Catalin Paduraru

Montalcino

Imaginea unei comune din Italia, care, pentru a-si afirma identitatea, n-a ales stereotipurile”luptei impotriva asediilor franceze sau spaniole”, (desi ar fi avut dreptul sa o faca) ci, intr-o maniera pozitiva – iata, de succes! – a apelat la ceea ce fac oamenii de aici cel mai bine: vinul!

Constatam ca nu genul acesta de modele am „importat” din vest. Nu are rost sa comentam de ce iluzia succesului fara seriozitate, fara munca, fara stiinta – e la indemana romanului. Poate sa fie de vina si lipsa de informatie. Pentru indepartarea acestui neajuns exista aceasta pagina de 6 ani. As incerca chiar sa desprind si o observatie incurajatoare: sectorul Horeca se schimba vizibil in bine.

In acest context, cred ca foarte scurt timp, ofertele, cartile de vin, vor cuprinde selectii inspirate, „acoperitoare” pentru pretentiile publicului din ce in ce mai avizat.

Nu vor putea exista restaurante fara cateva „Frante” cotate, cateva titluri „la moda” din Lumea Noua, cateva vinuri mari romanesti destinate Horeca – care sa reprezinte marile zone viticole si, evident, vinurile care au adus Italia pe pozitia exportatorului Nr. 1 din lume.

Dintre acestea, Rosso si Brunello din Montalcino sunt campioane ale popularitatii.

Daca adaugam numarul mare de oameni de afaceri italieni, turisti de alte nationalitati care au deja obisnuinta consumului de vin italienesc (altfel n-ar fi putut Italia sa exporte atat), romanii care din motive diferite (munca sau relaxare) sunt apropiati ai Italiei, ajungem la concluzia ca aceste vinuri pot incuraja o afluenta sporita, cresc satisfactia clientilor si ca, toate acestea duc in mod fericit la profit…

Pentru a comanda aceste vinuri este indicat sa le cunoastem.

Exista oferte industriale si oferte de „semnatura”. Fiecare isi alege ce fel de vin doreste sa vanda in functie de clientela selectata.

Este clar ca un restaurant nepretentios va propune vinuri cu notorietate de masa (cum ar fi vinurile cu reclama la televizor) si ca restaurantele fine vor prezenta vinuri fine, „gasite” in colectii sau in portofoliul caselor cu productie limitata, adevarate capodopere ale DOC-ului respectiv.

Asadar, in Montalcino, sunt active 120 de proprietati viticole.

Strugurele de Sangiovese sta la baza vinurilor de aici, vinuri supuse unor reglementari foarte stricte. Brunello, de pilda, nu poate fi Brunello daca nu este rezultatul acestor reglementari.

Viei nu ii este permis un randament mai mare de 8 tone la hectar. Vinul obtinut trebuie sa stea obligatoriu doi ani in butoaie dar, pentru a putea fi vandut, trebuie sa astepte cinci ani! (sase pentru Reserva).

Vanzarea cu un an mai devreme nu poate fi facuta decat sub denumirea de Rosso dar nimeni nu „degradeaza” astfel Brunello decat in fata unui mare impas financiar.

Rosso poate fi vandut dupa un an de la producere, inaintea urmatoarei recolte (la 1 septembrie).

Poate ca par hilare aceste restrictii, insa ele au facut ca vinurile din Montalcino sa reprezinte un fenomen mondial, cu „repercursiuni” atat de benefice pentru locuitorii acestei zone.

Artisti plastici, poeti, actori, spioni, enologi din tata-n fiu, industriasi, nobili din familii vechi si-au gasit in Montalcino posibilitatea de a se exprima plenar, oferind iubitorilor de vin bun culmi ale placerii gustative.

Biondi Santi, Fattoria dei Barbi, Romitorio, Colombini, Ciacci Piccolomini, Poggio Amorelli, Sant’ Appiano –exemple de diversitate identitara in unitate de scop: calitate.

Biondi Santi este exemplul proprietatii „asezate” care mizeaza pe „mostenire”. Are si de ce. La 1800, Ferruccio Biondi Santi selectioneaza o clona pe care o si planteaza in noile vii Greppa, marcand inceputul acestui succes, devenind si matrice pentru intreaga zona, viticultorii preluand in timp aceasta clona din Sangiovese Grosso.

Motiv in plus pentru noi ca textul din prezentarile Biondi Santi „…rezultat al cercetarilor de 200 de ani…” sa nu il interpretam ca pe o figura de stil.

DOCG-urile de la Barbi (diferenta mare de substanta intre desuetul mesaj al papusilor cu aceeasi sonoritate si acest producator de top) pastoresc grave dar linistite si restul vinurilor din gama: Birbone Toscana (IGT – indicatie geografica tipica), Brusco dei Barbi, Rosso Montalcino sau vinurile pe care familia le produce in Chianti.

Varful piramidei – Riserva (2000 – 2001) Brunello. Cu un extract sec convingator (32 g/l), cu aproape 140 alcool, zahar rezidual 1,4 g/l – vinul acesta isi face loc alaturi de orice mare chateau frantuzesc, oferind cunoscatorilor si posibilitatea de a-l mai creste inca 15-20 de ani!

V-au cerut clientii Dvs. vreun vin alb sec, neagresiv, numai bun de stins setea?

Recunoasteti ca aveti probleme atunci cand trebuie sa recomandati un vin direct, onest, la un pret echilibrat?

Vinurile albe de Toscana pot fi oricand solutia.

Bianco di Toscana de la Sant’Appiano este produs din malvasia (60%) si trebbiano (40%) dar nu acesta este „clou”-ul ci suprafata de pe care este recoltat: doar un hectar! Este clar ca un  astfel de vin nu poate fi gasit in cash & carry sau in supermarket. Pe lista selectiei Dvs. poate insemna pentru clienti respect, pricepere, exclusivism…

Ce ati spune daca ati afla ca, traind intr-o lume normala, marii nostri artisti plastici ar fi fost si proprietarii unor vii, tot ei fiind aceia care-si vor fi facut singuri etichetele?

Castello Romitorio este parte a creatiei oenologice si artistice – in acelasi timp – a unui artist contemporanSandro Chia. El insusi declara ca face vinuri cu aceeasi pasiune cu care picteaza.

Etichetele realizate sunt elocvente in acest sens si pot constitui inca un subiect in plus pentru clientii de restaurant (Daca mai este nevoie de aceasta precizare: vinurile lui Sandro nu se gasesc in alimentara).

Trebuie inteles din aceasta survolare peste Montalcino ca „restauratia”, industria ospitalitatii din Italia nu s-a dezvoltat fara o oferta pe masura. Recunosc ca sectorul horeca din Romania a avut de suferit din acest motiv: vinurile destinate teoretic restaurantelor, se labartau indecent pe standurile luminate cu neon sau cu vapori de mercur in halele de tabla ale en-gross-urilor. Este totusi o epoca care se apropie de sfarsit.

In noile conditii, lipsa de vinuri bune din oferta Horeca nu mai are nicio scuza. Chiar daca ustura, amintesc ca din est, doar romanii n-au inteles inca acest lucru.