Noutati

La un moment dat, mă gândeam că accesoriile pentru vinuri au luat-o înaintea vinurilor în sine.

Adică, puteai achiziţiona un Screwpull, Pulltap’s, Vacu Vin, pahare Riedel, decantoare cu încrustaţii etain [intraductibil, cred], dar nu aveai vinurile care să le merite.

Dacă până acum selecţiile de vin (mai ales cele de import) din Bucureşti vă dezamăgeau (pe bună dreptate) există măcar semne că lucrurile se vor schimba. Având informaţia prezenţei pe piaţă a unor vinuri consacrate, cu puţină inspiraţie le poţi şi găsi.

Până mai ieri, nici măcar vinurile clasice nu erau la îndemâna pasionaţilor. Cât despre noutăţile venite din ţări care abia acum încep să se afirme mai puternic pe piaţa internaţională, ce să mai vorbim…

Iar aici vreau să remarc apariţia vinurilor din Slovenia (Refosk, San Thomas), a vinurilor roşii din Villany, a subtilei Kadarka Siller sau a Vinurilor de Tokay (deopotrivă din Ungaria şi Slovacia).

Rieslingul german (diferit faţă de cel din România, denumit şi italian), Icewein pentru pretenţioşi şi Vinho verde pentru cosmopoliţi sunt alte „new entry”.

E drept, vinuri de import se mai aduseseră în marile lanţuri comerciale, dar selecţia lor fusese făcută doar pe criteriul… preţ.

De aceea mă grăbesc să vă comunic că, la început de 2005, în Bucureşti poţi avea acces la Chardonnay-ul onest şi echilibrat Bin 65 de la Lindemans (Australia) sau că te poţi bucura de un Borges Dao fără să faci comandă neapărat la Peter Justensen.

Pentru entuziaşti sau pur şi simplu , pentru consumatorii de vin care se respectă, satisfacţia de a „naviga” printr-o ofertă bine alcătuită este similară cu aceea a pasionatului de artă aflat într-un mare muzeu al lumii. Galeria vinurilor DOC din Franţa include şi Sauternes (Garonnelles 2000), Saint Estephe (Chateau Calon Segur) şi Haut Medoc, Graves sau Pauillac. Este reconfortant să zăreşti pe „simeza” comercială actuală un Chateau Cheval Blanc sau un Brane-Cantenac din Margaux.

În egală măsură, te simţi mai sigur pe tine, când oferi în dar un I-er Grand Cru Classe din Saint Emilion (Chateau La Croix Cardinal) sau, la rându-ţi, când primeşti un Chateau Clos Bel Air din Pomerol.

Sigur, şi vinurile romaneşti au valoarea lor şi, datorită acestui fapt, au din ce în ce mai mulţi admiratori.

În schimb, pentru a avea o scară bună de valori, nu putem exclude repere precum Cadillac,  Medoc sau Cotes de Blaye.

Cum spuneam, din fericire aceste vinuri minunate au apărut şi în Bucureşti, iar eu m-am grăbit să vă dau această veste bună.

The Diplomat//04-10-2005

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru