Vinul de ţară sau vinul îmbuteliat

Oraşul are legile lui, convenţiile lui, păcatele lui.
De aceea, când auzim – la oraş – fraza cu « … cel mai bun vin este cel natural, de ţară… », cred că ne întâlnim, de fapt, cu un reflex al neadaptării, cu o modificare disimulatorie a unor complexe de inferioritate. Să ne înţelegem : vinul de ţară – cu mici excepţii – este valabil la …ţară. În oraş sunt restaurante, teatre, instituţii financiare; lumea se îmbracă într-un anumit fel, munceşte într-un anumit fel şi mănâncă cu totul altfel decât la sat.

Chimic, dacă doriţi, acest vin nu este compatibil cu alimentaţia orăşeanului. Şi totuşi, vinul ţărănesc a fost bun pentru bunicii noştri ar putea suna replică la spusele mele. E drept, în trecut şi apa din Dunăre era bună, iar opincile nu se găseau, ca astăzi, doar la muzeu. Dacă ne-am hotărât (de voie, de nevoie) să trăim în decorul citadin, să încercăm sincronizarea cu acesta.

Nu vreau să insist asupra faptului că producerea unui vin de casă are limitele acţiunii empirice, drept pentru care, acest vin rareori depăşeşte 10% alcool, rareori are o culoare agreabilă, rareori este cristalin şi aproape niciodată nu depăşeşte bariera de timp marcată de Paşte. « Aaa, da’ nici nu-mi ajunge până-n primăvară ! » OK. Şi dacă ar ajunge, ar « ţine » ?

Trebuie ştiut că vinul este un aliment extrem de sensibil. Bolile care se pot instala în el sunt dintre cele mai agresive. Poate că organismul cuiva care-l consumă frecvent se adaptează, rezistând atacurilor nocive. Contează şi modul de viaţă diferit între cele două organizări: rural şi urban.

De pildă, în spaţiul urban, constatarea că după vin curat „de ţară“, arsurile gastrice sunt prezente, este una obişnuită.

Trecând de la analiza chimică spre cea de convenţie socială nu putem lăsa neobservat faptul că dacă ar fi să avem un vin adus de la ţară ne-am simţi obligaţi să-l bem. În orice conjunctură, alegerea dispare şi la orice tip de mâncare se aplică „vrei nu vrei, bea, Grigore…“

Deşi are la bază “experienţa strămoşească”, vinul îmbuteliat beneficiază de toate avantajele dezvoltării ştiinţei. Controlului chimic nu-i pot scăpa compuşii dăunători sănătăţii noastre.
Informarea exactă de pe etichetă ne serveşte şi la depistarea unor vinuri asortabile cu mâncărurile pe care le preferăm. Putem, de asemenea, ca în decursul aceluiaşi calup de timp în care am fi consumat doar vinul din producţie proprie, să cunoaştem prin selecţia unor vinuri de origine, spaţii geografice şi culturale diverse.

Nu în ultimul rând, plasarea naturală a României printre marii producători mondiali ne îndeamnă la o anumită structură a consumului.

Putem încerca şi variante originale, dar rămân convins că reinventarea roţii în acest moment e o glumă pe care nu ne-o putem permite.

Aşadar, cu excepţia pseudo-vinurilor PET (aici le dau dreptate ţăranilor) trebuie să alegem vinul îmbuteliat. În scurt timp şi micii producători particulari se vor alinia acestor noi cerinţe.

Votaţi tirbuşonul! [Să votăm tirbuşonul!]
Cătălin Păduraru
VINEXPERT

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru