VACUVIN – Inovaţii

Totul a pornit de la o idee. De ce să pierdem vinul rămas neconsumat după deschiderea unei butelii? In 1983, B. Schneider a găsit soluţia păstrării vinului proaspăt şi nealterat: pompa de vid. Acesta a fost primul produs al unei serii de succes, care astăzi este cunoscută în toata lumea.

Sigur, a realiza o pompă de vid nu e mare lucru, dar a-i conferi un design atrăgător, uşurinţă în mânuire, în condiţiile unei fiabilităţi crescute şi toate acestea la un preţ decent – iata - sarcina îndeplinită de VacuVin.

Ulterior au apărut şi celelalte produse adresate pasionaţilor.

Cel mai bine ar fi să le cunoaştem pe rând.

Aşadar faimoasa “pompiţă de vid”. Principiul este simplu. Un cilindru etanş, un dop supapă. Prin câteva mişcări succesive, aerul din sticlă este scos şi adio oxidare.

In acest fel se poate bea un pahar de vin fără a consuma neaparat o sticlă întreagă.

Că este un concept generos – o dovedeşte cifra utilizatorilor din întreaga lume: 25 de milioane! Pentru pentru puţin „spectacol” (s-o recunoaştem) există şi varianta mai elegantă: Vacuum Saver Concerto. Mai ergonomică, această versiune prezintă şi un element inedit. La realizarea nivelului optim de vacumare, se aude un sunet – care anunţă utilizatorul să se oprească. Imaginaţi-va reacţia prietenilor în faţa unei astfel de demonstraţii!

Mai departe – WineMaster Corkscrew and Foilcutter – adică tirbuşon cu decapsulator.

Acest model (cu adevărat impresionant) este descris adesea în presa de specialitate ca fiind cel mai avansat tirbuşon. WineMaster este numit neoficial AKM – din cauza zgomotului de armă automată, aparut atunci când reglezi partea care se prinde de gâtul sticlei.

Admiraţia oricui priveşte (sau utilizează) acest tirbuşon provine din constatarea că nu există nici mişcare de rotaţie şi nici mişcare de extracţie.

Apăsând mânerele cu uşurinţă, dopul va fi extras de către o spirală specială. Pe partea superioară există şi un mic cuţitaş (foilcutter) cu care, printr-o rotire suplă, se decapsulează butelia.

Ajungem la un accesoriu pe cât de mic şi de ieftin, pe atât de folositor.

Bottle Coaster – mai pe româneşte un suport pentru sticlă care nu numai că arată bine, dar şi protejează masa de zgârieturi sau, după caz, faţa de masă de urme, colectând în rezervorul special condensul.

Acest suport se prinde instantaneu de sticlă şi datorită unei garnituri speciale nu cade atunci cand turnam vinul.

Wine Server se prezintă ca un manşon negru care se aplică pe gâtul sticlei.

Prestige Wine Cooler. De fapt o frapieră fără gheaţă.

Un alt element simplu si eficient este si „anti-picurătorul” transparent. L-am putea introduce în categoria „gadget”-uri datorită raportului preţ – efect obţinut. Înlătură orice risc de stropire accidentală.

articol realizat cu sprijinul www.evinoteca.ro

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru