VINDEX 7

 Molatec – Aplicăm acest termen unui vin în acelaşi sens în care îl folosim pentru a descrie diverse persoane. Un vin molatec este un vin lipsit de caracter. În lipsa unui nivel normal de aciditate şi taninuri, un astfel de vin se prezintă drept plat şi fără vigoare, adică un vin lipsit de tărie.

 Oenolog – Tehnician ale cărui cunoştinţe ştiinţifice sunt recunoscute printr-o diplomă care-i atestă calitatea. Cuvântul oenolog provine din cuvântul grec oinos, care înseamnă vin, şi logos = ştiinţă(adică persoana care deţine ştiinţa despre vin). Cunoştinţele practice şi teoretice îi permit unui oenolog să-şi asume întreaga responsabilitate în vinificarea corectă şi completă a vinurilor, să facă analize de profunzime asupra calităţii strugurilor şi a vinului obţinut şi, bineînţeles să evalueze corect aceste analize.

 Persistenţa – Calitatea unui vin ale cărui senzaţii gustative persistă într-un mod agreabil la nivel gustativ. Dacă buchetul unui vin este rezultatul unor elemente volatile, senzaţiile gustative provin din componentele non-volatile (adică zaharuri, taninuri, acizi şi săruri). Un vin „lung” este acel vin a cărui persistenţă se simte timp îndelungat; pe când un vin „scurt” este întotdeauna un vin oarecare, lipsit de personalitate. Pentru a măsura această persistenţă, este suficient un exerciţiu simplu de numărare în secunde din momentul în care simţiţi la nivel gustativ buchetul vinului şi până când acesta se disipă în cavitatea bucală. Nu trebuie să ţineţi seama de taninuri, care adesea persistă la nivel gustativ mai mult decât buchetul de ansamblu. Vinurile roşii au o persistenţă mai scăzută decât cele albe: de exemplu, un vin roşu de calitate are o persistenţă care rar depăşeşte 11 secunde. Impresia de persistenţă pe care o lasă vinul în gură se poate evalua în funcţie de următoarea scară a valorilor gustative: un vin obişnuit - de la 1 la 3 secunde, un vin de calitate - de la 4 la 5 secunde, un vin deosebit - de la 6 la 8 secunde, un vin excepţional - de la 8 la 11 secunde, vinul alb licoros - 18 secunde.

Sec – Termen care descrie un vin ce nu conţine zahăr sau cel puţin care nu dă impresia gustativă de dulce. În realitate, pentru majoritatea consumatorilor, senzaţia de dulce nu apare decât pornind de la 5 g/l. Această senzaţie este direct legată de aciditate astfel încât un vin cu aciditate redusă pare mai puţin sec decât un vin cu aciditate mai ridicată. Vinurile albe foarte seci nu riscă o a doua fermentare în sticlă pentru că acestea nu conţin decât foarte puţin zahăr rezidual.

Suplu – Un vin suplu produce la nivel gustativ senzaţii delicate ca la atingerea mătăsii. Un astfel de vin dă o impresie plăcută de curgere uşoară şi fină. Este bineînţeles vorba despre un vin al cărui echilibru dintre alcool si aciditate se resimte imediat; un vin care nu conţine taninuri în exces. Această calitate reprezintă un criteriu definitoriu pentru un vin demn de admirat.

 

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru