Marea Decantare

Nu cred ca vor veni anii in care sa nu conteze daca tii elegant un pahar de vin (de piciorul acestuia) sau daca degetele vor fi risipite pe cupa „decorand-o” cu amprente mai mult sau mai  putin unsuroase.

Nu cred ca nu va conta nici ce vin bem, singura rigoare ramanand sa nu punem cola… cu zahar!

Nu este posibil ca aceste lucruri (si multe altele care se intampla si azi la periferie) sa ajunga dominante in tiparele de consum.

In conditii normale vinul isi va recapata valoarea reala, naturala.

Mediul de afaceri, prin oamenii instariti, cultivati, va fi unul in care vinul isi va pune in lumina valenta culturala, pe aceea de semn social si, abia in cele din urma, folosinta culinara. Ba, chiar si in aceasta dimensiune, vorbim de granite subtiri intre gastronomie, arta, stiinta…

Initiem aceasta rubrica nu pentru ca analizele clinice ale societatii romanesti ar arata bine. Dimpotriva. Tocmai in tiparele deformate de consum, Romania isi arata slabiciunea invatamantului, proasta pastrare a traditiilor si excesele consumiste.

Din nefericire, destui oameni cu un confort financiar sporit – descalifica valorile universale, impunand reguli primitive.

Nu are rost sa negam ca uneori stridenta e pusa la loc de cinste devenind mod de viata pentru cei in cauza si model pentru cei care – deocamdata, zic ei – nu au ajuns sa aiba acest gen de „libertate” a banului.

Succesul financiar este argumentul suprem ca orice lectie de bun gust este una fara rost, de vreme ce ei – invingatorii, nu-i asa?! - n-au avut nevoie de lectii ca sa ajunga in varful piramidei…
Riscam ca prin condescendenta noastra sa lasam sa se aplice o eticheta gresita comunitatii oamenilor de afaceri.

Asadar, daca personajele de mai sus sunt in minoritate, inseamna ca putem sa ne ocupam de bunul gust al vinului nelasand nicio sansa imposturii.

Vom putea fi siguri ca avem intotdeauna o asortare perfecta intre statutul nostru social/profesional si hainele purtate, parfumul folosit, ceasul si pantofii etalati dar si a vinurilor alese.

Numarul titlurilor de vin din ce in ce mai mare poate crea uneori confuzii.

Cu toate acestea, cateva reguli de baza au darul de a ne asigura macar o alegere potrivita chiar daca nu atingem, prin uzul lor, culmile rafinamentului.

Dupa o perioada de acumulare, de crestere – la fel ca si in afaceri – se simte nevoia de consolidare, de decantare, de… stilare.

Aici apare setea de informatie specializata, actualizata si obiectiva.

E pacat sa ai puterea de a avea acces la ceva bun si sa nu te bucuri de acel ceva doar pentru ca n-ai stiut ca exista…

De pilda, vinurile celebre de pe plan international… vinurile premiate aici, la noi… colectiile bune… editiile limitate… seriile de aur… si multe altele care nu sunt simple exercitii de marketing.

Informatia pentru pretentiosi nu vine pe cablu TV!

Se stie ca anumiti compusi ai vinurilor distrug celulele canceroase, altii intarzie imbatranirea, bolile degenerative sunt incetinite de consumul de vin rosu, se vorbeste de paradoxul francez – mancare grasa + vin rosu = cea mai mica rata a afectiunilor cardiovasculare…

Enunturi generoase, si culmea!, majoritatea sustinute realmente de vinuri. Dar care vinuri?

Putem crede ca in spatele milioanelor (nu e figura de stil) de butelii apartinand brandurilor super mediatizate vom gasi prezervate astfel de insusiri… naturale?!

Ocolesc retorica si raspund: nu.

Nu se poate sa cautam telefonul cu cat mai multe functii (pana la urma un element exterior noua) dar vinul sa fie cel mai ieftin si cu cele mai putine atribute.

Pe langa problema de imagine intervine si un aspect simplu: vinul ajunge in corpul nostru!

Cu putina rabdare (de vreo 17 ani) am ajuns sa vedem si piata romaneasca asaltata de vinuri bune. Romanesti si de import. In acest moment insa, aceste vinuri sunt laolalta pe raft cu vinuri proaste, cu vinuri contrafacute, cu simulacre de vinuri notorii – in fond niste facaturi, s.a.m.d.

As recomanda celor care sunt atasati de valoare sa aleaga vinuri verificabile. Exista anuare internationale, selectii intocmite profesionist sau – din cand in cand – rubrica de fata!

In epoca post tranzitie sa limpezim apele si sa decantam vinurile!

Ne vom simti mult mai confortabil.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru