Catalin Paduraru

Vinul şi oamenii de afaceri

 Într-un fel, oamenii de afaceri au obligaţia de a fi sincronizaţi cu tot ceea ce se întâmplă în lume.

Cu, sau fără, voia lor, ei se află în zona formatorilor de opinie, privirile celor care-şi doresc accederea către bine mai rapidă, îndreptându-se către aceştia.

Oamenii de afaceri folosesc diferite semne, simboluri (fără a conştientiza ce impulsuri stârnesc acestea în receptorii celor cu care „relaţionează”) pe care, de multe ori, nici ei nu le decriptează în sensul profund: vestimentaţia, parfumul, ceasul, maşina, lap-top-ul…

Masa de afaceri, business-lunch-ul, deşi poate nerecomandat medical, funcţionează şi a devenit obicei.

În acest context, partenerul de afaceri evaluează şi propunerile primite dar şi abilităţile de comunicare şi stilul celui pe care-l are în faţă.

Vinul este semn, vector de comunicare (non-verbală, e drept), precum şi măsură a nivelului de cultură.

Moda omului de afaceri aflat în goană permanentă pentru acumulări cantitative, fără sedimentari, speriat de rafinament ca de o pierdere de timp „pe care nu şi-o poate permite”, a trecut!

Şi expresia „eu nu mă prea pricep la vinuri” a devenit anacronică şi pare la fel de impardonabilă ca stropitul hainelor cu lavandă triplă în uşa sălii de şedinţă.

Le reproşăm producătorilor autohtoni că nu fac prea multe eforturi spre „luare aminte”.. Sustenabilă afirmaţia, atâta vreme cât liderii societăţii (cam asta ar fi oameni de afaceri; nu-i aşa?) n-ar respinge a priori vinul, în favoarea băuturilor cu popularitate mai mare şi risc în alegere mai mic.

Fiind vorba de oameni cu mai mulţi bani, apar ierarhizări de genul: „Şi care-i vinul cel mai bun?” aşteptându-se un răspuns liniştitor: „Cel mai scump, evident!”. Dacă lucrurile ar sta aşa, lumea ar fi mai săracă. Şefii de departamente şi-ar achiziţiona pe linie parfumul x, directorii naţionali, in corpore, parfumul y. Se-nţelege, merchandiserii ar avea voie să iubească numai fetele de la alimentara iar managerii pe cele de pe palierul Claudia Shiffer.

Dacă am fost ermetic cu exemplul de mai sus, revin: care este femeia cea mai frumoasă?

Gustul, compatibilitatea, starea de spirit, nivelul cultural determină modificări în mecanismul intern al omului şi apar opţiuni care transced fără oprelişte straturile sociale.  Cu toate acestea, cei din business-class nu pot coborî ştacheta şi nu pot accesa produsele destinate celor care nu au confortul financiar necesar. N-ar fi drept.

Nu mai e de mult de bon-ton să te lauzi cu căpşunica la PET de la tata-socru.

Pentru cei care-şi doresc să recupereze eventualul defazaj în care se află, le recomand cu căldură… clasicii.

Lecţia cea mai bună ne-o servesc tot francezii (chiar dacă nu mai sunt campionii absoluţi la vânzări). Fiecare „apelaţiune” (AOC) din Bordeaux constituie reper de gust. În oglindă, punem câte un vin românesc.

Şi-aşa, încet, încet, abandonăm şi ditirambica „vinurile noastre sunt cele mai bune” şi aplicăm moderaţia asupra gratuităţii: „nu poate fi nimeni peste francezi”.

Astăzi, din fericire, există ceva „material didactic”: Chateau Camarsac (Bordeaux Superieur), Ch. Cousteau (Cadillac), Ch. Clos Bel Air (Pomerol), Ch. Brane – Cantenac şi Desmirail (Margaux), La Croix Cardinal Grand Cru (St. Emilion), Ch. Haut – Milon (Pauillac).

Putem întâlni şi „vedeta” vinurilor lejere Gatao (cu un minunat vinho verde), dar şi teutoni convertiţi la monden precum Riesling Leiwener sau Eiswein Rheihessen. Bin 65 Lindemann (Australia) funcţionează ca un instrument al universităţii, fiind unul dintre cele mai cunoscute Chardonnay-uri de pe glob.

Simplu, nu?