Vinul şi televiziunea

Nu este adevărat că românii ar consuma puţin vin îmbuteliat datorită unui preţ prohibitiv. Băuturi carbogazoase – mult mai scumpe dacă ne gândim la amestecul de apă – coloranţi – îndulcitori – curg râuri prin gospodăriile româneşti, desemnându-ne campioni europeni.

Dar, spre deosebire de vin, consumul acestora este trendy şi cool.

Cum se face că într-o ţară poziţionată printre primele zece puteri viticole din lume, consumul vinului este primitiv şi firav, iar cel de carbogazoase exploziv?

Răspunsul îl aflăm în diferenţa capacităţii de promovare a imaginii. Şi, cum în ultimii ani sursele clasice de (in)formare – şcoală, cartea – pălesc în faţa eficienţei televizorului, vinul rămâne un mare …anonim.

Confortul financiar al vinarilor nu este suficient de mare încât să ducă la achiziţionarea de calupuri întinse de media. Cu câteva excepţii vinurile valoroase nu ajung să fie cunoscute.

Şi unde se face “văzut”cel mai repede un produs ?

La televizor, bineînţeles.

Pe televiziunile comerciale apari, firesc, ori dacă generezi ştire de presă, ori dacă plăteşti. Amendamentul meu vizează televiziunea publică, aceea pe care o plătim cu toţii. Teoretic TVR ar trebui să susţină cu precădere promovarea valorilor româneşti. Or, vinul este o valoare a acestei ţări, o moştenire pe care am primit-o şi de care nu ne folosim. Nu ştiu alt domeniu de activitate în care să fim printre primii zece din lume. Cu toate acestea, urmăriţi cu câtă grijă sunt întoarse cu spatele buteliile cu vin românesc în toate apariţiile TV. Precauţiunea ţine de evitarea “reclamei mascate”, deşi în aceeaşi emisiune poţi vedea lăfăindu-se pe întreaga diagonală sigla unui autoturism de import sau denumirea unui mare producător de echipamente muzicale. Inechitatea poate fi exemplificată şi prin reclama care se face - sub acoperirea interesului public – cluburilor de fotbal, cluburi care, până la urmă, sunt o afacere.

Cele câteva sute de mii de oameni care şi-au legat destinul de vin, cei din industria sticlei, a turismului viticol, restauratorii, tipografii, transportatorii, designerii – iată o sumă de români nespectaculoşi.

Suntem invidioşi pe traiul mai bun al unor vecini, fără să băgăm de seamă că aceştia şi-au valorificat mai întâi bogăţiile naturale. Până la a exporta avioane şi calculatoare – mai avem de aşteptat, iar în acest răstimp ar fi mai bine să exploatăm ce avem în bătătură. Iar dacă nu ştim foarte bine pe ce mizăm este şi vina televiziunii publice.

Există o încercare timidă pe Cultural şi s-au mai strecurat pe Internaţional câteva abordări cam…hibride faţă de miza pusă în joc.

Aş vrea să cred că aserţiunea mea nu este un epitaf, ci un prolog al unei piese de succes difuzată şi la TV, cu personajul principal vinul în decor românesc.

Asta pentru că decât deloc, mai bine “citim” o piesă de teatru la televizor.

A propos, unde sunt ecranizările Shakespeare de altă dată?

Sau poate se crede că tinerii noştri trebuie să aibă parte în viaţă doar de …surprize?

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru