Promoţiile în restaurante

Înlocuirea unei sticle de pe masa clientului cu una gratuită, prezentări la microfon cu descrieri tehnice plictisitoare, distribuirea „fluturaşilor”, iată câteva variante de promovare pentru vin pe care n-ar trebui să le regăsim în spaţiul HORECA.
Tranziţia noastră nesfârşită ne furnizează experienţe care de care mai „originale”.
Pentru consolidarea profitului nostru financiar dar şi al celui de imagine, este important să ne ferim de „faux pas” sau de gafe.

Producătorii, distribuitorii de vin au dreptul de a propune tot felul de promoţii pentru sporirea vânzării produselor pe care le gestionează. Lucrătorul HORECA are dreptul de a accepta sau de a refuza unele dintre ele.

În mod ideal, popularizarea unui vin se face pe mai multe canale. Unul dintre ele, mass-media „povesteşte” consumatorului final că a apărut un produs nou, încearcă să-l poziţioneze pe un segment ţintă, îi descrie avantajele, ş.a.m.d.

Pe filonul profesional pliantele, broşurile, târgurile, prezentările, explică restauratorului (cazul nostru) de ce i s-ar potrivi acel produs. Mai departe se convine asupra modalităţilor comune de promovare.

Se apelează la inscripţionarea paharelor, personalizarea menu-urilor, se plantează mici standuri cu vinuri, se oferă chelnerilor tirbuşoane şi şorţuri, etc., etc. Până aici nimic neobişnuit. Partea proastă a lucrurilor apare atunci când nu se ţine cont de specificul unui local şi de nivelul clienţilor.

Dacă pe o terasă sau într-un restaurant de cartier, unde domneşte o atmosferă de bistro (sănătoasă de altfel) ar putea fi permis un „sampling” fără prea mari riscuri, acest procedeu este nedorit în locaţiile sobre, de lux. Mai mult, să apară la acestea din urmă vinuri sub nivelul de aşteptare al consumatorilor, este chiar o greşeală gravă.

Dacă avem un restaurant deschis, boem, unde clienţii pun preţ pe atmosferă, putem permite degustări gratuite cu Bag in Box, vinuri superioare.
Dacă restaurantul impune o anumită ţinută, dacă întâlnirile de afaceri sunt frecvente, singurul lucru pe care-l putem face este să oferim un loc retras promoterului şi numai prin intermediul ospătarului acesta să poată fi chemat la masă. Niciodată direct. Vinurile recomandate în acest caz trebuie să fie DOC-uri sau vinuri deosebite din punct de vedere calitativ.

Tot ca o corelare a standardului de local cu oferta de obiecte promoţionale, nu lăsaţi producătorul/distribuitorul să cheltuiască banii pe obiecte care nu vă sunt de folos: tirbuşoane îndoielnice, tăvi şi frapiere de plastic ieftin.

Din raţiuni ce nu mai trebuie explicate, la astfel de „acţiuni” se angajează faimoasele de-acum „hostess-uri”.

Trebuie avut grijă ca ţinuta acestora să nu pună în încurcătură clienţii. Atu-ul principal al acestor fete este intr-adevăr  frumuseţea şi tinereţea, dar scurtimea şi puţinătatea hainelor este de multe ori dictată de raţiuni economice. Nu sunt ipocrit şi nu neg că atmosfera se poate destinde instantaneu. Dar la fel de bine poate să şi împietrească. Iar când e vorba de afaceri …

Apoi dacă aţi ales la un moment dat produse de clasă, nu mai coborâţi ştacheta. În privinţa vinurilor premium sau superpremium, modalităţile de promovare directă sunt foarte eficiente.

Aceste vinuri nu vor apărea prea des la televizor. Dar, fiind vorba de vinuri mai scumpe, este obligatoriu să solicitaţi povestea lor, în forma scrisă, pentru a fi memorată de către ospătari. Pentru că oamenii cu bani pun şi întrebări. Probabil de aceea i-au şi făcut.

Un „prezentator” de vin (din partea producătorului) rareori va avea cunoştinţe şi despre meseria Dvs. De aceea convingeţi-vă partenerii să vă instruiască colegii. Astfel, mesajul vinului va fi transmis direct de către ospătar şi va fi asortat cu uşurinţă mâncărurilor comandate.

Ţinuta, dexteritatea specifică se capătă în ani. În cazul fericit în care veţi avea angajat un sommelier, lucrurile se simplifică. Sommelierul va şti să numească exact ustensilele de care are nevoie (şi pe care dvs. le solicitaţi distribuitorului de vin) şi, tot el va fi cel care va bara promoţiile neconforme cu restaurantul în cauză.

Pliantele pot fi aşezate la ieşire (alături de sticlele magnum de ex.) spre a fi luate de către clienţi à volonté.

Deasemeni, nu acceptaţi programe de „merchandising”  care adoptă formule similare sau care sunt dedicate vinurilor destinate supermarket-urilor.

S-a încetăţenit “cumpărarea” ospătarului cu premii la numărul de dopuri. Verificaţi dacă vinul respectiv serveşte imaginii pe care doriţi s-o instauraţi vis a vis de localul dvs. Verificaţi dacă vinuri foarte bune (provenite de la producători care n-au încă lejeritate materială) nu sunt omise doar pe criteriul mercantilismului.

Standurile producătorilor cochetează cu ideea etno. Ei bine, lemnul ars, oricât de frumos ar arăta într-o cramă, nu-şi va găsi locul într-un restaurant clasic. Solicitaţi confecţionarea acestora din materiale compatibile cu mobilierul din dotarea localului dvs. Fierul forjat, cuprul, inoxul, sunt câteva variante acceptabile.

Evident, toate aceste observaţii nu aduc noutăţi revoluţionare. Poate nici n-aş fi insistat în a le publica dacă, zi de zi, nu ne-am lovi de atâtea promoţii incoerente şi incorecte în restaurantele româneşti.

Vinul trebuie să revină în restauraţia autohtonă, dar noi trebuie să avem grijă să nu intre pe uşa din dos.

 

Catering expert//04-11-2004

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru