul respectiv – este destinat învechirii, să spunem că nu creează o pierdere de nerecuperat. Ce facem cu o propunere de vin tânăr – care trebuie consumat ca atare, şi care se pierde în rafturile magazinelor, dincolo  de puterea lui de a rămâne un produs tentant. Pierdem!

Neştiinţa

Ce diferenţiază – în privinţa consumului de vin – piaţa românească de piaţa occidentală? Există tentaţia de a se răspunde instantaneu: puterea de cumpărare.

Fals! Abordarea pe care o facem – ne situează întotdeauna în zona de succes a societăţii româneşti.

O mică insulă de Occident, numai că bazată pe alte legi de funcţionare.

Mă tot feresc să spun lucrurilor pe nume, dar până la urmă vreau să se înţeleagă: boierii noştri nu reuşesc să bea ceea ce beau muncitorii lor! Şi este clar că nu banii sunt piedica.

Evadarea

Un Kumala sau un Lindeman – sunt vinuri destinate consumului zilnic şi calităţile acestora sunt apreciate de milioane de oameni; în România cred că brandurile respective pot fi confundate cu o marcă de unelte pentru pescuit.

Şi mai e ceva. Atmosfera vinurilor foarte bune, este rarefiată peste tot în lume, dar la noi mă sperie râurile de vin foarte prost – care, evident sunt înghiţite de piaţă şi care afectează gustul şi gusturile.

Din această deltă mâloasă, zilnic sute de consumatori evadează. Sunt bucuros şi necăjit deopotrivă atunci când „evadatul” descoperă cât de bun este vinul … bun.

Bucuros pentru câştigul evident al calităţii umane şi pentru un nou tip de relaţie între om şi vin.

Necăjit pentru timpul irosit de fiecare dintre aceşti oameni. Sigur, la fel ca şi dragostea – vinul valoros poate fi descoperit şi mai târziu, dar pentru toate este un timp al lor. Şi dacă nu te bucuri de dragoste la tinereţe …

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru