Începeţi anul cu dreptul!

Petrecerile sfârşitului de an, aniversările mai multor firme, întâlnirile profesionale, mi-au dat ocazia, mai des decât de obicei, să vizitez restaurantele bucureştene. Mai mari sau mai mici. Din păcate, obiceiurile rele sunt -  în continuare - prezente.

Reproşul unanim, fără rezerve, repetat şi iarăşi repetat, este acelaşi. Servire la limita profesionalismului (limita inferioară), bucătărie repetitivă şi, foarte grav într-o ţară producătoare de vin, ofertă penibilă de vinuri. Pot confirma aceste constatări. Deşi, arătăm întotdeauna cu degetul spre alţii, cred că ar fi foarte potrivit să ne evaluăm propria locaţie prin ochii clienţilor noştri. Şi dacă românii, din varii motive, n-or să ne spună verde-n faţă care sunt nemulţumirile lor, să întrebăm străinii.

Pentru că eu am făcut acest lucru, daţi-mi voie să „traduc” ceea ce se vede nelalocul lui.

S-o luăm pe rând.

Selecţia vinurilor. Aceasta este cu foarte, foarte puţine excepţii, făcută după ureche. Lipsesc vinurile mari sau sunt prezente vinuri cu popularitate în supermarketuri. Nu comentez logica de preţ, care este în cel mai bun caz derutantă şi cel mai des aberantă. Nu e treaba mea. Dar ca să primeşti invariabil ca „vin al casei” numai vinuri oţetite, de provenienţa dubioasă sau prost păstrate este semnul lipsei de bun simţ.

Că vorbim de un anumit tip de atitudine şi nu de întâmplare, stă mărturie lipsa banalelor pompe de vid (despre care tot am pomenit). Aceste ustensile ieftine, ar feri orice restaurant de gafele pe care le suportă clienţii. Există pompe de vacuum cu preţuri pornind de la 300.000-400.000 lei pe bucată şi până la max. 700.000 lei. O duzină de dopuri supapă şi problema s-a rezolvat. Poţi servi la pahar!

Tot de atitudine ţine şi refuzul şefilor de sală de a accepta „taxa de dop” şi prin asta nepermiterea clienţilor de a aduce vinuri valoroase în restaurante.

O atitudine pozitivă, progresistă, pe lângă că ar satisface clienţii, i-ar permite lucrătorului Horeca să detecteze ce anume îşi doresc aceştia, să deguste vinuri noi (pentru că nu se pune problema ca vinul adus de afară să fie prezent şi în cartea de vinuri), să-şi lărgească orizontul.

Bun, există obiceiuri care nu pot fi schimbate. (De ce numai la noi, NU şi în străinătate, DA?!).

Asta să fie explicaţia şi pentru paharele bune de pus ghiocei în ele, pentru tirbuşoanele de doi lei, pentru sărirea etapelor de prezentare a vinului (sticla, poveste, dop, etc.)?

Sau tot regula impusă de „şefu’” aruncă dizgraţios pe buzele chelnerului faimoasa întrebare: „Şpriţ?”.

Dragi colegi, în mod natural, după ce clientul a mâncat, pe ce anume poţi să-i mai „iei banii”? Pe vin. Dacă el nu are de unde să aleagă, dacă găseşte preţuri prohibitive la vinuri pe care le-a văzut şi la aprozar, daca vinul este prost, dacă este cald, dacă este rău servit, de ce să mai cheltuiască banii?

Masochiştii probabil că au cluburile lor.

Este momentul să schimbăm ceva. Nu se poate ca branşa care a făcut primii paşi „capitalişti” după revoluţie, să rămână de căruţă.

Dacă eşti un profesionist bun şi îţi afirmi punctul de vedere, chiar potrivnic şefului poţi fi, în cel mai rău caz, dat afară. Asta dacă „şefu’” este un ciudat. Iar dacă e aşa, oricum n-avea rost să rămâi într-o astfel de companie. Trageţi aer în piept şi porniţi cu dreptul!

HOREBA//21-03-2005

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru