Drumul vinului

“Anul vinului românesc” şi „Drumul vinului” au fost două proiecte care au dat speranţe iubitorilor de vin, viticultorilor, operatorilor din turism.

Anul vinului românesc a trecut iar drumul vinului a rămas în acelaşi stadiu: fără drum.

În toate ţările puternice din lumea vinului, aceste circuite pe la crame au intrat în obiceiul multor turişti, ca prilej de relaxare, cunoaştere dar şi de … aprovizionare. Se organizează degustări, lumea îşi petrece timpul în aer liber, decorul rural tonifică sufletul, iar pensiunile şi restaurantele din podgorie sunt pline.

Aflăm că, în sfârşit, s-au demarat lucrările la vestita autostrada din Transilvania. Termenul de finalizare ar fi prin 2012. Ce încurajator! Despre celelalte căi de acces din zone ale ţării mai puţin importante strategic ce să mai spunem?

Bazinul viticol al ţării, majoritatea podgoriilor nu vor fi străbătute de autostrăzi nici în 2020.

Avem un dar ciudat de a încerca să recuperăm timpul pierdut în comunismul lui Ceauşescu cu paşi mici. Paşi care mai mici fiind decât ai vestului, nu fac decât să mărească distanţa dintre noi şi Occident.

Nici o echipă de guvernanţi n-a înţeles că, pentru a reveni în familia europeană (e drept că şi fraţii din vest după ce ne-au lăsat să ne bată golanii în parc, acum nu ne primesc în casă să nu le murdărim covoarele) trebuie să facem lucruri spectaculoase.

Rezultatul unor programe care să răspundă acestui deziderat ar putea naşte comentarii de genul: românii au realizat cei mai mulţi kilometri de autostradă, românii au vinul cel mai bun, produsele agricole romaneşti sunt cele mai curate.

Abia acum am putea sări etape şi am deveni atractivi pentru o lume întreagă.
Chiar dacă pare imposibil, astfel de programe se pot realiza (aşa-i că nu mai avem încredere în noi?) mai ales dacă s-ar naşte din voinţă politică reală şi nu din raţiuni propagandistice.

Atunci s-ar folosi toate resursele existente disponibile: munţi de piatră, zeci de mii de mineri şomeri, ţărani, apele care străbat ţara. Dacă trebuie un hei-rup, ei bine, puşcăriaşii pot fi consideraţi resursă. Mai ales că avem destui. Altfel, bifăm la „activităţi realizate” tot felul de scenarii neviabile.

Drumul vinului era menit – teoretic – să ne reîmprietenească cu acest dar divin şi să releve străinilor una dintre marile bogaţii ale României.

Câţi dintre noi au mers pe „Drumul vinului”? Cum care drum? Cel neasfaltat de la 10 m după panoul care-l anunţă pus la vreo şosea naţională pe unde trec cu girofar caravanele oficiale. Drumul fără marcaje şi toalete publice. Drumul de ocolit la cea mai mică ploaie!

Ce popularizare – din banii administraţiei se face traseelor viticole?!

În Ungaria vecină efortul statului pentru promovarea vinului a fost imens. Acum rezultatele se văd, iar vânzările, exportul de vin unguresc răspund efortului iniţial promovând Ungaria. O lecţie de învăţat. Putem aştepta să vedem ce va fi după finalizarea autostrăzii în 2012. Mă tem că nu-i vom putea convinge pe ceilalţi să ne aştepte…

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru