Toscana. Florenza. 2012

In perioada 16-23 februarie, viticultorii şi vinarii italieni, aparţinând consorţiilor regionale sau reuniţi în sindicate de producători au ţinut capul de afiş al celor mai aşteptate manifestări ale domeniului. Lor li s-au alăturat producătorii de ulei de măsline şi producătorii de brânză cu denumire de origine.

Operatorii din agroturism au fost implicaţi şi ei, la modul cel mai profitabil, adică prin cazarea a mii de turişti sau specialişti.

Reiau pentru a face un raport. Toţi poducătorii toscani, din toate consorţiile (cele mai cunoscute fiind Brunello di Montalcino, Chianti, Chianti Classico, Nobile di Montepulciano, Vernaccia di San Gimignano), au împărţit în etape succesive, sub egida „BUY WINE”, Gara Leopolda din Florenza pentru a atrage atenţia asupra produselor lor.

S-au organizat trasee oenoturistice pentru vizitarea cramelor. Serile au fost rezervate, pe rând, recepţiilor organizate în palatele administraţiei si în pensiunile din localităţile dintre vii. S-au pus la dispoziţie mâncăruri bune, produse locale, vinuri bineînţeles.

Autocare cu ziarişti, studenţi sau turişti straini au împărtăşit sentimentul că „la ţară” sunt resursele pentru un nou început al unei noi gândiri economice.

Cum suntem noi conectaţi la această posibila lecţie de istorie?

Mai…nicicum. Am fost singurul român prezent oficial acolo datorităfaptului că sunt membru activ al FIJEV (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Vin).

Mesajul de actualitate nu este prelucrat foarte clar la noi şi, exact ca in vremurile rele, parcă ne izolăm în neputinţa noastră de a face saltul „calitativ”.

Da, o ţară mare ca Italia, afirmă că din zona rurală poate veni plus valoarea.

E drept, se abandonează ipocrizia, consumerismul, infatuarea. Se poate sta în Toscana în case vechi, se pot vinde mărfuri alimentare în magazine tradiţionale, valorile vinului pot fi comunicate fără frica de a fi catalogat cineva „beţiv”. La noi, aşa cum am mai spus, suprareglementarea, adoptarea formelor fără fond ne aduc hoteluri moderne, magazine cu faianţă (dupa lege) şi încurajarea de a bea „2 litri de apa” pe zi…dar cam atât…

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru