O cale… a vinului

Nu cu multa vreme in urma, am fost solicitat sa ma alatur unei echipe de profesionisti pentru a scana piata romaneasca de vinuri. Rezultatul muncii noastre va fi un fel de Top 100, desi spre deosebire de o astfel de selectie, in care audienta face ierarhia, noi am cautat calitatea, prestanta, continuitatea, compatibilitatea cu exigentele oricarei elite a cunoscatorilor din orice capat al lumii.

Am inteles cu aceasta ocazie cat ii este de greu consumatorului. Omului care, desi ii e drag vinul, are date despre acesta… cam cate i-au fost date de pe etichete, in cel mai bun caz.

Si etichete… avem. Mii. Corecte si mincinoase. Frumoase si urate. Combinate.

Ei bine, in acest noian al informatiei, in reteaua de vorbe de duh sau de stiluri bombastice, calofile sau voit samanatoriste, agramate sau gratuit pretioase, iubitorul de vin se sprijina pe date reale putine. Iar riscul de a nu ajunge la vinul dorit este cu adevarat mare.

Sunt peste mia de etichete (numai vorbind de cele romanesti) in piata, iar vinuri valoroase sa spunem… o suta.

Ma gandesc ca si din acest motiv proprietarii de vinuri bune le pun preturi asa de mari. Unele dintre ele depasesc cu mult cotatiile vinurilor consacrate mondial.

Dar fiind putine ca numar si in cantitati mici, producatorii romani inca le pot „pretui” astfel. Interesant va fi jocul preturilor incapand cu 2007, an in care vor intra pe piata vinuri din afara neingradite nici macar de faimosul contingent.

Acum, revenind la cele „100”…

Evident ca putine se pot gasi in rafturile marilor retele. Acestea au nevoie de serii lungi si prin identitatea lor lucreaza cu vinarii”industriali”. N-ar fi nici o problema ca acestia privesc vinul in primul rand ca pe o afacere si rareori ca pe o arta, daca onestitatea ar fi un reper fix pentru dumnealor.

Pe de alta parte cine e de vina ca oamenii cu bani si cu „pretentii” se duc sa-si „aleaga” vinurile din mamutii de retail?

Macar o secunda daca s-ar gandi ca logica retailului de retea si de mare suprafata (grand surfaces) nu permite decat inregistrarea unor produse de continuitate pe termen lung, respectiv de mare tiraj, poate ar realiza ca nu e vorba de nici o „alegere”.

Poate ca romanii ar trebui sa invete sa incadreze corect locurile de aprovizionare.

Sigur, si in hipermarket iti bifezi o gramada de necesitati, inclusiv vinul de zi cu zi, pentru gatit sau cel de dat cadou zugravilor.

Pentru serile speciale, pentru aniversari, pentru cadouri cu bun gust, pentru oaspetii/partenerii din strainatate, vinurile potrivite se afla in locuri speciale.

E drept, nu prea multe.

Din acest motiv dar si din cauza faptului ca un lucru bun se termina repede, entuziastii, cei care inteleg cu adevarat valoarea vinului ar trebui sa mai invete si sa-si faca propriile rezerve.

Culmea e ca vorbim de o solutie si mai ieftina si – in mod cert - eleganta.

Topul 100 ar fi o cheie de control.

Ar putea aparea si polemici dar ele ar ramane „cordiale” pentru ca argumentele folosite s-ar extrage din aceeasi categorie de judecati. inhiband bucuria generala de astazi de a se stropi mesele cu lichide, nedrept numite vin.

Sper ca Industria Vinului sa-si gaseasca calea (intr-o lume a globalizarii acceptam si termenul industrie) iar Wine Industry sa reflecte – asa cum imi place sa spun – reimprietenirea romanului cu vinul bun.

Wine Industry//13-05-2006

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru