Paharele din restaurante sau lipsă de respect

De neiertat este că, în 2005, în restaurantele noastre, paharele sunt în continuare privite ca fiind lipsite de importanţă. Lipsa de chef, lipsa de profesionalism, lipsa de… respect?!

Oricum am privi subiectul, ajungem la cuvântul lipsă.

Deunăzi, cinez împreună cu două persoane importante din lumea vinului la restaurantul unui mare hotel din Bucureşti. Unul dintre cele mai mari şi cu ambiţii dintre cele mai pretenţioase.

Dotări tehnice de lux, personal şlefuit, preţuri pe măsură… toate ca la carte.
Comandăm şi… apar surprizele: pahare de circ (măcar nu erau omniprezentele pahare turceşti – ştiţi, acelea făcute împotriva vinului, cu buza groasă), vinuri încinse, ş.a.m.d.

Mă folosesc de această întâmplare pentru a extrage din particular – generalul, adică lucrurile pe care le găsim – din păcate – în majoritatea locaţiilor Horeca.
Nefiind abilitat să ţin o rubrică de critică culinară, nu fac decât să semnalez (pentru a câta oară?) că ne facem în continuare de râs. Şi n-ar fi nimic (poate) dacă nu s-ar pierde şi bani din asta.

Dragi colegi, alegerea paharelor pentru restaurante nu poate fi sarcina achizitorului de hârtie igienică şi mături pentru bucătărie. Aceste pahare nu se găsesc în marile suprafeţe de vânzare şi, în general, sunt postate pe ofertele firmelor specializate. Firme care lucrează cu cei mai mari producători mondiali.

Este inadmisibil să credem că „se poate şi aşa” va funcţiona la nesfârşit.

Mă văd obligat să repun pe tapet câteva dintre avantajele respectării unor standarde profesionale.

Pentru a nu genera confuzii, interpretări, subiectivism, intraţi pe Google şi tastaţi restaurant glasses sau professional glasses şi veţi găsi singuri răspunsul pentru ceea ce înseamnă reper de calitate.

Într-un restaurant, avem nevoie de pahare care să întrunească mai multe calităţi: pe cel estetic, pe cel depotenţator al vinurilor servite, rezistenţă la spălat (chiar mecanic), raport bun calitate – preţ.

În lume, există vreo trei mari producători, unanim recunoscuţi. Respectivii producători au în spate institute de cercetare care găsesc forma ideală pentru fiecare vin în parte.

În funcţie de standing-ul restaurantului se poate ajunge la o formulă basic, destul de puţin costisitoare dar care să împlinească cerinţele unei serviri civilizate.

Putem adăuga câteva seturi de lux, festive. Acestea din urmă vor marca în chip fericit momentele speciale ale unor clienţi speciali.

Aşa cum am mai spus, spectacolul se plăteşte şi nu funcţia de cantină.

Reţineţi că persoanele care trec pragul restaurantelor – fie că sunt români, fie că sunt străini – au un grad de confort financiar datorat unor abilităţi personale.

Cum putem să credem că aceste persoane nu fac comparaţie cu străinătatea sau că nu-şi evaluează corect drepturile pe care le au ca şi consumator de servicii.

Cine este îndreptăţit să afişeze o ofertă după standarde îndoielnice? Cârcotaşii ar putea spune: piaţa. Cererea şi oferta. De acord, numai că această atitudine este din ce în ce mai aspru taxată (repet, mai ales de străini) şi această logică păguboasă („oricum, n-au unde să se ducă”) ne face din ce în ce mai puţin atractivi, mai mincinoşi când vorbim de „ospitalitatea românească” şi, în mod clar, nişte gazde fără respect.

În aceste condiţii putem să ne aşteptăm, la rândul nostru, să fim respectaţi?

HOREBA//21-12-2005

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru