Vinul organic

VIN ORGANIC, termen imprecis pentru vinul realizat din struguri produşi de VITICULTURA ORGANICĂ folosind un minim de substanţe chimice pe parcursul procesului de obţinere a vinului. Nu există un consens între cei care produc vinul vândut ca „organic”. Desigur, viticultorii care susţin cauza viticulturii organice preferă probabil culturile de bacterii de drojdie din mediu sau „sălbatice” faţă de culturile de bacterii de drojdie artificiale, de exemplu.

Organizaţiile de monitorizare care stabilesc şi implementează standardele pentru producţia organică interzic folosirea celor mai mulţi aditivi chimici, permiţând numai cantităţi minime de dioxid de sulf utilizat ca antioxidant. Mulţi agenţi de DECANTARE sunt de asemenea interzişi şi tratamente fizice (precum FILTRAREA) sunt reduse la minim.

Desigur vinul organic nu este un fenomen nou şi agricultura „convenţională” care foloseşte ÎNGRĂŞĂMINTE chimice şi PULVERIZĂRI sistemice l-a înlocuit recent, în a doua jumătate a secolului XX. Totuşi de la începutul anilor `70 un număr din ce în ce mai mare de viticultori au revenit la metodele tradiţionale, fie din motive ecologice, fie, în anumite cazuri ca parte a unei strategii voite de marketing.

Până în 1990 producătorii de vin organic începuseră să fie luaţi în serios şi până în 1992 existau mai mult de 400 de producători înregistraţi la nivel internaţional în cadrul uneia dintre organizaţiile de monitorizare, pe când mulţi alţii au preferat să nu se alăture nici unei asociaţii.

Franţa rămâne patria vinului organic, deseori numit vin biologique, cu mai mult de jumătate dintre viticultorii mondiali înregistraţi, în mod explicabil din zona de sud, cu climat cald şi uscat. CIUPERCILE afectează rareori viile din PROVENCE şi LANGUEDOC – ROUSSILLON, minimizând nevoia de pulverizări chimice, dar există producători de vin organic în toate regiunile viticole tradiţionale din Franţa. Producţia de vin organic în Franţa este monitorizată de numeroase organizaţii care reglementează practicile viticole şi analizează solurile şi vinul pentru a garanta că vinurile sunt într-adevăr organice. Unii producători precum Chateau de Beaucastel din CHATEAUNEUF-DU-PAPE, preferă să urmeze principiile organice în afara unui cadru instituţionalizat.

Germania a înregistrat cea mai mare creştere a producţiei de vin organic în anii `80 şi cei aproximativ 150 viticultori înregistraţi sunt administraţi de câteva organizaţii de monitorizare diferite. Ernst Loosen din MOSEL-SAAR-RUWER este unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori care a adoptat principiile organice în afara cadrului instituţionalizat. În 1991 asociaţia celor mai importanţi producători de vin din Germania şi-a declarat intenţia de a adopta din ce în ce mai mult sisteme de producţie ecologice sănătoase, indicând măsura în care consumatorii germani sunt preocupaţi de pulverizarea de pesticide şi de nivelurile ridicate ale nitraţilor în rezervele de apă.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru