VINURI PENTRU VARĂ

 Ocolim pe cât se poate carnea de porc în timpul verii. Ne putem bucura fără oprelişti însă de salatele de peşte, de mâncărurile asiatice pe bază de pui sau fructe de mare sau de meniurile vegetariene alcătuite, după inspiraţie, din soia, linte, fasole păstăi, orez cu şofran, pizza fără carne, paste cu vegetale, etc.

 De prea multe ori cel care propune un astfel de meniu se simte încurcat în a propune un vin dedicat. Faptul că vinurile care se găseau pe piaţa noastră până acum câţiva ani erau „grele” şi nu răspundeau cererii unui nou stil de viaţă a făcut ca practica să lipsească. De aici şi lipsa siguranţei în prezent. Cumva adaptabil la orice situaţie, românul şi-a creat propriul vin „light” – „de vară” – adăugându-i apă. Faimosul „şpriţ”. Aşa cum am mai spus, deşi nu recomand procedeul – mai ales aplicat vinurilor valoroase (şi în nici un caz la restaurant) – el este o consecinţă a dorinţei fireşti de a avea acces la un vin uşor, de „cursă lungă”.

 Revenind, subliniez că astăzi avem la dispoziţie un ecart fantastic în ceea ce priveşte gusturile propuse de vinificatori şi importatori.

 Ceea ce înseamnă că, dacă la o salată de ton ne propunem să ne bucurăm de un vin spumant, alb, sec, nu vom avea nici un motiv să nu facem această asociere.

 Tonul gătit cu sos sau în combinaţie cu pastele îşi va găsi partener într-un Chardonnay tânăr. (De căutat provenienţă Medgidia!)

 Peştii oceanici gătiţi cu mirodenii asiatice sau chiar mediteraneene se asortează excelent cu Sauvignon Blanc românesc care – în majoritate – este provenit din Gros Sauvignon şi nu Petit Sauvignon ca în Franţa, de pildă. Chiar dacă pare neobişnuit pentru mâncărurile de peşte mai elaborate sau acolo unde avem de-a face cu un grătar de peşte, se pot impune chiar vinuri roşii. Este drept, acestea vor fi alese din categoria celor mai uşoare şi mai tinere. Merlot-ul ar fi cel mai indicat dar şi orice alte cupaje care promit prospeţime.

 Mâncarea chinezească, indiană, thailandeză are nevoie de Chardonnay-uri baricate, Riesling-uri puternice, Gewurztraminer sau Dry Muscat.

 Pentru creveţi de exemplu avem o trimitere aproape exclusivă către vinurile de Recaş. Debordează de vioiciune şi au o aciditate perfectă pentru însoţirea acestor delicatese.

 Orezului cu şofran (care poate avea pui, fructe de mare, peşte) i se va putea ataşa un rosé sec. Din fericire şi în acest caz situaţia s-a schimbat faţă de anii trecuţi. România are câteva rosé-uri semnate de către cei mai titraţi operatori: Serve, Cramele Prahova, Recaş, Carl Reh Winery, Da Vino, Provinum.

 La paste, în funcţie de categorie, am putea schematiza în felul următor: paste vegetale – Sauvignon Blanc; Carbonara – Pinot Gris, Chardonnay; brânză, Gorgonzola – roşii uşoare; cu carne – roşii puternice: Cabernet Sauvignon Sâmbureşti; ciuperci – Pinot Noir. La pizza şi sosurile sunt importante aşa că pentru cele condimentate, o Fetească Neagră de Uricani sau un Shiraz ar avea „căderea”să întregească bucuria gustativă.
 

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru