Succes şi Prosperitate. Bucurie şi Sănătate

Deşi termenii de sus par să se dubleze, să se suprapună, fiecare în parte defineşte un alt vector. Toate împreună sunt fericirea – şi pentru absolut fiecare în parte - vinul poate şi trebuie să fie companionul agreat.

Dacă vorbim de un om de succes, sigur îl vom vedea într-un tablou în care, ca şi detaliu măcar, se va afla un pahar de vin bun. Băuturile alcoolice, oricare ar fi ele– cred că ar crea umbre nedorite. Un om de succes va închina în cinstea reuşitelor un pahar de vin sau de şampanie.

Mă gândeam dacă mai este vreun aliment care să se poată alătura - cu lejeritatea pe care a dobândit-o vinul - tuturor termenilor din titlu. Am pus mierea în comparaţie. Fără îndoială, prin ea însăşi, pentru sănătate este un câştig; prosperitatea poate fi adusă ca materie de negoţ, iar prin asta, într-un fel, şi bucurie dar fără a fi un ingredient al acesteia. Cât despre succes – chiar şi seful suprem al apicultorilor din întreaga lume – la investirea în funcţie nu cred că ar bea … un borcan de miere.

Pare (subliniez pare) minimalizatoare valoarea mierii în acest exerciţiu de imaginaţie. Să nu rămâneţi cu aceasta impresie. Iubesc mierea de albine şi o consider una dintre cele mai de preţ averi ale omenirii. Nu ea este de vină pentru glumiţa de mai sus, ci statura impresionantă, caracterul complex şi puterea pe care o are vinul.

Daca în dreptul succesului vinul este acceptat de către toata lumea, este posibil ca foarte mulţi să întrebe cum s-ar “lipi” acesta cu prosperitatea, bucuria şi mai ales cu … sănătatea.

Cum v-am obişnuit în ultima vreme, am să vă spun o poveste. Din fericire, ea este şi adevărată.

Prosperitate în sec XXI. Aici în România, la Odobeşti mai exact, o sumă de oameni – au găsit un numitor comun. Vinul. Toţi au plantaţii proprii. Aceşti oameni s-au întrunit într-un Club al Podgorenilor – cu scopul de a-şi afirma identitatea şi priceperea printr-o voce mai puternică. Şi astfel s-a născut “Prima” gamă de vinuri a unei “cooperative” – care nu s-a format prin impunere ci prin voinţă proprie.

Să vă spun că astăzi – acest Vin Club are o cramă adevărată, cu linie de condiţionare şi îmbuteliere? Că vinurile lor nu vor mai fi vândute la marginea drumului – în Pet-uri, ci că le va sta bine în orice locaţie din comerţul civilizat? Că lumea – care astăzi mai mult ca oricând – caută produse cât mai curate, va iubi aceste vinuri? Şi lucrul cel mai important: copiii lor nu-şi vor mai căuta de lucru plecând la oraş. Asta înseamnă prosperitate.

Iar eu v-am prezentat vinul ca pe un combustibil într-un motor complicat. Insă prosperitatea – de oriunde ar veni ea, va folosi vinul până la sfârşiturile omenirii ca şi “lubrifiant”. Fără vin, mecanismul “prosperitate” scârţâie!

Ipocriţii vor avea ceva de comentat şi mă vor contrazice formal. Eu le spun: De mii de ani prosperitatea a avut la bază şi vinul, iar un om prosper a căutat vinurile cele mai bune pentru a le savura

Am ajuns – în jocul nostru – la bucurie. Deşi nu este de neglijat – nu vreau să contabilizez vinul ca element principal al unei stări care, să spunem, n-ar avea justificare. Pot doar să aduc aminte că anticii îşi programau momente de bucurie – plecând doar de la consumul de vin. Să acceptam că structura de astăzi a vieţii noastre n-ar mai permite “deconectări” de acest gen ale maselor.

In schimb, fondul sonor al unei petreceri va fi invariabil compus din muzică, râsete şi clinchet de pahare.

Naşterea unui copil va cere pentru bucuria dată şi o agapă cu prietenii.    Nuntă fără vin nici că s-a mai auzit. Şi câte alte ocazii de bucurie nu se sprijină pe vin …

“Sănătate” zic românii când închină un pahar. E drept că îţi mai trebuie şi “noroc” – ceea ce (din generozitate) se urează din plin.

Lăsând gluma deoparte, numai cine nu vrea nu vede că vinul este un medicament şi că starea de sănătate a unui consumator de vin este clar mai bună decât a celor care se feresc – din raţiuni ciudate – de a intra în această categorie.

Incă din antichitate, vinul era recomandat în tratarea diverselor afecţiuni şi, istoricii vremurilor auconsemnat reuşitele unor astfel de prescripţii.

Mai târziu, academiile din Franţa au întărit ceea ce era demonstrat şi anume că „vinul va rămâne ceea ce a fost întotdeauna: un aliment de prim ordin, iar în unele cazuri un medicament «preţios»” (Dr. Sereboulet).

Iarăşi trebuie să-mi pregătesc un răspuns dedicat comentariului scepticilor: „Este normal ca în Franţa să apară aceste „constatări” de vreme ce această ţară câştigă de pe urma vinului.” Ei da, aşa este. Drept pentru care şi consumul de vin – mai ales roşu – este unul dintre cele mai mari din lume. Rezultatul? Cea mai mică rată a accidentelor cardio-vasculare! Mai e ceva de spus? Poate doar ca informare că vinul conţine şi vitamine şi săruri minerale (potasiu, fier, calciu, sodiu).

Buna desfăşurare a metabolismului poate fi ajutată de câteva pahare de vin zilnic, având grijă să nu alegem vinuri proaste care ne pot face mai mult rău decât bine.

Acestea fiind spuse – pot doar să vă reamintesc că recent vinului i s-a mai atribuit şi un rol de antioxidant, iar cea mai nouă tendinţă în industria cosmetică se bazează pe struguri şi vin.

Succes…prosperitate…bucurie…sănătate.

Eu vă doresc să le aveţi pe toate.

Cătălin Păduraru
www.vinexpert.info

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru