Vinul la pahar - Între obligaţie şi profit –

Nu există nici o scuză pentru restaurantele care refuză să servească vin la pahar. De la pompa de vid cea mai simplă şi până la cele mai scumpe wine-dispenser-e există soluţii pentru fiecare categorie sau tip de local. În plus, acest gen de vânzare, fidelizează clienţii şi aduce profit.

Încă din vechime, hangii şi cârciumarii isteţi vindeau vin la pahar. Ei erau dublaţi de o categorie însemnată de confraţi care „botezau” vinul cu apă. François Villon le dedica un „blestem” pe măsură, iar dovezi ale câştigului ilicit le găsim şi în literatura română. Dacă în Franţa (şi în general – în Occident) s-au găsit soluţii pentru eradicarea nedoritului procedeu hoţesc, ajungându-se la variante extrem de sofisticate şi rafinate, la noi singurul remediu a fost ocolirea acestui mod de vânzare. Mai mult, vânzarea vinului la pahar a supravieţuit doar în bodegile obscure din mahalale, acolo unde nimeni nu comentează gustul ci doar se socoteşte mărunţişul.

În vest, poţi vedea oricând personaje bine îmbrăcate care solicită un pahar de vin. Imaginea este chiar plăcuta, mai ales dacă este surprinsă în miezul zilei. De altfel, cererea unei sticle de vin făcută de un client care trebuie să se întoarcă la birou pare, iertaţi-mă, indecentă.

Să trecem peste aceste consideraţii care se vor referi în scurt timp la o fază istorică a restaurantelor romaneşti. Despre pompa de vid şi despre wine-dispenser-ul cu azot am mai vorbit.

Un alt concept poate să servească la fel de bine ideii de a oferi vin şi altcumva decât cu butelia întreagă: Bag in Box.

Să plecăm de la următorul calcul. Un vin bun astfel ambalat costă aproximativ 220.000 lei, la o capacitate de 3 litri. Având în vedere că se pot vinde cam 24 de pahare, la un preţ mediu de 25.000 lei/pahar, rezultă 600.000 lei de încasat – Adică, triplul preţului de achiziţie. Este chiar aşa de rău?

B.I.B.-ul, vă permite, fără să faceţi nici o investiţie, să deţineţi pentru o perioadă îndelungată 5-6 sortimente de vin, disponibile opţiunii „la pahar”.

După cum se ştie vinul nu oxidează, iar „intervenţia” anumitor membri rău intenţionaţi din personal este drastic limitată de către supapa specială.

Bineînţeles că vinul B.I.B., nu va putea fi prezentat niciodată ca fiind unul de colecţie, dar nici clientul care îl solicită nu-şi poate închipui că vinurile rare şi scumpe s-ar putea vinde şi altfel decât la sticlă.

Un alt avantaj se desprinde din analiza următoarei situaţii cu care, sigur v-aţi confruntat: la masă se aşează şase persoane, cu tot atâtea preferinţe în ale vinului. Şase sticle nu vor comanda în nici un caz. Având soluţia la îndemână, puteţi deveni şi extrem de amabil. Lucru apreciat de către consumatori.

În gama Val Duna B.I.B. – se regăsesc vinuri care acoperă în totalitate opţiunile de „asortare”.

Suplimentar, pentru restaurantele cu dever şi preţuri medii se poate apela la o formulă care s-a dovedit eficientă. Un dispenser de dimensiuni mari, prevăzut cu un frigider găzduieşte şase B.I.B.-uri – special concepute pentru restaurante. Dispozitivul este prevăzut cu sistem de răcire şi nişte sertare în care încap B.I.B.-uri de 5 litri.

Înarmaţi cu pompe de vid pentru vinurile mai scumpe şi cu B.I.B.-uri pentru consumul zilnic, puteţi aprecia în timp dacă este cazul, sau nu, să faceţi investiţia în wine dispenser.

În plan financiar aveţi numai de câştigat. La fel şi pe planul imaginii restaurantului dvs. Vinul ne-a însoţit în toată istoria umanităţii. Cuceririle ştiinţei s-au pliat foarte bine pe personalitatea cosmopolită şi pe vivacitatea-i caracteristică.

Pe rând, sticla, pasteurizarea, refrigerarea, formele de îmbuteliere, etichetele au făcut din vin o prezenţă modernă a fiecărui segment temporal.

Oamenii care au lucrat în restaurante, hoteluri, baruri, au avut întotdeauna acces la nou, la inedit.

Aşa privind lucrurile, mi s-ar părea oarecum de neexplicat incapacitatea unora de a realiza avantajele unor soluţii de ultima oră. Ceea ce B.I.B.-ul este fără doar şi poate.

Catering expert//02-10-2004

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru