Românii de afară

Odată cu lansarea concursului zilnic cu premii Bag-in-Box, am intrat, practic, într-un dialog cu cititorii.

Aşteptam într-un fel ca această modernă „jucărie” de 3l să atragă un număr oarecare de răspunsuri standard, ţintite pe obţinerea celor „douăzeci şi patru de pahare”.

Surpriza plăcută a fost avalanşa unor răspunsuri coerente, de bun simţ, cu aprecieri personale care depăşeau limita minimală impusă de regulamentul concursului. Asta mi-a reconfirmat ideea că portretul iubitorului de vin ar trebui multiplicat şi folosit ca model autentic pentru corecţia celor care-şi găsesc idolii doar în decorul artificial al emisiunilor mondene.

Atâta vreme cât există oameni curaţi, cu drag de valori autohtone, nefardate şi neconfecţionate, România mai are o şansă.

Să ne bucurăm şi să avem grijă ca această şansă să nu piară.

Speranţa pierdută a determinat mulţi români „să plece”. Scrisorile lor m-au emoţionat cel mai mult (să nu se supere cititorii din ţară).

Concluziile grăbiţilor cu şabloane cum că emigranţii nu şi-ar iubi ţara sunt infirmate de rândurile lor care dovedesc contrariul.

Simplul(?) fapt că citesc presa românească înseamnă ca ei se uită înapoi, îndrăznind să spere la mai bine pentru ţară.

Ei, acolo departe, au înţeles că binele unui stat se sprijină pe tezaurul realizărilor naţionale. Vinul – incontestabil – face parte din acest tezaur. Ei au înţeles că golul lăsat în suflet de îmbrăţişarea despărţirii de părinţi şi de prieteni n-ar putea fi umplut decât cu bucuria reuşitei. Iar dacă România ar reuşi, ei s-ar întoarce acasă.

Nu le pot da dreptate nici celor care-i blamează, reproşându-le într-o logică de tip „voi n-aţi mâncat salam de soia” că s-ar înfrupta culpabil din galantarul garnisit cu bunătăţi ale Occidentului.

Gândul lor bun se simte tocmai pentru că citesc poveştile noastre cu vin romanesc, fiind – într-adevăr – înconjuraţi de toate elitele mondiale ale vinului. Dar, aşa cum nu se uită vocea caldă a mamei, tot aşa nu se stinge gustul României. Şi vinul nostru, har Domnului, acest gust îl are.

Sunt bucuros că „românii de afară” nu şi-au alterat identitatea şi totodată sunt trist că ei nu sunt acasă. La fel cum nu vor mai fi nici miile de tineri care pleacă, pleacă…

Acestora ce să le spunem? Să părăsească România şi s-o privească de la distanţă aşa cum ai face cu un tablou? Poate armonia acestei ţări se vede mai bine din depărtare.

Poate tot de acolo se văd mai bine şi proastele rânduieli ţinute de politicienii nepricepuţi. Abandonez forţarea unei concluzii.

În numele bunicilor care ştiu că poate nu-şi vor mai revedea nepoţii plecaţi în America, în numele mamelor pentru care Italia, Franţa, Germania, Spania par la capătul lumii, în numele taţilor înduioşaţi de poza fiicei din Australia, salut cu căldură pe toţi românii din toate colţurile lumii: Bine v-am regăsit!

PS: … Aş vrea să nu uitaţi: complice pentru aceasta întâlnire a fost vinul!

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru