COTNARI

“Dacă gustaţi un strop de Cotnari  - cunoaşteţi România
Dacă vizitaţi Cotnariul o şi înţelegeţi…”

 Cei care vizitează România şi au cu adevărat vocaţie de turişti fac şi un tur al Mănăstirilor din Nordul Moldovei. O dată ajunşi aici, în mod cert, se pot abate şi până la Iaşi. Mai ales că în  acest drum se pot opri în cea mai cunoscută podgorie românească – Cotnari.

 Moldova pare privită de la distanţă, oarecum izolată de civilizaţia occidentală. Există mereu tentaţia comparaţiei şi, în necunoştinţă de cauză, Bucureştiul sau Clujul vor părea întotdeauna mai cosmopolite. Cu toate acestea merită să ştiţi, prima universitate din România s-a înfiinţat la Iaşi şi nu în altă parte. Poate veţi fi miraţi să aflaţi că tot aici a funcţionat prima tipografie în limba română, şi că numărul bisericilor raportat la numărul de locuitori situează acest oraş pe locul doi în Europa după Moscova. Una dintre aceste biserici – Trei Ierarhi – este unica în lume, pereţii exteriori fiind dantelaţi de o sculptură în piatră, pe toată suprafaţa lor, evident manuală.

 Primul teatru evreiesc din Europa – şi se înţelege din lume – nu s-a deschis la Paris, ci la Iaşi. Ca să nu mai pomenim de cultura Cucuteni – consistent reprezentată în muzeele oraşului – dateaza de 5.500 de ani (cinci mii cinci sute!).

 Contrazicând ideile preconcepute că Moldova este un ţinut auster şi izolat, Cotnariul însuşi are propriile-i argumente. Rod al colaborării dintre moldoveni, polonezi, ucraineni şi având aportul deosebit al saşilor şi ungurilor. Cotnariul a devenit în Evul Mediu cunoscut la toate curţile regale (inclusiv în Franţa) şi apreciat de naţii care aveau acces la toate bunătăţile lumii – şi mă refer aici la veneţieni. Dacă vizitaţi acest ţinut, vă veţi convinge de adevărul acestor informaţii, prin faptul că stau dovadă şi astăzi ruine de pe vremea dacilor, sau a lui Ştefan cel Mare, alături de zidiri ale catolicilor (biserici) şi/sau hrube întocmite de străinii care au venit aici. Până şi etimologia cuvântului românesc care desemnează hruba, beciul – este pivniţa care  a venit prin filiera poloneză - “piro” - bere, aceştia având până a se întâlni cu vinul de Cotnari o cultură a berii mult mai dezvoltată decât cea a vinului. La schimb, românii au împrumutat termenul acesta folosindu-se şi în ziua de astăzi.

 O comunitate de iezuiţi au fost împroprietăriţi cu vii în această zonă, ei dovedindu-şi folosul istoric pentru creşterea colectivă a vinului, la fel ca şi în ţările occidetale. Chiar dacă Benedictin, Don Perignon, tot călugăr a fost.

 Revenind la pragmatismul de astăzi, turistul poate vedea cetatea Cătălinei şi amânând până la Iaşi alte experienţe istorice se va îndrepta către Castelul de la Cotnari.

 Aici într-o sală de degustare, ce aminteşte de o sală de tron, puteţi lua contact cu unele dintre cele mai vechi soiuri 100% româneşti: Grasă de Cotnari, Tămâioasă, Fetească şi Francuşă.

 Deşi lumea cunoaşte vinurile de Cotnari ca fiind dulci, veţi avea plăcuta surpriza, ca, pe lângă acestea, să degustaţi vinuri seci ce rivalizează cu cele mai titrate “chateau – uri” din lume.

 Că lucrurile sunt aşa şi nu altfel, stau marturie culturile de viţă de vie de la şcolile din Montpellier şi Ecully (Beaujolais) cu aceste soiuri de la Cotnari, culturi înfiinţate la cererea francezilor în 1899.

 Când vă programaţi deplasarea în zonă, încercaţi să aflaţi şi de vreun târg de ceramică. Achiziţiile făcute aici ar putea atrage multe aprecieri acasă la dvs dacă nu chiar şi invidie.

 Merită să fiţi insistenţi şi să întrebaţi şi să vi se arate măcar fotografii (dacă nu se poate face o mini-excursie) cu poduri de piatră de pe la 1400. În mod sigur Muzeul de Etnografie din Iaşi va răspunde la multe din întrebările dvs pe care vi le veţi pune în faţa multiplelor paradoxuri cu care vă veţi întâlni în Moldova. În fine, istoria zbuciumată a acestei ţări nu reuşeşte să se facă simţită cu nimic în adâncul hrubelor pe care le veţi vedea.

 Pentru grupuri eu recomand cazare la Iaşi, deşi dacă sunteţi o familie cu maşina şi practicaţi agroturismul, există şi o pensiune Bilius.

 Altfel, deşi castelul are şi un teren de tenis şi piscină, nu se poate profita de ele nefiind multe locuri de cazare în preajmă. Vă asigur că, trecând peste neajunsurile “tranziţiei”, locurile şi lucrurile văzute aici, oamenii întâlniţi, degustarea de vinuri vă vor impresiona în mod plăcut. În plus, veţi deveni buni cunoscători ai unei zone care nu şi-a spus încă cel mai puternic cuvânt al existenţei sale.

 Şi dacă unii caută civilizaţii pe cale de dispariţie, dvs sunteţi subiectul unei relaţii pe cale de apariţie.

Cătălin Păduraru

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru