Să avem curaj!

… să recunoaştem, mai întâi, ce se întâmplă cu noi!
Cât de entuziaşti suntem în a cunoaşte aceste vinuri noi? Ce resorturi se declanşează pe interior atunci când ne gândim la o sticlă de vin? Sau mai exact, ni se pare consumul vinului îmbuteliat conform cu noi înşine sau e doar un moft? Avem tirbuşoane la bucătărie sau în living? Ştim cu adevărat care sunt vinurile valoroase? Ne e mai dragă căpşunica? Ce fel de pahare avem în casă? Determină acestea modificări de percepţie? Unde ţinem noi vinurile? Ne e mai uşor să comandăm o bere decât un vin?
Dorisem, iniţial, să nu pun semnele de întrebare pentru că erau prea multe (şi încă nu sunt toate) şi să las simple afirmaţii în dreptul cărora fiecare urma să-şi pună semnul care i s-ar fi potrivit.
Cu toate acestea, îmi asum răspunderea să susţin că îndoiala e valabilă în proporţie mai mare decât răspunsurile care să favorizeze vinul. Aşa stând lucrurile, vă cer ca, măcar în intimitatea lecturării acestor rânduri să admitem că nu stăm de loc bine. De aici plecând, vom şti cu răbdare şi cu atenţie să punem la loc toate cărămizile unui pod distrus de mentalităţile ultimilor cincizeci de ani.
Un pod de legătură între noi şi Dumnezeu, pentru că vinul este creaţia divină. Eucaristia, reprezentarea trupului şi sângelui Mântuitorului sunt de 2000 de ani: pâinea şi vinul.
Este suficient doar să tratăm cu respect vinul şi vom avea parte de răspunsuri decente la toate întrebările de mai sus ba, chiar la multe altele. Deşi folosit în exces, In vino veritas, se poate recompune în mintea pasionatului ca un drum către revelaţie şi nu către penibila accepţiune a beţivanului.
Clasa, semnul social, cultural, material se descifrează prin vinul ales de Dumneavoastră.
Vom încerca să vă ajutăm şi, dacă avem noroc, să ne şi ajutaţi. Din acest demers ar trebui să se creioneze un consum sănătos şi elegant.
Şi, aşa cum a mai spus-o, cineva pe care nu-l întâlnim prea des (şi căruia la vreme de toamnă trebuie să-i închinăm un gând), ne va mulţumi: omul care munceşte via.
Omul pe care l-am uitat. Şi asta trebuie să avem curaj să recunoaştem.

Uncategorized//03-09-2005

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru