KITSCH

Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate şi valorificate comercial. (DEX, 1998)

“Termenul de kitsh se aplică şi produselor de larg consum pentru mase, produse care satisfac o cerinţă minimă de gust conform unui simţ comun. Sunt lipsite de valoare(…), deşi au aceasta pretenţie, iar in anumite cazuri, pot reuni chiar consensul aprecierilor.”

Manifestare culturală-materială de duzină, submediocră sau cu gust îndoielnic, dar cu… priză la public (pătura neinstruită).

Cred ca aţi înţeles pe unde bat.

In mod dramatic, în restaurantele noastre se găsesc vinurile care fac audientă.

Aşa după cum vedeţi şi in explicaţia de mai sus (D. Filosofie), aceste vinuri pot avea aprecierea majorităţii. Din ciclul: “…, da’ mulţi”.

Suntem intr-o mare bălăcăreală pe cât de dizgraţioasă pe atât de păguboasă.

Dacă negăm acest fapt, dacă ne facem că nu-l vedem, dacă suntem indiferenţi, nu vom ieşi niciodată la liman.

Pare o sarcină greu de dus pentru restauratori: doar nu vor schimba ei societatea românească.

De vreme ce “surprizele”, manelele, florile de plastic şi tot ce intră in aceasta cohortă pestriţ-ţipătoare e pe placul poporului…ce să facem? Să ne opunem şi să rămânem fără clienţi, eliminând vinurile proaste dar cu “trecere”?

Bine (adică nu  e bine, dar trebuie să plecăm de undeva)!

Să vedem, în primul rând, dacă se poate face o distincţie între vinul “kitsch” şi vinul cu valoare. Exact ca în definiţia de la început, atribuim Vinului - calitatea de operă de artă. Asta înseamnă că e greu de găsit un vin valoros reprodus in milioane de exemplare.

Parcă s-a mai luminat puţin, nu-i aşa?

Ei, cu alte cuvinte, vinurile rare, de vârf, nu le veţi găsi la toţi distribuitorii en-gros şi foarte rar vor fi susţinute de reclame TV.

In general, costurile unei reclame TV trebuie să se susţină pe cât mai multe unităţi de produs, pe cantităţi industriale, ceea ce este antagonic ideii de „puţin şi bun”.

Dacă înţelegem că popularitatea nu-i acelaşi lucru cu calitatea, suntem pe drumul corect, iar pe calea dreaptă procedăm cam aşa: luăm vinuri care se “cer” (atenţie! de la limita decenţei în sus) pentru a nu dezamăgi un anumit tip de clienţi. Această categorie, din păcate, nu este formată numai din oameni fără educaţie. Există doctori, profesori, muzicieni, oameni de afaceri, publicitari, publicişti, care habar n-au că se fac de râs sau că-şi fac rău comandând anumite vinuri. De aceea, îi luăm încet, să nu-i speriem. Apoi, adăugăm la lista de vinuri pe cele “adevărate”, verificate, selecţionate.

Găsirea unor vinuri speciale, apreciate pe plan mondial chiar, girate de către case oneste dar şi de către specialişti, trebuie să devină mândria localului Dvs. Veţi putea spune că nu din astfel de câştiguri nemateriale puteţi creşte afacerea sau suma din buzunarul propriu.
Ba da! Tocmai aici e şmecheria - Flamura Roşie sau mai ştiu eu ce fabrică de ţesături a vândut infinit mai multă pânza decât toţi pictorii lumii la un loc.

Cu toate acestea trebuie să vinzi câţiva km de pânză Flamura Roşie pentru a avea bani de un colţişor pictat de Picasso. Exemplul este dus la extrem doar pentru întărirea ideii ca plus valoarea se obţine prin transfer de personalitate asupra oricărei activităţi. Se deosebeşte cu ceva oferta Dvs. de cea a concurenţei? Dacă da, e de bine. Dacă v-aţi oprit din căutări înseamnă că aveţi deja cel mai bun menu din ţară şi, de ce nu, din Europa…

Lăsând gluma de-o parte: căutaţi vinuri, pahare, tirbuşoane şi oameni care să le înţeleagă.

Mai trebuie să ştiţi ceva: în vinuri, ce a fost valabil ieri, nu mai e neapărat valabil azi. Ce e azi în regulă, mâine poate fi un bluff total. Recunosc că e mult de muncă, dar e păcat ca şi vinul să devină kitsch. Şi mai e ceva: nu puneţi munca dvs. în folosul florilor de plastic. Acestea ajung, în cele din urmă, (fără să fi trăit cu adevărat vreo clipă), la… gunoi.

HOREBA//24-10-2005

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru