(Re)amenajări interioare

Trebuie să-ţi lipsească ceva important din tine dacă nici toamna nu-ţi aduci aminte de vie, de vin. Cineva care se află în postura de a nu avea măcar admiraţie pentru vin, se află într-un dezechilibru. Fie că a abandonat în timp valori, fie că le-a pierdut involuntar – acel om va trebui să se gândească la reamenajări interioare. Nu în casă. In suflet.

Ce bucurie să poţi împărtăşi experienţe noi cu cei apropiaţi! De obicei, spre sfârşitul unei călătorii mai lungi în străinătate, anticipez cumva plăcerea pe care o voi avea în momentele în care, ai mei, îmi vor asculta povestirile. Asta mă face puţin nerăbdător şi pulsul urcă ca în timpul unei sărituri în gol. Îmi închipui ce fel de emoţii trebuie să aibă un cercetător, atunci când a descoperit ceva şi, întors noaptea acasă de la laborator, aşteaptă în sufragerie sunetul deşteptătorului (în sfârşit plăcut) care va trezi familia – primul receptor al entuziasmului său.

O promovare este şi ea o experienţă şi primul telefon – indiferent cui îi va fi adresat – va fi ca o relatare de pe front.

Până şi descoperirea unei perechi de pantofi – potriviţi perfect dorinţelor unui individ, devine un lucru demn de comunicat cercului de prieteni.

Stă în firea omului să comunice descoperirile sau paşii cunoaşterii.

Ataşat uneori unor conversaţii cu ştaif, vinul, ca şi subiect, rareori este luat în discuţiile comune, dintre prieteni.

E o logică pe care astăzi eu nu o prind, dar probabil că, undeva, pe sub pojghiţa de gheaţă a comunicării la români, ea există.

Este mai greu de înţeles totuşi – cum un aliat al convivilor, al “causeur”- ilor, substanţa “paharului de vorbă” a dispărut din vocabularul foarte multor români.

O spune statistica. Nu eu. In România încă se mai bea vin mediocru. Asta înseamnă că informaţia despre vinurile bune n-a circulat. O mai fi şi presiunea teribilă a celebrului vin de “căpşunica” – de la socri – cu care foarte mulţi români îşi tratează prietenii. Ba chiar, întâlnim scene hilare, când amicul întors din străinătate cu o sticlă de vin cadou, este apostrofat în momentul degustării cu impardonabilul si nepoliticosul text: “Dom’le, ce-or fi zicând ăştia că au vinuri bune? Stai puţin să scot eu o sticlă de vin curat, natural…”, şi iar “căpşunica”!

Degeaba ar încerca dintâiul să explice ce si cum. Nimic. Cel mai bun e vinul din balcon. Fiind o situaţie des întâlnită la noi – este foarte posibil ca aceasta să fi generat o anumită decenţa, o inhibare a transmiterii noului din partea “eleganţilor”. Adică o raportare asemănătoare precum cea a intelectualilor faţă de politică.

Din fericire, am mai spus-o şi altădată, comunicarea mea se bazează pe cuvântul scris, iar replicile pe care le-aş putea primi, nu mai influenţează mesajul ci, cel mult, mă pot face să sughit din când în când.

Vreau sa cred că pentru mare parte dintre Dvs., existenţa unui cicălitor încăpăţânat ca mine – poate determina schimbări sau, după caz, conştientizarea că mai mulţi indivizi vor să rămână în zona frumoasă a vieţii.

De aceea, considerându-va apropiaţii mei, am să vă povestesc cu emoţie, ce vinuri am mai descoperit. Dvs. nu trebuie decât să vă bucuraţi de ele atunci când le veţi găsi şi, poate, mai apoi, veţi depista printre cunoscuţi cui să împărtăşiţi noile experienţe. Cunoaşterea unui vin nou este în primul rând – o treaptă gnoseologică.

De asemenea, rândurile de faţă sunt cumva şi pentru tatăl meu, căruia obişnuiam să-i spun, atunci când ajungeam în oraşul natal, ce minunăţii au mai apărut în ţară şi, dacă nu uitam, aveam chiar la mine câte o butelie mai specială. Deşi viticultor profesionist, niciodată nu a spus că vinul cel mai bun este cel făcut de el.

Dacă timpul ar fi fost aranjat altfel, toamna aceasta i-aş fi dus să guste primul Shiraz din România. Un străin, un misterios chiar pentru mulţi oameni ai viei, dar de departe uşor de recunoscut ca având sânge nobil şi caracter de luptător. Vreau doar să ştiţi că există acest vin. Nu vi-l descriu, pentru că s-ar putea să mă încarc cu o vină: Dvs. – cititorii acestei reviste, sunteţi câteva zeci de mii, iar Shirazul, în primul său an, stă doar în 500 de sticle.

Aş fi bucuros însă, dacă aţi deveni în faţa celor dragi Dvs., purtătorul de cuvânt al Cabernet Sauvignon-ului Tezaur – La Cetate. Eu l-am descris: un vin din TEZAUR, calităţile sale fiind descifrate de către “connaisseurs”. Vin super-premium, născut din via tânără de la Oprişor, “crescut” la barrique până la echilibrul perfect. TEZAURUL are un număr limitat de sticle (8.000) cu vinuri elaborate de către cei mai en vogue vinificatori şcoliţi în stilul “Lumii Noi”. Fratele lui, Chardonnay-ul din Tezaur este la fel de preţios, considerat o comoară a pivniţei.

Faceţi vorbe şi despre spectaculosul Pinot Noir în sticla Magnum şi despre River Route-ul Limited Edition cu un Pinot Gris, la care aroma de santal şi fructe proaspete este atât de îmbietoare.

Nu prea ştiţi multe despre ele? Vedeţi, înseamnă că prietenii care le-au descoperit n-au deplină încredere în ei şi poate nici în Dvs.

Eu vă asigur că sunt noutăţile cele mai de “ţinută” şi bucuria comunicării trebuie savurată. Asta face ordine în minte, dar mai ales în suflet. De aceea am scris şi eu aceste rânduri. Ele vă sunt adresate Dvs. şi tuturor celor pe care fără voie – i-am neglijat: colegi de facultate, profesori, rude, prieteni din copilărie. Încercaţi la rându-vă să vă reamenajaţi interiorul şi apoi  să vorbiţi celor din jur despre vin începând de acum. In aceste zile, el freamătă încă în butoaie încercând să ne spună ceva. Aş fi avut nevoie de tata să-mi traducă ceea ce eu nu pot înţelege decât peste câteva luni, dar este prima toamnă fără el.

Catalin Paduraru
www.vinexpert.info

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru