Despre IWCB 2012

Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2012 sau, pe numele cunoscut şi de români şi de străini, International Wine Contest Bucharest 2012. Cel mai important concurs de vinuri din România.

Misiunea acestei competiţii este aceea de a identifica, ierarhiza şi promova vinurile de valoare.
Se poate spune că ataşarea însemnelor concursului oricărui vin câştigător aduce beneficii de imagine imense dar, mai ales, spor la vânzare.
În balanţă, cine nu este vizibil în acest Concurs, este ca omul care nu zâmbeşte sau nu bea vin:…ascunde ceva.
Spre deosebire de alţi ani, chiar dacă International Wine Contest Bucharest rămâne în continuare sub limita bugetului normal, în 2012 s-au făcut eforturi deosebite pentru ca desfăşurarea Concursului să se facă în bune condiţii.
Pentru toţi cei care au sprijinit acest demers curajos se cuvine, mai întâi de toate, să aduc mulţumiri.
Tot ceea ce am intenţionat, ceea ce s-a întamplat, şi tot ceea ce urmează, a luat şi ia forma unor mesaje care, prin intermediul partenerilor media, ajung în piaţă.
Revista MILLESIME, bucatarescu.ro, afterhours.ro, HRBexpert, vinul.ro, Good Food, ForbesLife, Food&Bar Magazine, Vyp Stile.ro, Revista Fermierului, Centrul de presă.ro – au fost principalele medii prin care am comunicat cu publicul. Sigur, nu putem omite longevitatea cu care TVR2 a preluat siglele ADAR şi ale Concursului, încă de pe la începutul anului, prezenţa Monney Channel sau importanta colaborare cu Global Wine and Spirits.
Inedită şi valoroasă a fost afişarea de către COCOR timp de 3 luni a imaginii Concursului pe mediafaţada din centrul Bucurestiului. Cel mai aproape de organizatori au stat (cred ca uneori şi întrebându-se ,,de ce”?), creativii de la VIOLET, realizatorii de ,,imposibil” de la Master Graphic Media sau cei cu care ne-am ,,construit” pe net, E-studio (tot ei sunt şi posesorii unei noi ,,jucării”, youstream.ro, adică ceea ce dă posibilitatea unui proprietar de cramă să transmită live on+line, spre clienţii săi.
Am mai avut sprijin direct de la Valdo Invest, sprijin, trebuie să recunoaştem, în regim de mecenat.
Probabil că nu ne-ar fi fost foarte simplu fără să primim condiţii speciale de la RAMADA PLAZA, sau fără să fim găzduiţi într-o înţelegere prietenoasă de către ROMEXPO.
Lista tuturor partenerilor poate fi văzută pe www.iwcb.ro

(se insereaza banner-ele cu PARTENERI si PARTENERI MEDIA)

Ideea este că in spatele siglelor au stat oameni. Colegii de la ONVPV, colegii de la ADAR, cei cu responsabilităţi mari sau cei cu sarcini exacte, au pus câte o bucăţică din ei la baza acestei noi instituţii.
Încetul cu încetul pare că se înţelege de ce are nevoie România de un concurs puternic.
Sigur, mai există nelămuriţi, tendinţe centrifuge…
Recent, am văzut că se doreşte crearea unui concurs pentru soiurile româneşti. Îmbucurător că există preocupare şi pentru conservarea acestor soiuri. Totuşi, mare parte dintre ele s-au afirmat în Concursul de la Bucureşti. Poate că orice buget alocat unei alte manifestări, cheltuit în popularizarea unor rezultate deosebite ale vinurilor din soiuri româneşti într-o confruntare dură cu soiuri de circulaţie mondială, cu branduri puternice, supuse judecăţii unor profesionişti de calibru ar fi mult mai benefică.
Susţinerea acelui stagiu pentru degustători străini, care ar putea fi dublat cu o vizită a unui grup de jurnalişti din străinătate – în vederea cunoaşterii soiurilor autohtone, ar fi o mişcare mai eficientă şi cu siguranţă coerentă. Soiuri româneşti ca şi Grasă de Cotnari, Tamâioasă Românească, Fetească Albă, Fetească Regală, Plăvaie, Şarba. Fetească Neagră, au cucerit medalii de aur alături de Carmenere, Shiraz, Cortese, Garnacha, TourigaNacional, Malbec, etc.
Dacă ne uităm şi la producătorii care au lucrat cu aceste soiuri, ţările din care provin, mărcile sub care se vând, ne dăm seama de potenţialul de valoare al soiurilor româneşti şi de lipsa de imagine pe pieţele externe în egala măsură cu cvasianonimatul sau proasta identificare de pe propria piaţă.
Avem mai jos căteva coordonate după încheierea IWCB 2012:

• Au participat 50 producatori romani si 48 producatori straini care au trimis probele direct sau prin intermediul celor 12 importatori din Romania prezenti in Concurs;
• Vinuri din 15 tari: Africa de Sud, Argentina, Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Italia, Franta, Grecia, Moldova, Noua Zeelanda, Portugalia, Romania, Spania, USA;
• Au intrat in Concurs 454 probe (456 inscrise, 2 nu au ajuns in timp regulamentar), iar distinctiile s-au acordat pe 4 clase de produse:
1. Vinuri linistite
2. Vinuri linistite de Colectie
3. Vinuri efervescente
4. Distilate
• Din 454 de probe, 150 de probe au provenit din strainatate, ceea ce reprezinta 33% din totalul probelor;
• S-au acordat 138 de medalii:
- 1 Marea Medalie de Aur - 92.33 puncte, un vin din Romania: Chardonnay 1975 – Statiunea Murfatlar
- 105 Medalii de Aur (punctaje cuprinse intre 91.67 – 85 puncte)
- 32 Medalii de Argint (punctaje cuprinse intre 84,67 – 84,33 puncte)
• Din 138 de medalii, Romania a obtinut 85 ( 1 Marea Medalie de Aur, 66 Medalii de Aur, 18 Medalii de Argint);
• De evidentiat prezenta vinurilor cu punctaj mai mare de 82 puncte, deci „de medalie”, care nu au urcat pe podium datorita procentului impus prin Regulamentul OIV, conform caruia pot fi doar 30% probe medaliate din totalul probelor intrate in Concurs.
• Astfel:
- 9 vinuri au avut punctaj de Medalie de Aur (87- 85 puncte), ele facand parte din categoria Vinurilor de Colectie
- 116 vinuri linistite au avut punctaj de Medalie de Argint (84 - 82 puncte)
Cu alte cuvinte, am avut un numar foarte mare de vinuri valoroase prezente in competitie.
• Cel mai mare punctaj obtinut a fost 92,33, iar cel mai mic a fost 68 puncte;
• Doar 42% din total probe participante au avut sub 82 puncte;
 La categoriile Vinuri linistite si Vinuri linistite de Colectie au participat 431 de probe, obtinand 130 de Medalii (1 Marea Medalie de Aur, 102 Medalii de Aur si 27 Medalii de Argint)
Pe aceste 2 categorii, distinctiile s-au repartizat astfel:
- Vinuri albe: 1 Marea Medalie de Aur, 37 Medalii de Aur, 14 Medalii de Argint;
- Vinuri rose: 3 Medalii de Aur, 5 Medalii de Argint;
- Vinuri rosii: 42 Medalii de Aur, 8 Medalii de Argint.

Deasemenea, pentru premii, vă rog sa încercaţi scanarea imaginii de mai jos, cu telefonul mobil sau ipad. Acest tip de comunicare, de pe un spaţiu real – destul de mic, cu o expandare în virtual, practic nelimitată, este una a viitorului- viitor de succes aşa cum se întrevede şi pentru IWCB.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru