Minunea de la capătul lumii

 Noua Zeelandă pare un tărâm de neatins. O imagine neclară a unui vis nevisat. O ţară atât de îndepărtată încât, pentru mulţi oameni, resemnarea că n-o vor vedea-o niciodată este mai puţin grea decât zborul imaginaţiei în faţa planiglobului.

 Intangibilitatea este resimţită pe întreaga emisferă nordică chiar dacă, realist vorbind, o cursă cu trenul Iaşi-Timişoara şi retur echivalează cu zborul până în Auckland, Wellington sau Christchurch.

 Diferenţa de percepţie dintre posibilii pasageri ai trenului amintit şi cetăţenii din ţările dezvoltate poate fi o vizită la un magazin alimentar, unde cei din urmă pot „gusta“ minunea de la capătul lumii.

 Oferta din Occident este un exemplu de spaţialitate comprimata.

 Aici străbaţi pământul şi, poţi afirma că ai vizitat Mata Estate, Waipara Springs sau Stonyridge Vineyard.

 Dacă vă place cum sună, reţineţi şi numele altor proprietăţi: Coopers Creek, Hunter’s, Waimarama Estate, Cellier Le Brun.

 Noua Zeelandă - Prohibiţie şi super-evoluţie.

 Printre ultimele venite pe valul noilor puteri viticole, această ţară a reuşit să-şi definească foarte clar personalitatea şi chiar să genereze „mode“, adoptate şi în ţări din vechea gardă.

 Merită să privim puţin în istorie şi vom rămâne miraţi cât de proaspătă este apariţia Noii Zeelande pe scena internaţională a vinurilor. Şi încep cu prohibiţia care a durat până în 1919, atunci când soldaţii întorşi din primul război mondial au determinat abolirea contestatei legi. E adevărat că după această perioadă, cultura viţei de vie a suferit o perioadă de decădere fiind dublată şi de o serie de boli, care au afectat-o puternic.

 Continuând, vă vine să credeţi că până în 1968 „băutura demonică“ a fost interzisă în trenuri, până în 1970 în aeroporturi, restaurantele s-au descurcat fără vin până în 1976, iar supermarketurile până la sfârşitul anilor ’80? Da, e oarecum ciudat cât de apropiate sunt obstrucţia şi super-evoluţia. Din acest motiv putem spune că poate mai avem şi noi şanse.

 Numai că, odată hotărâţi, neozeelandezii au pus în practică un program de dezvoltare, scutiri de taxe, apelare la know-how-ul străin şi iată, astăzi, vorbim de unele dintre cele mai bune Chardonnay sau Sauvignon Blanc din lume.

Şi noi am avut o prohibiţie în istorie. Dacă este să creem similitudini, atunci să speram că nume precum Carl Reh Winery, Vinterra, Vinarte, Cramele Halewood, Serve, Recas, Stirbey (lista continuă) vor putea reedita succesul neo-zeelandezilor, plasând România în atenţia iubitorilor de vin bun.

Misiunea noastră ar rămâne să desluşim cu atenţie ce înseamnă „savoir boire, savoir vivre”.

Minunea s-ar produce şi aici.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru