Producătorii mari pot deveni partenerii restaurantelor?

… până acum s-a văzut că, da. Râuri nesfârşite de vinuri medii* au alimentat ani de zile restaurantele. Consecinţele: o piaţă Horeca slaba, prost cotată. La ce să ne aşteptăm din 2007?

Exista pe vremuri un exces de expunere a imaginii lui Eminescu. Din lipsa unei culturi reale, diferiţi „însărcinaţi” ai timpului – politruci, propagandişti, profesori, ziarişti, ş.a.m.d. – îl luau ca „aliat” pe Eminescu.

Poetul ajunsese să fie expresia cea mai înaltă a sensibilităţii umane, cel mai prolific creator de limbă, matematician vizionar, filosof peste filosofi, astrolog sub acoperire.

Ei bine, plimbarea poetului naţional ca un autobuz-bazar prin toate staţiile aglomerate de români avizi de luminare instantanee a ajuns – cum era de aşteptat – să stârnească reacţii adverse chiar si din partea exegeţilor avizaţi.

Acest „bun la toate” putea să ştirbească în mod definitiv portretul real al scriitorului.

Dozajul bunului simţ a revenit şi, odată cu el, normalitatea.

Nu vreau să fac o comparaţie searbăda şi, cumva, nepermisă, Eminescu – vin. Doresc doar să creionam o similitudine a suficienţei şi a pseudoculturii oenofile.

Din necunoaştere, „vinuri vedetă” (eticheta x sau Y) au fost cooptate pentru toate restaurantele. Pentru toate ocaziile. Pentru toate mâncărurile.

N-a contat că vedetismul se extrăgea doar din expunerea firească într-un alt compartiment al economiei, concurent chiar, retailul.

Astfel, doar pentru că-l cunoşteau din experienţele lor modeste, achizitorii (deveniţi peste noapte factori decizionali in restaurante), au început să populeze pivniţele cu ceea ce, în mod normal ar fi trebuit să se găsească doar la supermarket. Situaţia a convenit de minune producătorilor care, în cele din urmă, au ajuns să elaboreze şi teorii oficiale menite să susţină această aberaţie economică dar şi… identitară.

In acest mod s-a ajuns la un paradox memorabil.

România este recunoscută ca având o slabă ofertă în restaurante (serviciile, în general suferă din lipsa ştiinţei, cunoştinţei şi a conştiinţei).

Cauza ştergerii ţării noastre de pe lista marilor operatori de turism, scăderea numărului de vizitatori este – printre altele – şi oferta palidă de vinuri din restaurante.

Pe de altă parte, industria româneasca a vinului, deşi s-a alimentat din această situaţie, a pierdut sau e pe cale să piardă un sector foarte atractiv in alte ţări: Horeca.

Si când spun „s-a alimentat” trebuie să fac o precizare: a crezut că exploatează cu puţine resurse si acest câmp. Greşit. Piaţa a rămas mică, nedezvoltată şi – atenţie – vulnerabilă.

Adică, chiar şi după ce va trece prin invazia posibilă a unor vinuri-impostor din import, după această etapă efemeră, Horeca îşi va umple cărţile de vin cu titluri dedicate. Dacă vor fi de import, nu e vina consumatorilor!

În faţa unui astfel de scenariu, poate ca n-ar fi rău să ne acordăm mai multă atenţie unii altora – producător – restaurante.

Şi, pentru că unii producători precum SERVE, Carl Reh Winery, VINTERRA, RECAS, Domeniul Coroanei, Agricola Stirbey, Da Vino, au deja clar manifestată şi disponibilitatea de a susţine oferta pentru restauraţie, să încercăm să anticipăm ce se va întâmpla cu greii: Murfatlar, Jidvei, Cotnari, Vincon. Ce se va întâmpla cu ei in raport cu Horeca.

În principiu, fiecare susţine că are vinuri de restaurante. Şi vorbesc serios. Nu se referă la ce există până acum in restaurante.

Au apărut game noi şi apar în continuare.

Traseul însă e tras la ştampilograf. Piaţa mică, stăpânita de vinuri mai slabe, lansate deunăzi chiar de către ei înşişi, împiedică penetrarea noilor proiecte. Drept care, acestea se sfârşesc în supermarket.

Sau, sunt elaborate branduri distincte însă tot ieftine, în aşa fel încât listarea să fie facilă iar consumul „garantat”.

Asta se mai poate până la anul! Concurenţa de preţ, de calitate, de etichetare, de promovare, venită din partea vinurilor de import, va forţa rescrierea unor teorii de reţinut azi doar prin… aroganţă.

La această oră, singurul care pare să trateze şi în fond problema este Jidveiul. Curios, unul dintre cei mai puternici emitenţi de vinuri vedeta din trecut, prezintă, astăzi, mai mult decât o declaraţie de intenţie – vinuri mari precum cele din Castel si Tezaur.

Sunt convins că un cor de voci puternice, venite din partea responsabililor de vânzări, ai celor amintiţi pot acoperi discursul meu. Mai mult – CIFRELE – pot contrazice diagnosticarea mea. Din fericire, am observat că România nu rămâne chiar în afara trendurilor de bun simţ şi, la fel ca în ţările pe care le admirăm, vinurile bune vor fi prezente în restaurant. La început, alături de cele care în CIFRE par să se descurce bine în acest mediu, iar apoi – singure, în teritoriul lor de drept.

Va trebui să urmărim consolidarea opţiunii celor de la Murfatlar (care, la rândul lor trebuie să ajute piaţa în segmentare).

Oamenii de la Vincon sunt mai demult pe drumul căutărilor. Probabil, că ei si ceilalţi granzi, vor găsi resurse pentru a susţine aceste produse aspiraţionale, recreaţionale, culturale – (da!), poate nu foarte profitabile azi, în schimb definitorii pentru semnătura românească în piaţa Horeca de mâine.

P.S. Realizez că am „scăpat” cel puţin doi producători care deşi au vinuri foarte bune, (unele dintre ele marcând memoria consumatorilor), sunt greu de fixat într-o categorie, dat fiind glisajul (cam lung) între toate segmentele pieţii şi în postúri economice… inedite.

*dacă aserţiunea poate fi amendată, trebuie să nu uitaţi că ponderea a fost deţinută de vinuri sub-medie!

HOREBA//15-12-2006

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru