Lecţia vecinilor - Croaţia

Stricto sensu – vecin – înseamnă cel de lângă tine, cineva care locuieşte în imediata apropiere. De aceea, a atribui croaţilor atributul de vecini pare forţat. Nu e aşa, dacă ne gândim în perspectivă istorică sau mai simplu, dacă am admite că avem multe lucruri în comun cu popoarele din toată această parte a lumii. Ca un făcut, ne cunoaştem foarte puţin vecinii, nu avem relaţii prea calde cu nici unii dintre ei, nu-i înţelegem, ne considerăm superiori, chiar. Câţi dintre noi, se gândesc cu recunoştiinţă la armeni, de unde se trage Antim Ivireanu (Iveria = Armenia) unul dintre primii modelatori ai gramaticii româneşti. Cine adresează mulţumiri georgienilor, care au cultivat viţa de vie de acum mai bine de 7000 de ani şi din fibra căreia se trag multe soiuri româneşti care au rezistat filoxerei?!

Uităm prea des să vedem ţinuturile depărtate din care au venit aromânii sau ce înseamnă şi sudul pentru noi. Mă opresc aici pentru că, într-o rotire a unui compas imaginar, regăsim mai multe umbre în loc de lumini. Poate e o etapă. Etapa, presupune elementul tranzitoriu.

Să ne întoarcem la Croaţia. Bistriţa, Islaz, Istria vă par familiare. Ei bine, aceste cuvinte, pe lângă multe altele sunt similare cu multe din România. Nu pentru că am avea asemănări de limbă (deşi, în mod clar la noi sunt „importuri”), ci, pentru că spaţiul în care trăim are mai multe interferenţe faţă de cât suntem noi, românii, dispuşi să recunoaştem. Pe scurt, aflat într-o călătorie pe Marea Adriatică, timp de o săptămână, am putut întâlni în numeroasele insule de aici, o viticultură sănătoasă, care prin explotarea eficientă a produsului finit, vinul, şi, adaug eu, oenoturismul, asigură oamenilor un trai bun, decent. Adică, cam ceea ceea ce nu prea reuşim noi de vreo 20 de ani. Foarte interesant că soiurile locale: Grasevina, Plavac, Babic (Babici), Marastina, Krlnjak sunt de fapt soiuri care au o circulaţie foarte mare în bazinul mediteraneean, şi chiar în toată lumea. Ultimul menţionat este cunoscut ca Primitivo în Italia şi Zinfandel în SUA.

In faţa acestei realităţi, tacticoşi, croaţii, nu contrazic, nu sunt vehemenţi în a-şi afirma identitatea, ci, încetul cu încetul furnizează informaţie. Pe toate canalele. Mici muzee, pliante, expoziţii, puncte de informare. Aşa am ajuns să mă gândesc de ce Grasevina, de pildă, se numeşte şi Vlassky Ryzlink – adică Riesling Vlah, cu un sinonim lămuritor Riesling italian… Sigur, e o presupunere, dar se pare că originea latină e evidentăîn denumire. După cum lesne se înţelege, chiar şi într-un bob de strugure putem afla…adevărul. Pentru asta, ar trebui, totuşi, să învăţăm, să recunoaştem ce fac alţii bine, să construim, să ne afirmăm…

În acest context, ideea mea, Muzeul Naţional al Viei şi Vinului n-ar fi un punct bun de plecare?

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru