Criticul de vin

Foarte mulţi oameni care mă întâlnesc îmi adresează întrebări turnate, parcă, pe acelaşi calapod. “Care este vinul cel mai bun?”, “Vinurile româneşti sunt mai bune decât cele străine?”. În aceeaşi manieră vin şi rugăminţi : „Spuneţi-mi ce vinuri să aleg, că nu mă pricep”, „Indicaţi-mi nişte vinuri naturale, fără chimicale”, „Aş avea nevoie de un vin bun pentru nuntă” şi înşiruirea poate continua multă vreme fără însă a părăsi această zonă a nesiguranţei, a anecdoticii şi a aprecierii aproximative.

Cum şi de unde să încep explicaţiile mai ales că, vinul ca şi arta, ca şi frumosul feminin, are unghiuri subiective de apreciere. Evident, există un filon principal detectabil şi acceptabil de către toată lumea printr-o constantă a unor repere fixe, prin valori care transced de la particular către general, printr-o cheie de acces universală.

Dincolo de asta, vin notele de personalitate unică, irepetabile şi, mai ales, comparabile doar într-un singur sistem: cel individual.

De aceea, pentru a se evita impunerea părerii unor „specialişti”, „judecători” sau „guru” în ale vinurilor, revistele de specialitate, ghidurile mondiale, apelează la o formulă pe care, cu mare drag, aş vrea să o adoptăm şi noi.

Comentariul criticului de vin este separat cumva de etalonarea simplă, onestă, făcută de un juriu în urma unei degustări oarbe, singurul mod de a evita implicaţiile de interes comercial.

Genul acesta de arbitraj consemnează însuşirile de baza ale vinului şi, în ghidul cumpărătorului, apar ca semne grafice, uşor de interpretat, un ajutor pentru momentul achiziţiei.

Criticul de vin, scriitorul de vin, are menirea de a sesiza evenimentul, vinul care va face vogă, vinurile prinse nefericit în conjuncturi comerciale nefaste sau în spirala ascendentă a unor noi tendinţe. El trebuie să anticipeze, dar să şi sintetizeze. Să fie în stare a face din oferte conspect. Conspect transformat prin ştiinţa sa, în prospect.

Nimic din toate acestea nu se poate realiza totuşi, în lipsa “basic”-ului însuşit de către consumatorul neofit.

Simbolistica pentru vinuri nu este foarte complicată, iar un butoi desenat nu poate fi interpretat decât că vinul a fost „crescut” la barrique. O sticlă în picioare faţă de una culcată este semnul „pentru consum imediat” respectiv „recomandat pentru păstrare”.

Din când în când, vom face şi noi astfel de exerciţii de însuşire al acestui tip de orientare. În mod clar absenţa unei steluţe din cinci posibile, să zicem, va stârni şi reacţii adverse din partea unor producători.

Pe termen scurt anticipez o uşoară nemulţumire în a se pune public vinurile sub lupă.

Pe termen lung însă, câştigul DVS. de cunoştinţe va face ca toată lumea să fie mulţumita, iar criticul de vin să-şi găsească locul în societatea românească. Adică, foarte aproape de aprecierile degustătorilor, dar cu un pas înainte.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru