Old wines – new ideas

 România mai are – încă la preţuri accesibile – vinuri de vinotecă pe o plajă de ani remarcabilă.

Poate doar în Portugalia şi Republica Moldova mai poţi găsi vinuri din anii ’50 încoace cu preţuri, repet, care să nu fie prohibitive.

Un avantaj mare al vinurilor româneşti vechi ar fi acela ca şi ecartul gustativ este complet: de la vinuri albe seci şi dulci până la roşii de foarte bună calitate. Ba chiar la unele vinuri poţi afla soiuri (Silvaner, Clairette, etc.) care nu se mai află astăzi în nici o podgorie în exploatare. Adică au dispărut, fie prin defrişare, fie prin îmbătrânire şi înlocuire. Astfel, aceste vinuri sunt singurii martori ai unor reuşite oenologice trecute, iar valoarea lor de colecţie cu atât mai mare.

În România se beau încă vinuri vechi şi românii le apreciază ca atare. În Vest, după cum bine ştiţi, consumul de vin proaspăt, tânăr, este hotărât favorit în topul preferinţelor.

Totuşi, ce cadou se poate potrivi mai bine decât unul care să marcheze un an cu semnificaţie importantă în viaţa celui care-l primeşte? Scăderea apetitului pentru vinurile din anii ’60, ’70, ’80 din vestul Europei a survenit şi ca urmare a preţurilor mari. De aici, evident şi justificările de … marketing.

Revenind pe teritoriul românesc, v-aş putea recomanda câteva vinuri vechi care să fie încă în parametrii dacă nu ascendenţei, măcar de “palier”.

Vinurile puse la “păstrare” au fost întotdeauna peste medie, iar unele dintre ele n-au ajuns niciodată în “alimentara” (denumirea supermarketului ceauşist). Este cazul Busuioacei de Bohotin, vin care – pot afirma – se află în deplină identitate şi tipar de gust, doar în câteva apariţii gen Rezerve XX sau cel din 1989.

Tot un soi românesc 100%, creat parcă pentru învechire este Grasa de Cotnari, cu un milessime fantastic 1982.

Feteasca Neagră din Dealu Mare sau Merlot ’86, ’87 pot fi achiziţii memorabile.

Un vin alb “mai tânăr” ar fi un Sauvignon Blanc din 1989(!) al celor de la Vinia Iaşi.

Un “Tezaur” autentic îl veţi descoperi şi prin vinurile din vestul tarii (Miniş) respectiv Cadarca ’60 si ’68 (cunoaşteţi pe cineva născut în aceşti ani?).

Din nefericire, multe astfel de valori au ajuns pe mâna unor comercianţi nepricepuţi care le-au maltratat prin neştiinţă sau indiferenţă, anulându-le valoarea. Când cumpăraţi astfel de vinuri, interesaţi-vă în ce condiţii au fost ţinute. Dacă nu au avut parte de o cazare corespunzătoare, oricât de tentantă ar fi oferta de preţ, mai bine le uitaţi. De asemenea, poveştile cu vinoteca lui Ceauşescu trebuie să vă facă precauţi.

Cu foarte puţine excepţii (Vinia, Cotnari) vinurile cele mai bine păstrate au fost cele din staţiunile de cercetări. Apoi, după cum am spus, contează foarte mult şi cine le-a „păstorit” ulterior.

În speranţa că v-am dat o idee bună pentru cadouri valoroase îmi iau rămas bun de la Dvs. până luna viitoare şi vă urez „Noroc”!

 

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru