Agenda de toamnă

După salonul vinului de la Focşani din Octombrie, alte evenimente majore marchează agenda de toamnă pentru vinurile din România.

Perioada 1-9 noiembrie, va fi una plină pentru vinari, iar dvs. prietenii vinului puteţi să vă petreceţi câteva zile în compania lor, aflând ultimele noutăţi ale acestei nobile meserii-artă, în dialog direct.

Concursul internaţional de vinuri, organizat de către PNVV, ADAR şi OIV va stabili ierarhii şi va conferi distincţii pentru calitate. Rezultatele vor fi celebrate „la cald” cu ocazia alegerii Reginei Vinului, un alt eveniment fastuos organizat de către IBD-GTZ.

Producătorii nu vor rata ocazia de a-şi etala produsele premiate în cadrul INDAGRA şi EXPO DRINK (Complexul Expoziţional Romexpo 3-7 noiembrie) sau în luxosul decor al ROMWINE de la World Trade Plaza (aceeaşi perioadă).

Romwine a ajuns la a IV-a ediţie şi, rămâne în continuare o expoziţie elitistă, o variantă elegantă de comunicare între vinar şi client.
Ar fi păcat să pierdeţi oportunitatea de a face cunoştinţă cu cele mai bune vinuri de pe piaţa noastră şi, deloc lipsit de importanţă, cu oamenii care le-au creat. Oenologi sau wine-makeri, jurnalişti de vin, negocianţi titraţi vor fi prezenţi în spaţiul ofertant al World Trade Plaza şi, în mod cert, vor fi foarte bucuroşi să vă împărtăşească din secretele acestui domeniu divin.

Având în vedere că se vor face prezentări şi degustări, că veţi putea afla înaintea tuturor ce vinuri au fost medaliate la concursul internaţional, că analiza autorizată a juriului nu are nici o însemnătate fără dorinţa dvs. de a îndrăgi aceste vinuri – va aştept să treceţi pragul ROMWINE 2004.

Strămoşii noştri se bucurau de roadele viei şi organizau petreceri zile şi  nopţi. Chiar dacă nu mai avem şansa să petrecem pe cât ne-ar cere-o sufletul, putem comprima pentru binele nostru şi spre mulţumirea celor care au trudit peste an, în câteva ore atmosfera caldă şi prietenoasă a expoziţiei, ca semn al continuităţii şi al dorinţei de sănătate şi veselie.

Pentru că toate la un loc – indiferent de vicisitudinile vremurilor – au fost singurele repere care au ajutat românul să meargă mai departe.

Uitaţi de vremea mohorâtă, de campania electorală, de cutremure şi apropiaţi-vă de omul luminos din dvs. Un pahar de vin bun vă poate arăta calea.

 

 

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru