Madeira – I -

Nu ştiu astăzi băutori exclusiv de Porto sau de Madeira. Oferta pentru aceste vinuri portugheze – la noi în ţară este ca şi inexistentă. Excepţie mai fac câteva sortimente de Porto. Probabil nici în viitorul apropiat lucrurile nu se vor schimba. Nici cererea nu este foarte mare, întrucât aceste vinuri n-au făcut parte din consumul obişnuit al românilor. Şi totuşi – afirmăm – că facem parte din familia europeană. Aş zice că este timpul să ne cunoaştem rudele, fie ele şi mai îndepărtate.

La începutul secolului al XIX-lea, când Marea Britanie şi Statele Unite au devenit mari consumatori de madeira, comercianţii au încercat să simuleze călătoriile lungi şi anevoioase de care vinurile aveau nevoie. Astfel s-au gândit să construiască estufas, adică săli cu etuve, unde căzi imense erau încălzite pentru a produce renumitele arome maderizate care treziseră gustul întregii lumi.

Explozia comerţului cu vin a început cu sec. al XVIII- lea, atunci când cererea a depăşit oferta. Această perioadă de glorie a durat până în 1850, atunci când Oidium a ajuns pe insulă şi s-a răspândit cu rapiditate pe fundalul unui climat cald şi umed. Economia insulei, bazată pe monocultură, fusese devastată, şi răul cel mare încă nu venise. După 20 de ani, valul puternic de filoxeră a dat acestor vii lovitura cea mai puternică.

Pe lângă viticultură, agricultorii practică şi alte culturi, dintre care bananele şi fructele de avocado. În acest climat cald şi umed, viile trebuie ridicate pe bolte înalte pentru a evita bolile fongice. Astfel efortul depus este mult mai mare, pentru că trebuie să te strecori printr-o încrengătură vegetală pentru a aplica tratamentele necesare sau pentru a le îngriji. Dacă agricultura este posibilă în Madeira, acest lucru se datorează ploilor abundente din zonele muntoase din interiorul insulei, o cantitate de trei ori mai mare decât cea din Fuchal de pe coastă. Această apă este canalizată printr-o reţea de 2000 km de rigole făcute artificial, care se numesc levandas, asigurând o distribuţie egală a apei în  toate zonele de exploatare, inclusiv la cele mai reduse areale de vii, şi care permit insulei în acelaşi timp să beneficieze de electricitate.

O mare parte din vinurile de Madeira merg către piaţa franceză, unde este la fel de mult folosit în bucătărie cât şi ca băutură simplă. Această categorie de Madeira este făcută din tinta negra mole, adică un cepage vinifera plurivalent, dar de o slabă calitate. Vinurile de culoare roz pal sunt îmbogăţite cu distilat, apoi încălzite într-un vas din estufa până la o temperatură care variază de la 40 la 50 de grade C, timp de minim 90 de zile. Doar vinurile de consum sunt astfel făcute după această metodă rudimentară. Cu arome neplăcute de ars, nu au nimic de-a face cu adevăratul Madeira.

Folosirea vaselor din estufa, deşi rămâne o activitate constantă de două secole încoace, este încă contestată. Cele mai bune vinuri de Madeira sunt făcute fără aceste estufa şi fără încălzire de vreun fel.

(va urma)

 

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru