La ce ne ajută clasificarea vinurilor

 Avem invitaţi, suntem invitaţi, organizăm o cină romantică, ne întâlnim prima oară cu şeful la restaurant, avem chef să facem un grătar, plecăm la pescuit, ne e cald şi ne e sete….

 Alegerea unor vinuri care să se potrivească tot atâtor situaţii pare foarte dificilă.

 În plus, este vorba despre gustul nostru care trebuie satisfăcut, de statutul social care trebuie respectat.

 Cum alegem vinul ca marcă personală dată unui eveniment?

 Simplu ar fi să alergăm la magazinul specializat cel mai apropiat de casa noastră. Acolo, oameni pregătiţi ne-ar furniza vinul pe care ni-l dorim.

 Să nu spunem că astfel de magazine ar fi prea puţine ci mai degrabă că supermarketul este mai aproape.

 În faţa rafturilor pline cu sticle – cele mai multe necunoscute – trebuie să facem pasul. Să alegem !

 Ştiind câte ceva despre clasificarea vinurilor şi mai apoi despre vinarii care fac performanţă, « alegerea » devine mai întâi « încercare », iar mai apoi « certitudine ».

 La baza clasificării se află vinul de masă.

 Teoretic, acesta n-ar trebui să intre în categoria « de chemat poliţia » şi cu noroc, aţi avea şansa să găsiţi un vin băubil.

 Se asortează jocului de table cu vecinul şi ca extra-bonus la plata pentru golirea caloriferului. Şi, mare atenţie, câteodată nici aici.

Vinul superior îşi poate contrazice uneori cu nonşalanţă propria-i denumire (fiind inferior bunului gust) dar poate ataca şi segmentul de vârf prin calităţi remarcabile. Există vinuri superioare care nu intră în categoria de elită a DOC (denumire cu origine controlată), doar datorită clişeelor legislative.

De cele mai multe ori V.S.-ul (aceasta este şi forma prescurtată acceptată) poartă o marcă comercială, iar consumatorii reţin denumirea acesteia. Există în categoria VS vinuri foarte bune, dar în egală măsură şi vinuri de ocolit.

În afară de notorietatea producătorului, astăzi, prea multe chei de verificare nu aveţi la îndemână.

Unul dintre cele mai bune exemple că VS-ul poate răspunde şi celor mai exigente cereri sunt vinurile produse sub marca Vinul Cavalerului.

În sfârşit, am ajuns şi la DOC-uri. Riscurile se diminuează proporţional cu rigoarea legii. Şi legea, aşa cum este ea astăzi – chiar cu imperfecţiuni - are o formulare în limbaj european.

Vinul de origine controlată, trebuie să fie în proporţie de 80 % din soiul trecut pe etichetă, autorizat într-o anumită podgorie, peste 110 alcoolice, fără adiţie de zahăr sau arome. Nerespectarea de către wine maker a acestor prevederi are consecinţe în penal.

Tocmai de aceea vinuri reuşite, dar realizate din struguri proveniţi din mai multe podgorii sau din mai multe soiuri nu apar pe piaţă ca DOC-uri.

Şi nici măcar acum n-am rezolvat toate necunoscutele.

Se cumpără în continuare după ureche şi / sau după denumirea generică : Cotnari, Jidvei, Murfatlar.

Localizarea podgoriei nu ne va spune nimic nici despre categoria vinului, nici despre gust, nici despre treapta de calitate.

Pe vremuri, Cotnariul sau Murfatlarul apăreau la « fondul pieţei » doar cu vinuri dulci.

Cât de mult s-au schimbat lucrurile !

Avem un exemplu : Cotnariul are astăzi vinuri dulci, dar şi seci. Vinde şi vin superior dar şi DOC.

Valabil pentru toate celelalte podgorii.

Căutând cu atenţie pe etichetă, găsim indicaţia de gust : sec, demisec, demidulce, dulce. Ceea ce ne va face să înţelegem că acelaşi producător poate avea o Fetescă Albă demisec şi o Fetescă Albă sec.

Pretenţioşii pot căuta şi treptele de calitate : CT – cules târziu, CMD – cules la maturitate deplină, CIB – cules la înnobilarea boabelor, CSP – cules la stafidirea boabelor …

Şi ne oprim, poate să sorbim puţin din pahar.

Informaţia, ca şi vinul, trebuie să fie cu măsură. Până mâine un strop de bucurie !

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru