Studii

Foarte importantă este modalitatea de consumare a alcoolului. Consumul de alcool la chefuri (definit ca 5 sau mai multe pahare într-o perioadă scurtă de timp) poate implica riscuri serioase. Un studiu recent din Copenhaga, Danemarca, a arătat că pentru bărbaţii care beau în medie între 14 şi 21 de pahare pe săptămână cei care îşi distribuie consumul de alcool între 5 sau 7 zile prezintă mai mult de 50% mai puţine riscuri de deces în perioada imediat următoare studiului decât cei care consumă aceeaşi cantitate în numai una sau două zile (băutorii de weekend). Alte studii prezintă rezultate similare. Mesajul este clar: dacă consumi alcool, trebuie să consumi câte puţin în fiecare zi; nu trebuie să consumi tot în weekend.

Deşi datele nu sunt încă decisive, studiile recente sugerează că este mai sănătos să consumi vin cu mâncare. Aceasta se poate datora faptului că nivelul de alcool din sânge (care este asociat cu beţia şi cu alte efecte adverse) creşte, când este consumat cu mâncare, numai cu jumătate din cantitatea cu care creşte atunci când este consumat fără mâncare. Dar aceasta s-ar putea datorii şi faptului că vinul are efecte pozitive asupra absorbţiei în corp a antioxidanţilor din mâncare şi că ajută organismul să transforme grăsimile mai eficient.

Calităţile vinului.

Multe dintre beneficiile pentru sănătate asociate cu consumul moderat de vin se datorează în principal alcoolului, care poate fi întâlnit în bere, spirtoase dar şi în vin. Totuşi vinul conţine polifenol şi alte elemente chimice care nu sunt prezente, sau cel puţin nu în aceeaşi concentraţie, în alte băuturi alcoolice şi unele dintre aceste elemente pot aduce avantaje suplimentare şi pot creşte protecţia împotriva altor riscuri pentru sănătate.

Munca specialiştilor implică studierea unor istorii ale sănătăţii pentru grupuri mari de oameni cu scopul de a găsii asocieri între anumite comportamente (precum cele legate de modalităţile de a consuma vin) şi anumite efecte asupra sănătăţii. Alţi cercetători lucrează în laborator pentru a descoperii mecanismele chimice şi biologice care pot conduce la asemenea efecte asupra sănătăţii.

În lumina dovezilor ştiinţifice din acest moment, se pare că vinul poate juca un rol important în prevenirea – sau cel puţin în reducerea riscului – unei game largi de afecţiuni.

(Sursa - Dr. Curtis Ellison)

 

 

 

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru