Only for a few…

Vinurile cu personalitate nu se află –de cele mai multe ori- la supermarket. Vinurile mari au un tip special de comunicare şi sunt „vizibile” numai pentru cunoscători sau iubitori de vin.

Cititorii Forbes Life trebuie sa fie primii informaţi în ceea ce priveşte vinurile bune, noutăţile din domeniu.

In premieră, vinurile LILIAC, Lechinţa. O zona renăscută prin efortul grupului austriac amb.holding. Vinurile, cu o prezentare specială, cu semne care aparţin expresiei austriece, sunt de o calitatate remarcabilă. Vinuri albe si rose, dintre care cel mai uşor de reţinut ca semnătură este un Sauvignon Blanc. Greu de încadrat în compania celorlate vinuri din Sauvignon din Romania, chiar exotic în arome, cu trimiteri către citrice supracoapte, soc, pere, acest vin delicat şi modern se poate plia pe noile tipare de alimentaţie. Pentru cei care ţin la siluetă, lipsa zahărului rezidual este o binecuvântare, iar asocierile se fac cu bucătăria uşoară, legume abia atinse de „prelucrarea termică”, carne cu ierburi aromatice şi/sau fructe puternice în gust: mango, fructul pasiunii, papaya.

O altă apariţie se remarcă nu numai prin calitatea vinului, mai exact prin oglindirea perfectă a terroir-ului (a zonei de producţie, incluzând şi factorii de climă) ci şi prin provenienţa de pe o proprietate „boutique”: 7 hectare. Domeniile Anastasia. Crama care se concetrează pe exploatarea unei suprafeţe mici în folosul calităţii. Astăzi, în piaţă, există Domeniile Anastasia Merlot 2009,dar vor fi pusesub reflectoare un Chardonnay şi un Cabernet Sauvignon,cât de curând. Vă imaginaţi că la un „tiraj” mic de sticle, aceste vinuri nu pot fi găsite peste tot.

Favorizat al climei, solului şi nu în ultimul rând al Fortunei, prin întâlnirea cu un investitor bine intenţionat, Avereştiul, un sat necunoscut din Moldova, va ajunge „prieten” cu oamenii din lumea bună a societăţii. Va fi remarcată, în primul rând, Zghihara de Huşi, timid pusă până acum în piaţă de alţi operatori, şi alte vinuri albe, toate beneficiind de cea mai mare aciditate naturală din ţară. Etichetele vor purta înscrisuri: Povesteşti, Indrăzneşti, Cinsteşti, Dăruieşti, Drăgosteşti, Cucereşti, schimbând cu curaj modul de abordare al identităţii vizuale pentru vin, sincronizându-se perfect cu secolul XXI.

Ar fi o nedreptate să las in umbră efortul marilor producători de a se reîmprieteni cu iubitorii de vin (wineloveri), cu cei care aşteaptă de la vin mai mult, nu doar valenţa…alimentară.
Interesant este că toţi marii producători au vizat –până acum- publicul larg şi mai puţin pe cel de pe palierul mediu/superior, iar cât despre high-end…

Totuşi, replantările, adică „naşterea” unor vii noi, modernizarea cramelor (aici chiar i-am ajuns din urmă pe occidentali), instruirea la cote de excelenţă a vinificatorilor, confruntările din marile concursuri internaţionale (în iunie, se desfăşoară şi în România International Wine Contest Bucharest 2012) au făcut să apară vinuri din ce în ce mai bune. Unele foarte bune, extraordinare. A fost momentul care a determinat managmentul acestor producători să ni se adreseze nouă, „entuziaştilor”. Cu alte cuvinte, să facă vinuri pentru o „felie” mai mică din piaţă, dar foarte selectivă.

Jidveiul are deja în pregătire o gamă restrânsă, vinficată de un mare oenolog francez Mark Dworkin, iar vinurile vor purta nume importante pentru viaţa proprietarului, ceea ce ne asigură ca nu vor fi nicio secunda neglijate.

Murfatlar a transformat deja proiectul „Crama mică din crama mare” în „M1. Crama Atelier”, aducând un oenolog de renume internaţional, incredibil dar…român, Razvan Macici – din Africa de Sud.

Am lăsat la urmă Cotnari-ul pentru că este cea mai mare bucurie să văd această zonă valorificată la potenţialul ei, să înregistrez apariţia unor vinuri care ies de sub şabloanele existente şi, foarte important, să aflăm că acest puternic operator va recupera soiuri importante pe care Moldova începea să le scape printre degete: Feteasca Neagră şi Busuioaca de Bohotin.

Pentru că aveţi aceste informaţii in premieră, vă rog, folosiţi-le!

Nu cumpăraţi vinurile care nu vi se adresează.

Faceţi cunoştinţă cu vinurile bune!

Savoir boire, savoir vivre!

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru