Apelaţiuni străine I

În abundenţa de vinuri străine, cei implicaţi în zona Horeca, s-ar putea simţi derutaţi. Am evitat formulele “lucrătorul Horeca” sau “profesionistul Horeca”. Asta pentru că un grad de comparaţie subînţeles nu este justificat deocamdată în România. Chiar şi cei recunoscuţi ca fiind “profesionişti” au mari lacune în ierarhizarea vinurilor străine.

Valul importurilor va lovi ca un tsunami pe cei nepregătiţi să înţeleagă fenomenul. În categoria “sinistraţilor” vor intra pe lângă şefii de aprovizionare, ospătari, proprietari, manageri şi consumatori, oameni din presă, publicitari şi… producători români de vinuri.

Fiecare trebuie să se salveze cum poate. Ajutorul cel mai sigur în această situaţie de urgenţă este informaţia.

Am fost tentat să trec în revistă toate apelaţiunile majore care au reprezentare prin diferite vinuri ajunse pe piaţa noastră, dar am realizat că asta ar fi manifestarea unui sindrom foarte des întâlnit “fast…” (fast food, fast information, fast love…). Pentru a nu păcătui, vom încerca să lămurim identitatea denumirilor de origine din străinătate.

Ştiu, cuvântul scris e mai plictisitor (într-o lume în care informaţia se culege în proporţie de 93% doar de la TV) dar e consistent şi… folositor.

Fac o mică digresiune: Ştiţi de ce începutul şi sfârşitul oricărui segment de drum în lucru – din România – este marcat de un prag care-ţi zdruncină până-n ultima bucşuliţă maşina? Simplu.

Pentru că muncitorii care decopertează n-au stat niciodată la volanul unei maşini. Unghiul lor subiectiv este axat pe fanta uşii întredeschise din spatele dubei de transport navetişti (şi aceasta de cele mai multe ori transformată din utilitară de materiale sau animale).

Revenind… Cum ne putem închipui că vom servi clientului o sticlă de vin bun din import, că-i vom putea sugera un „pairing” fericit, dacă noi n-am văzut decât „uşa de la dubă” alias câteva vinuri care „se cer”?

Şi apropos de TV! Îmi doresc foarte tare o emisiune de profil dar, n-o să credeţi, asta doar ca să trezesc interesul pentru adevărata cale a erudiţiei, iar această cale trece şi prin bibliotecă! Mai mult, reclama TV nu este mijloc de informare profesională!

La treabă! Deocamdată timide ca apariţie - (nu sunt foarte ieftine) - vinurile de Alsacia, au o personalitate aparte şi, pentru acest lucru – fani foarte devotaţi.

La ce să ne aşteptăm când intră în discuţie vinuri din „Alsace”? Chiar dacă risc un clişeu: Alsacia = vinuri albe. Riesling, Gewurztraminer, Pinot Gris, Muscat, Silvaner.

Ca şi punct de reper, vinurile din Târnave (mai ales Staţiunea Blaj) aveau aceleaşi note cu vinurile alsaciene.

Rieslinguri puternice, corp bine definit şi cu o persistenţă aromatică pe care n-o prea mai regăsim astăzi.

Gewurztraminerul – arome delicate, structură catifelată, tuşe de fructe, trandafir şi miere.

Pinot Gris, note exotice, greutate.

Muscatul de aici va fi preferatul clienţilor iubitori de şcoală veche: corpolent, elegant, post gust generos. Unul dintre vinurile albe care valorifică plenar „creşterea” la sticlă.

Cei care vor comanda un astfel de vin, probabil că vor avea şi pretenţii culinare pe măsură.

Recomandaţi pentru Gewurztraminer – un aperitiv foie gras, brânză sau asociaţi-l unui desert cu tarte de fructe.
Muscaturile seci se potrivesc cu somon fumee, sparanghel, bucătărie chinezească.

Rieslingul – fructe de mare, peşte oceanic, brânză albastră, raţă pe varză, pui gătit în vin.

Sylvanerul, datorită prospeţimii naturale poate fi recomandat şi la aperitive dar şi pentru feluri principale bazate pe fructe de mare, pui de baltă, melci dar şi pentru un grătar de porc.

În majoritatea lor soiurile de mai sus se regăsesc şi în variante dulci. Se pot achiziţiona fără probleme ani mai vechi care pot face deliciul cunoscătorilor.

Atât, deocamdată! Ştiu că sunteţi obosiţi, că ziua de mâine nu înseamnă neapărat un cer mai senin dar, oricum de pe bancheta din faţă drumul se vede mai bine.

Aşa că, citiţi şi veţi rămâne la volan!

HOREBA//21-03-2006

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru