VINDEX - IMPORT

Conceptul VINDEX – un dictionar explicativ al termenilor de specialitate din lumea vinurilor. Cele mai multe VINDEX-uri publicate conţineau, în majoritate, termeni care circulă în România sau traduceri/adaptări ale sintagmelor străine.

Datorită importurilor masive din ultima perioadă, se simte nevoia preluării şi explicării unor cuvinte în forma lor originală, aşa cum se află tiparite pe etichete.

Alsace – Alsacia – regiune disputată istoric între Franţa şi Germania, acum parte estică a celei dintâi. Produce 90% vinuri albe într-un stil caracteristic, unic. Elsass (germană) este despărţită de Germania prin râul Rhin. Dialectul alsacian este diferit şi de germană şi de franceză.

Vinurile de aici se îmbuteliază – prin lege – doar în regiunea de producţie în sticle înalte numite flutes. Riesling, Gewurztraminer, Pinot Gris, Pinot Blanc, Muscat, Chasselas, Sylvaner şi Pinot Noir. Spumantul de aici se numeşte Cremant d’Alsace.

Anjou – regiune viticolă foarte importantă, cu o reafirmare puternică a identităţii. Aflată în bazinul Loirei, în preajma oraşului Angers. Cunoscută prin rose-urile desăvârşite, se impune acum şi cu vinurile roşii. Denumirea pentru vinurile roşii: Anjou – Villages sub care putem găsi vinuri spectaculoase la preţuri echilibrate.

Antinori – cea mai importantă firmă (Negociant) din Toscana şi, foarte probabil, din toata Italia. Operează în multe zone, celebru prin vinurile de Chianti dar şi prin recentele joint ventures din Ungaria, Malta, statul Washington şi Napa Valley.

Appelation controlee – prescurtare pentru appelation d’origine controlee – denumire de origine controlată. Desemnează şi controlează toate zonele geografice în care se produce vin dar şi coniac, armagnac, calvados. Sistemul este luat ca model în toate legislaţiile ţărilor europene.

Aromatized wines (flavoured wines) – categorie în care peste vinul de bază se adaugă materiale aromatizate. Vermutul este vin fortificat aromatizat. Retsina este exemplul pentru un aromatizat nefortifiant. Produsele din această generaţie apar în toată gama de tării alcoolice, grade de dulce, impregnate sau nu cu CO2 şi de arome de fructe.

Asti – oraş şi provincie în Piedmont în nord-vestul Italiei. Apare pe o serie de vinuri obţinute din Dolceta, Malvasia, Freisa, Barbera si Muscat. Moscato d’Asti este versiunea superioară a binecunoscutului Asti Spumante.

Ausbruch – stil de vinificaţie celebru, specific Austriei. Etimologic foarte aproape de Aszu – folosit în Ungaria ca desemnând cele mai bune vinuri dulci obţinute aici. Ausbruch este obţinut prin adiţia la vin a unui must (de obicei extras din Furmint).

Ausone, Chateau – minusculă dar excepţională proprietate în St. Emilion. Produce aproximativ 2000 de cutii de vin pentru care se „bat” o mulţime de negocianţi.

Azienda – o fermă agricolă - în termeni italieni de business. Echivalentul franţuzescului „domaine”. Poate apărea pe etichete doar dacă strugurii şi vinul au fost producţia proprietarii. Totuşi – atenţie – „azienda vinicola” poate cumpăra struguri de oriunde.

Bandol – cel mai serios vin din Provence, arome tipice. Strugurii de Mourvedre domină aceste vinuri, simbolul vinificatorilor mediteraneeni.

Banyuls - … si Banyuls Grand Cru – cea mai puternică apelaţiune pentru vinurile dulci naturale din Franţa. Excelente pentru învechire.

Barbaresco – vin roşu foarte puternic obţinut din struguri Nebbiolo (N – V Italiei).

Barbera – soi roşu productiv, rivalizat doar de Sangiovese. Foarte popular în Italia unde sunt plantate 50.000 ha. Mai nou, îşi face loc şi în America.

Barolo – cea mai puternică şi complexă expresie a transformării strugurilor Nebbiolo. O ascensiune fantastică, o priză la public memorabilă şi, unul dintre cele mai bune cotate vinuri în selecţiile specialiştilor.

Barossa Valley – inima industriei vinicole din Australia. Cererea pentru vinurile produse aici a făcut ca viticultorii să iasă din „vale” şi să planteze şi pe terasele mai înalte „Barossa Rangers” şi să se îndepărteze geografic cuprinzând şi Eden Valley.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru