Chestiune de gust

Omul se afirmă prin alegerile sale. Îşi alege partenerul de viaţă, casa, maşina, haina, vinurile.

„Chestiune de gust” se spune. Atunci când gusturile individuale concordă, se naşte stilul.

Gustul este un fenomen universal şi permanent, dar variabil în timp şi spaţiu.

Urmărind evoluţia unui consumator începător de vin (să zicem că oenofilul este şi cunoscător) vom observa în debut o apetenţă pentru vinuri dulci.

Se crede că ne naştem cu dorinţa de dulce. Şi totuşi, în timp, gustul bun începe să fie satisfăcut de demiseci şi seci cu arome puternice, trecându-se mai apoi către vinurile unde sugestiile sunt discrete, chiar criptate. Vinul de sete începe să fie cel direct, sec, proaspăt, lucru de neconceput pentru subiect la începutul prieteniei cu vinul.

Numai că evoluând, iubitorul de vin (îi spunem oenofil până la urmă) descoperă diferitele nuanţe subtile ale unui vin mare, pe care le va căuta din ce în ce mai mult.

O etapă importantă prin care trecem cu toţii, este pasajul de la vinurile roşii, simple, cu fructuozităţi de tip căpşunică, către buchetul complex, evoluat, în care gustul strugurelui este descifrat în spatele unor draperii groase de catifea – reprezentate de tanini, senzaţii de amar si de o aciditate care iată, nu mai supără.

Destinul acestor vinuri începe să fie intuit de oenofil (!), învechirea poate fi prevăzuta cu beneficiile şi modificările pe care le va aduce vinului.

Poate că acum se înţelege mai bine de ce „gustul” ţine şi de originea socială a degustătorului, de contextul istoric şi de poziţionarea geografică.

Sau poate se va înţelege şi de ce nu există o apreciere unică pentru cel mai bun vin dintre toate vinurile.

Gustul ne diferenţiază între noi. Sigur, există o tendinţa universală, dar alegerea ţine de propria percepţie, de suma experienţelor şi amintirilor, de nivelul nostru cultural, dar şi de vârstă!

Vinul este ales de către noi, dar în egală măsură vinul ne şi formează gustul.

De aceea nu poţi răspunde niciodată întrebărilor de genul: „e mai bun vinul roşu decât cel alb?”; „cel mai scump este şi cel mai bun”?

Vinurile cele mai scumpe nu sunt neapărat şi cele mai bune, dar un vin excelent are toate şansele să fie mai scump decât multe altele. Şi asta, tocmai datorită însuşirilor care pot fi detectate, a celor care, în timp, au ajuns sa fie clasicizate de către cunoscători. Nu înseamnă că dacă nu iţi place Sauvignon Blanc, nu-l recunoşti pe cel din Noua Zeelandă ca fiind unul din vârful piramidei.

Apoi, preţul conţine elemente care nu ţin de valoarea intrinseca: notorietatea producătorului, notorietatea podgoriei, mecanismele de marketing, etc. În plus, în occident funcţionează şi „critica de vin”, susţinută de comentatori avizaţi, care prin observaţiile lor influenţează „bursa” vinurilor.

Revenind la gust, acesta trebuie cultivat, ajutat să fie funcţia care să selecteze pentru noi ceea ce ne defineşte. Cineva spunea că „gustul este facultatea umană instantanee care precede reflecţia” …

Aşadar, gusturile … se discută!

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru